BAC 2022 Subiectele de la Sociologie. Elevii au avut la ultimul punct de argumentat în zece rânduri afirmaţia: relațiile sociale asigură coeziunea și menținerea grupurilor

21.491 de vizualizări
Elevii care au dat proba la alegere a profilului și a specializării la Sociologie au avut de rezolvat varianta 1, la fel ca la proba de marți. La subiectul al III-lea, absolvenții de liceu au avut de argumentat în zece rânduri afirmația potrivit căreia „relațiile sociale asigură coeziunea și menținerea grupurilor”.

Primul subiect a fost alcătuit din 10 grile cu o singură variantă de răspuns. La subiectul al II-lea, una dintre cerințe a fost ca elevii să formuleze un punct de vedere referitor la influența grupului de vârstă asupra integrării sociale a copiilor și adolescenților. Fiecare subiect este notat cu 30 de puncte.

La proba la alegere a profilului și a specializării de la Bacalaureat 2022 s-au înscris 119.828 de candidați, potrivit Ministerului Educației

Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise s-a făcut în intervalul 7:30 – 8:30Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.

Subiectele la Sociologie

“Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:

  1. recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin)”.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid pentru simularea examenelor naționale, la limba română, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Sugestii de rezolvare și sfaturi pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a: cum se redactează un rezumat, o pagină de jurnal, o scrisoare sau un e-mail / Modele de subiecte și bareme

Un ghid pentru simularea examenelor naționale, Evaluarea Națională și BAC 2023, a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea probelor la Evaluarea…
Vezi articolul

Rezolvarea subiectelor la Limba română, BAC 2023. Profesoara Genoveva Cerchez: Probabil că majoritatea candidaților vor scrie eseuri învățate, eventual pe de rost, ceea ce e complet frustrant pentru toată lumea

Profesoara Genoveva Cerchez a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XII-a la proba scrisă de Limba română de la examenul național de Bacalaureat 2023. Subiectele…
Vezi articolul