BAC 2024 Competențe la Limba engleză. Proba explicată de profesoara Cristina Mocanu și sfaturi pentru candidați: Răspunsurile la întrebările orale să denote spontaneitate și coerență. Fără paragrafe pe care elevii să le citească în fața comisiei

Sfaturi Competențe Engleză BAC / Foto: Cristina Mocanu

Candidații la Bacalaureat 2024, care susțin proba la limba engleză, de certificare a competențelor într-o limbă de circulație internațională, trebuie să fie atenți la cuvintele-cheie de la proba de înțelegere a textelor scrise, iar la proba orală – să fie relaxați, dar și respectuoși față de evaluatori, să nu citească răspunsurile scrise pe ciornă și să arate mai degrabă spontaneitate și coerență în gândire.

Sfaturile vin de la profesoara Cristina Mocanu, cu o experiență de peste 15 ani, de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași. Edupedu.ro a discutat cu aceasta pentru a veni în sprijinul cititorilor Edupedu.ro, parte dintre ei absolvenți de liceu care se pregătesc pentru primele probe de Bacalaureat 2024 – sesiunea de vară.

Profesoara a explicat structura probei de competențe lingvistice la limba engleză și a oferit și indicații sub formă de ghid pentru candidați. Dintre sfaturile Cristinei Mocanu: pentru proba de ascultare a textului audio (listening), elevii să parcurgă întrebările de două ori pentru a se familiariza cu tema discuției și să asculte cu atenție participanții înregistrați pentru a repera termenii-cheie care să-i ajute în alegerea răspunsurilor.

În ceea ce privește proba de redactare, candidații trebuie să folosească un vocabular cât mai variat, să folosească conectori pentru a-și marca ideile relevante alese pentru dezvoltarea subiectului dat, dar și să utilizeze structuri gramaticale diverse din cele învățate în liceu pentru a-și maximiza șansele către cel mai mare punctaj, scrie profesoara.

Când sunt probele de competențe lingvistice. Conform calendarului de Bacalaureat 2024, evaluarea competențelor lingvistice (proba C) are loc pe 25 – 27 iunie 2024. În aceleași zile se desfășoară și Evaluarea Națională la clasa a VIII-a.

Citește și:

Redăm sfaturile profesoarei integral mai jos:

„În fiecare an, emoțiile examenului național de Bacalaureat încep cu probele de evaluare a competențelor digitale și lingvistice. Anul acesta, probele se vor desfășura în perioada 17-27 iunie, conform calendarului examenului de Bacalaureat 2024.

Proba C de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională̆ studiată pe parcursul învățământului liceal are un format asemănător, semnificativ redus, examenelor internaționale de certificare a competențelor lingvistice, prin promovarea cărora proba poate fi, de altfel, echivalată anterior de către absolvenți, prin prezentarea unui certificat valabil, obținut cu un nivel minim B1 (CEFR). 

Proba la limba engleză presupune un test de complexitate medie ce va evalua toate cele patru tipuri de competențe lingvistice (ascultare, citire, scriere și vorbire), oferind absolvenților un calificativ de la A1 la B2 pentru fiecare dintre ele. Proba se desfășoară, de regulă, pe parcursul a două-trei zile, în funcție de numărul de candidați înscriși de la instituția școlară.

Prima etapă a probei presupune evaluarea competențelor de înțelegere a unui text audiat (Listening) și constă în audierea a două înregistrări de nivel A1-A2 și B1-B2 precum și răspunsul la un număr total de 10 întrebări. Timpul de lucru efectiv alocat acestei probe este de 20 de minute, timp în care absolvenții vor asculta cele două înregistrări, de câte două ori și vor transcrie pe foaia de examen răspunsurile.

Primul material audio se prezintă sub forma unei prezentări/descrieri realizate de o singură voce, în vreme ce a doua înregistrare prezintă interacțiunea verbală dintre două persoane, de obicei un interviu.

Rezolvarea cu succes a cerințelor probei de înțelegere a unui text audiat presupune deopotrivă abilitatea de a înțelege conținutul celor două materiale audio, precum și utilizarea unor strategii de comprehensiune și soluționare a sarcinii de lucru. În cadrul probei, este așadar esențial ca absolvenții să țină cont de câteva indicații ce îi vor ajuta să-și eficientizeze competențele:

Proba de înțelegere a unui text scris (Reading) presupune lectura a două texte-suport, de nivel A1-A2, respectiv B1-B2. Sarcinile de lucru asociate celor două texte implică alegere multiplă, de tipul True/False/Doesn’t say și respectiv, patru variante de răspuns la întrebări legate de text.

În rezolvarea cerințelor, la fel ca și în cazul probei anterioare, este esențial ca elevii să țină cont de câteva recomandări:

Proba de evaluare a competențelor de scriere în limba engleză (Writing) presupune redactarea a două texte, unul funcțional (de tipul e-mail sau scrisoare), de nivel A1-A2 și altul nonliterar (de tip eseu), de nivel B1-B2. Pentru maximizarea punctajului, în elaborarea și redactarea ambelor texte, candidații trebuie să țină cont de câteva sugestii:

Proba de evaluare a competențelor de producere a mesajelor orale (Speaking) este structurată pornind de la trei întrebări deschise, două de nivel A1-A2 și una de nivel B1-B2, ce presupun enumerarea unor idei cu privire la o temă dată, descrierea unor evenimente/persoane și argumentarea opiniei asupra unui enunț dat. La fel ca și în cazul probelor anterioare, absolvenții pot obține punctajul maxim, în măsura în care au în vedere următoarele recomandări:

În ansamblul ei, Proba C de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal are un nivel de dificultate mediu și oferă absolvenților oportunități variate de a-și pune în valoare abilitățile lingvistice, în încercarea de a obține punctajul maxim, aferent nivelului B2.

Proba de evaluare, ca și studiul unei limbi străine în general, nu presupune memorare, dimpotrivă, stimulează gândirea critică și încurajează exprimarea opiniilor personale, ceea ce o face probabil una dintre cele mai eficiente din cadrul examenului de Bacalaureat, reliefând măsura în care tinerii adulți sunt pregătiți pentru interacțiuni multiculturale în contexte locale și globale”.

Despre profesoara Cristina Mocanu:

Cristina Mocanu este mentor, formator și profesor de limba engleză la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași. Absolventă a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, deține un masterat în Studii Americane și un doctorat în domeniul studiilor culturale, având o experiență didactică de peste 15 ani, pe parcursul căreia a conceput și coordonat numeroase proiecte de inovație educațională, cu o tematică ce variază de la performanța academică, responsabilitate socială, la digitalizare și educație media, în colaborare cu numeroase instituții și organizații non-guvernamentale, potrivit descrierii furnizate de aceasta.

Conform aceleiași descrieri, alumna a programului Fulbright Teaching Excellence and Achievement, profesoara are o experiență internațională relevantă, implementând proiecte educaționale sau beneficiind de stagii de pregătire și cercetare în Uniunea Europeană, Asia și Statele Unite ale Americii.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024:

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Exit mobile version