Anul acesta București are cele mai multe medii de 10 la Bac 2022, a anunțat ministrul Cîmpeanu într-o conferință de presă. Pe locul doi s-a clasat județul Prahova, urmat de Galați și Vâlcea cu câte 9 medii de 10.
- Rezultatele sunt cele anunțate înainte de contestații. Verifică harta rezultatelor pe județe
- Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Consultă aici modelul de cerere pentru contestație. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 1 iulie.
- Anul acesta s-au înscris la Bac 2022, 111.327 de elevi, cel mai mic număr din istoria post decembristă , remarca ministrul Educației.
Anul acesta 162 de elevi din toată țara au luat media 10 la Bac 2022, față de 146 anul trecut. Mediile în plus au fost luate de fete, iar în ceea ce privește băieții, au fost acordate cu 3 medii de zece mai puține față de anul trecut la nivel național.
În București au fost 30 de elevi cu media 10, în creștere cu 7 față de anul trecut, la Bac 2021.
Dintre cele 30 de medii de 10 acordate în București, cele mai multe s-au acordat la licee din sectorul 1, adică 13, iar la polul opus, în sectorul 6 nu s-a înregistrat nici o medie de 10 la Bac 2022.
Exemplu de Colegiu din sectorul 1. Colegiul Național Sf Sava are 8 medii de 10 în acest an la Bac 2022.
Cel mai mare număr de medii de 10 s-a înregistrat în 2020, an de pandemie, când au fost 308 medii de 10 la nivel național, dintre care 49 în București, tot un record.
În Cluj și Iași au fost câte 8 medii de 10. Anul trecut nu a fost nici o medie maximă în Cluj, iar în Iași au fost cu 3 mai multe decât anul acesta.
În Prahova s-a acordat peste dublu numărul mediilor de 10, de la 7 anul trecut, la 15 anul acesta.
Top 3 cele județe care au avut cea mai mare rată de promovabilitate sunt: Cluj cu 85,1%, Iași, cu 81,7%, Galați cu 81,6%, Brăila cu 81,3%, iar București este pe locul 5 cu 77,4%.