Elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, se vor înscrie în perioada 23-27 mai, potrivit unei proceduri trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Amintim că elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 27 mai, conform calendarului oficial. Pe 6 iunie aceștia vor susține proba orală la limba română.
- Procedura privind înscrierea la BAC 2022 este semnată de Florian Lixandru, secretar de stat și președinte al Președinte al Comisiei Naționale de Bacalaureat.
- Cererea de înscriere la BAC 2022 poate fi descărcată mai jos.
- De precizat este că în document nu apare menționat că înscrierea s-ar putea face online, ceea ce înseamnă că elevii vor depune cererile la secretariatele unității de învățământ-centre de examen.
„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie (…)”, potrivit documentului menționat anterior.
Documentele-tip de înscriere sunt:
- tabel de înscriere; modelul de tabel de înscriere este prevăzut în Anexa 1;
- cerere de înscriere (fișă-tip informatizată); modelul de cerere de înscriere este prevăzut în Anexa 2a;
Tabelul de înscriere pentru Bacalaureat 2022- Anexa 1:
În perioada 23-27 mai, candidații la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, parcurg următoarele etape, după cum se arată în procedură:
Candidații completează partea I a cererii de înscriere.
Candidații care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori / sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere.
Cerere de înscriere:
Candidații care, în cel puțin una dintre clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri / olimpiade școlare internaționale, recunoscute de către Ministerul Educației, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de bacalaureat și care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I și partea a III-a din fișa-tip.
- Amintim că Edupedu.ro a scris că elevii care au luat premii la olimpiadele și la concursurile interne și internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot să solicite echivalarea cu probele scrise de la Bacalaureat, iar ei vor primi nota 10 pentru proba respectivă. Vezi aici lista olimpiadelor recunoscute de Ministerul Educației.
Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2b.
Cei care care au obținut o certificare cu recunoaștere europeană a competențelor digitale și solicită recunoașterea și echivalare acestora cu proba D completează cererea de înscriere precum și o cerere de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2c.
Elevii care au obținut după data de 15 septembrie 2020 unul dintre certificatele ECDL completează cererea de înscriere precum și cererea de recunoaștere și echivalare prezentată în Anexa 2d, care este aprobată în urma validării digitale a certificatului.
Candidații care vor atașa cererii de mai sus (Anexa 2d) și certificatul ECDL („ECDL profile certificate”) general în format *pdf și tipărit direct de către candidat din Contul său propriu de candidat ECDL existent în platforma ECDL România, potrivit documentului consultat.
Instrucțiuni pentru validarea digitală a rezultatelor certificării ECDL:
Procedura privind înscrierea la examenul național de bacalaureat 2022:
- 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022
- 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Citește și:
LISTA Olimpiadele și concursurile pentru care elevii premianți pot echivala cu nota 10 probele scrise de la Bacalaureat 2022
Calendarul unor “probe de competențe”, trimis de Ministerul Educației către inspectorate, printr-o notă semnată de 5 responsabili, fără să precizeze un cuvânt despre examenul de Bacalaureat 2022 / Pe 13 iunie, a doua zi de Rusalii, nu se organizează probe, deși calendarul oficial prevede asta
EXCLUSIV Ministerul Educației și-a dat seama că două probe de la BAC și Evaluarea Națională 2022 se suprapun și decide prelungirea perioadei pentru probele de competențe / Modificarea apare cu lună înainte de examene, printr-o notă trimisă în teritoriu
Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.