BAC 2024. Sfaturi pentru candidați la proba de Sociologie, de la profesoara Alexandra Poenaru

Sfaturi pentru BAC 2024 la Sociologie / Foto: Alexandra Poenaru

O serie de sfaturi pentru candidații la examenul de Bacalaureat la proba de Sociologie a fost oferită de la profesoara Alexandra Poenaru pentru Edupedu.ro.

Absolvenții de liceu sunt sfătuiți să fie atenți la grila de la subiectul I: „atenție la întrebările care conțin negație. Dacă scrieți răspunsurile pe ciornă, verificați cu atenție litera transcrisă pe foaia de examen pentru fiecare întrebare. Este indicat să citiți toate variantele de răspuns”, le spune profesoara dr. de la Colegiul Național „Roman Vodă” din Neamț.

Calendar BAC 2024 pe scurt:

Seria de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2024 poate fi accesată aici –edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/ și se va actualiza pe măsură ce publicăm ghidurile cu indicații de la profesori.

Redăm indicațiile profesoarei Alexandra Poenaru:

„Sociologia este știința care studiază comportamentul uman în context social, structurile sociale și procesele care modelează societatea. Importanța sociologiei se reflectă în diverse aspecte ale vieții sociale.

În cadrul examenului de Bacalaureat 2024, disciplina Sociologie poate fi susţinută la proba E. d), în funcţie de filieră, profil şi specializare.

Principalele competenţe de evaluat sunt:

Conținuturile din programă sunt următoarele:

  1. Perspectiva sociologică asupra societăţii. Metodologia cercetării sociologice.

Specificul cunoaşterii sociologice. Metode, tehnici, procedee, instrumente ale investigaţiei sociologice.

În continuare, câteva precizări punctuale pentru fiecare subiect.

Subiectul I conține 10 întrebări grilă. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns și un singur răspuns este corect. Înainte de a alege un răspuns trebuie să citiți cu atenție întrebarea, variantele de răspuns și apoi să alegeți răspunsul pe care îl considerați corect. Dacă sunteți nesiguri, mergeți prin eliminare. De asemenea, atenție la întrebările care conțin negație. Dacă scrieți răspunsurile pe ciornă, verificați cu atenție litera transcrisă pe foaia de examen pentru fiecare întrebare. Este indicat să citiți toate variantele de răspuns!

La Subiectul al II-lea trebuie să răspundeți unor cerințe pe baza unui text, astfel:

a. Formulați, într-un singur enunț, ideea principală a textului (conform baremului punctajul se acordă numai în situația în care ideea principală este formulată într-un singur enunț).

b. Menționați două concepte sociologice din text.

c. Precizați înțelesul celor două concepte sociologice, menționate la subpunctul b. (pentru fiecare concept precizat se scrie definiția acestuia).

d. Explicați, în aproximativ o pagină, modul specific în care interacționează conceptele sociologice menționate la subpunctul b.

Pentru explicare adecvată cu încadrarea în limita de spațiu precizată(± un sfert de pagină) – 8p./ explicare adecvată fără încadrarea în limita de spațiu precizată-6 p./ explicare superficială, neconvingătoare – 3p.

e. Construiți o ipoteză de cercetare sociologică pornind de la textul dat.

Construirea oricărei ipoteze de cercetare sociologică pornind de la textul dat, cu respectarea caracterului științific al formulării ipotezei -6 p/ construirea oricărei ipoteze de cercetare sociologică pornind de la textul dat, fără respectarea caracterului științific al formulării ipotezei – 2p

f. Argumentați un punct de vedere personal…

Argumentare convingătoare – 6p./ argumentare neconvingătoare, superficială – 2p.

Pentru această cerință se poate începe cu definirea conceptului cheie, precizarea și dezvoltarea argumentului, menționarea unui exemplu, concluzie. Când exprimăm un punct de vedere personal/opinia cu privire la problematica aflată în discuție, folosim indicatori de opinie – din punctul meu de vedere, în opinia mea, eu cred că… etc.

Subiectul al III-lea conține cinci cerințe, după cum urmează:

1. Precizaţi înțelesul noţiunii de… (trebuie scrisă definiția conceptului. Definiția trebuie să fie corectă din punct de vedere științific).

2. Menționați două caracteristici… (de cele mai multe ori caracteristicile pot fi preluate din definiția conceptului. Cele două caracteristici pot fi integrate într-o frază).

3. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între doi termeni, redactând un text coerent, de o jumătate de pagină, în care să îi utilizaţi în sensul specific sociologiei. Punctajul se acordă pentru:

a. utilizarea celor doi termeni în sensul specific sociologiei (2 puncte)

b. evidențierea corelației cerute (4 puncte)

c. coerența textului redactat (1 punct)

d. încadrarea în limita de spațiu precizată (2 puncte)

4. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, modul în care se manifestă… (Exemplul nu trebuie să conțină nume de persoane sau orice alte informații care pot conduce la interpretarea greșită a răspunsului. În construirea răspunsului putem utiliza definiția conceptului cheie. Punctajul se acordă doar dacă este formulat un exemplu concret corelat cu situația dată).

5. Argumentaţi afirmaţia… (argumentare convingătoare, cu respectarea caracterului formal al construirii argumentării (premisă, conectori logici, concluzie) – 6p./ argumentare neconvingătoare, superficială – 2p.).

În concluzie:

  1. Gândește critic și aplicativ – sociologia implică gândirea critică și capacitatea de a aplica concepte teoretice la situații practice;
  2. Structura răspunsurilor – oferă răspunsuri clare și bine structurate. În cazul cerințelor ce presupun legătura dintre două concepte începe cu definirea celor două concepte, argumentează modul în care cele două concepte interacționează, oferă un exemplu concret și încheie cu o concluzie care rezumă punctele cheie.
  3. Revizuiește-ți răspunsurile – recitește răspunsurile înainte de a preda lucrarea pentru a te asigura că rezolvările sunt complete și corecte. Dacă rezolvi pe ciornă, atenție la transcrierea răspunsurilor (mai ales la grilele de la subiectul 1).
  4. Gestionează-ți timpul eficient.
  5. Dacă considerați că ați scris ceva greșit, nu este nicio problemă. Taie cu o linie orizontală fiecare rând greșit și scrie răspunsul pe care îl consideri corect”.
MODEL Subiect BAC 2024 Sociologie (sursa):
Exit mobile version