Proba scrisă la limba maternă din cadrul examenului de Bacalaureat 2024 – sesiunea specială este organizată vineri, 24 mai, potrivit calendarului sesiunii dedicate elevilor din loturile olimpice sau care susțin admiteri la academiile militare din SUA în perioada sesiunii de BAC 2024 iunie-iulie.
Timpul de lucru este de 3 ore, iar procedura este similară anilor trecuți: elevii își depozitează bagajele într-o sală special amenajată și intră în săli până la ora 08:30. La ora 9, plicurile cu subiecte sunt deschise, iar candidații pot ieși cel mai devreme in săli după o oră și jumătate.
Subiectele și baremele vor fi publicate la ora 15:00. Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce vor fi disponibile.
Elevii au susținut marți, 21 mai, proba la limba și literatura română, miercuri – la matematică sau istorie, iar joi – proba la alegere în funcție de profil.
De luni, 27 mai, încep probele de competențe, cu cea de comunicare în limba română, apoi într-o limbă străină, competențele digitale și, după caz, de comunicare în limba maternă, conform calendarului care poate fi consultat mai jos în articol.
Rezultatele inițiale pentru cei 185 de elevi înscriși vor fi afișate pe 31 mai, până la ora 12. Contestațiile se vor depune în aceeași zi, între orele 12 și 14.
Anul trecut, 163 de olimpici sportivi au luat parte la această sesiune. Ministerul Educației a anunțat că 131 de elevi au promovat și este o rată de reușită de 80,37%.
Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2024
- 7-10 mai 2024: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
- 21 mai 2024: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
- 22 mai 2024: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
- 23 mai 2024: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d — proba scrisă
- 24 mai 2024: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
- 27 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 28 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 29 mai 2024: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 30 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 31 mai 2024: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00; Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
- 31 mai – 3 iunie 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 4 iunie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Examenul se ține și anul acesta în Prahova, fiind înscriși 185 de candidați. Centrul de examen, potrivit informațiilor transmise de ISJ Prahova, este la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, iar centrul de evaluare la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Evaluarea olimpicilor se va face digitalizat, potrivit Observatorul Prahovean.
Elevii de clasa a XII-a pot solicita echivalarea probelor scrise de Bacalaureat, dacă au obținut medalii pe parcursul liceului. Lista olimpiadelor școlare la nivel regional/european și internaționale a fost publicată de Ministerul Educației. Sunt cu 6 competiții mai puțin față de anul trecut, iar modificarea nu a fost anunțată pentru elevi și profesori și explicată de Ministerul Educației în vreun fel.
Foto: © Claraaa | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.