Bacalaureat 2023. Cererea pe care trebuie să o depună la școală părinții elevilor cu deficiențe, pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

Cererea care trebuie depusă la unitatea de învățământ de către părinții elevilor cu deficiențe a fost publicată de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Astfel, elevii cu cerințe speciale educaționale care participă la examenul de Bacalaureat 2023 vor avea asigurate condițiile de egalizare a șanselor. Amintim că cererea este adusă, de regulă, înainte de organizarea simulărilor naționale, dar nu mai târziu de data limită prevăzută în calendarul examenelor naționale, conform procedurii.

Potrivit procedurii, cererea înregistrată la unitatea de învățământ este valabilă atât pentru simularea examenelor naționale, cât și pentru examenele naționale. „În cazul în care intervin modificări față de cererea inițială, părinții tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor/elevii majori care fac obiectul prezentei proceduri se pot adresa cu o nouă cerere, în perioada prevăzută de calendarele examenelor naționale pentru înscrierea candidaților”.

Model cerere pentru părinți:

Cererea pentru părinți, în format .pdf:

Art. 4 alin. (1) din procedura citată stabilește că „părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor/elevii majori cu deficiențe vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare (tulburare de spectru autist cu sau fără tulburări de sănătate intelectuală asociate, tulburări specifice de învățare, tulburări cu deficit de atenție/ hiperactivitate, tulburări de dezvoltare intelectuală și alte tulburări de neurodezvoltare) se vor exprima în scris, de regulă, înainte de simularea examenelor naționale, dar nu mai târziu de data limită prevăzută în Calendarul de desfășurare al examenelor naționale, privind înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la evaluarea națională/înscriere absolvenților clasei a XII-a/a XIII-a la examenul național de bacalaureat, solicitând conducerii unității de învățământ adaptarea condițiilor pentru susținerea examenului, conform prevederilor prezentei proceduri.

Solicitarea se face în baza certificatului de orientare școlară și profesională/a certificatului de încadrare în grad de handicap/a certificatului A5 eliberat de medicul specialist/a unei adeverințe medicale eliberate de medicul specialist din comisia medicală județeană/a Municipiului București de orientare școlar-profesională”.

Procedura Ministerului Educației cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiente de vedere, deficiente de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a ți examenul national de Bacalaureat – sesiunea 2023:

Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Evaluare Națională 2023. Procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe, publicată de ISMB. Părinții vor depune la școală o cerere înainte de organizarea simulărilor naționale. Model de cerere și documentele necesare
Exit mobile version