Probele de competențe digitale și lingvistice s-au reluat pentru candidații la Bacalaureat 2022, în acest an școlar, după doi ani în care nu s-au susținut și s-au echivalat după anumite grile anunțate de minister. Pentru ca elevii să știe la ce să se aștepte, EduPedu.ro a discutat cu Popa Corina, profesor de Limba franceză la Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia despre ce trebuie să aibă în vedere elevii la proba de competențe lingvistice.
Un sfat important pentru elevii de clasa a XII-a este ca aceștia să perceapă probele de competențe lingvistice ca pe situații reale în care trebuie să se descurce folosind limba străină, precizează Corina Popa pentru EduPedu.ro. Astfel, vor rezolva cât mai bine cerințele, potrivit acesteia.
Dacă la proba orală elevii trebuie să își înfrunte emoțiile și să încerce să exprime tot ce vor să spună, chiar dacă mai fac greșeli, la proba de înțelegere a textului scris aceștia trebuie să găsească anumite cuvinte cheie care să îi ajute să răspundă corect întrebărilor.
Când sunt probele de competențe lingvistice. Conform calendarului actualizat de Bacalaureat 2022, evaluarea competențelor lingvistice (proba D) are loc pe 14 – 16 iunie 2022.
Iată indicațiile complete ale profesoarei:
“Ce este competența lingvistică? De fapt, ce înseamnă să fii competent? O persoană este competentă în momentul în care gestionează o anumită situație în mod viabil. Astfel, competența lingvistică arată modul și nivelul la care reușești să gestionezi situația respectivă într-o limbă străină. Pentru oricare din cele patru competențe lingvistice – producerea de mesaj oral, producerea de mesaj scris, înțelegerea textului audiat și înțelegerea textului scris – subiectele propuse la bacalaureat sunt concepute astfel încât să fiți puși într-o anume contextualizare: ce faci dacă…?
1. Producerea de mesaj oral – “Dacă v-ați rătăcit prin Paris (…), important este să reușiți să abordați un trecător și să ieșiți din impas, chiar dacă greșiți”
La limba franceză, cea mai derutantă dintre toate pare a fi producerea de mesaj oral. Pe de o parte pentru că dobândirea acestei competențe cere timp, îndrăzneală și eliberarea de frica de a greși, pe de altă parte pentru că regulile de pronunție, de ritm și intonație reprezintă adesea obstacole pe care elevii preferă să nu le înfrunte. Ceea ce trebuie să știți este că evaluarea acestei competențe la bacalaureat nu înseamnă în niciun caz “vânarea” de către profesorii evaluatori a fiecărei greșeli sau inadvertențe, cu alte cuvinte, nu se evaluează ceea ce elevul nu știe să facă, ci ceea ce știe să facă în situația respectivă.
Un răspuns structurat, coerent, presărat cu mici greșeli de sintaxă sau de vocabular va fi cu siguranță apreciat și evaluat ca atare. Dacă v-ați rătăcit prin Paris, sunteți singuri și trebuie să ajungeți la hotel sau la gară, important este să reușiți să abordați un trecător, să îi cereți ajutor în limba franceză și să ieșiți din impas, chiar dacă greșiți un subjonctiv sau o concordanță la indicativ!
2. Înțelegerea audio-ului – Antrenamentul pentru această probă se face prin ascultarea de cântece, podcasturi, filme în franceză
O altă competență considerată dificilă de către elevi la limba franceză este cea de înțelegere a textului audiat. Ritmul alert, pronunția, zgomotele de fundal, toate acestea îi fac să nu se mai concentreze și să își piardă răbdarea. Cel puțin după prima ascultare a documentului sonor. Totuși, este doar o chestiune de antrenament, antrenament care ar trebui să înceapă din timp prin ascultarea de cântece în limba franceză, de podcasturi în limba franceză și prin vizionarea de filme în limba franceză.
Pentru reușita acestei probe, trebuie, în primul rând, să citiți cu atenție întrebările și variantele de răspuns, apoi să reperați cuvintele cheie și să vă concentrați asupra lor în momentul în care demarează documentul sonor. Sfatul meu este ca prima ascultare să se facă pentru ansamblul documentului, iar a doua ascultare să fie focusată pe informația cerută. Nu vă grăbiți, veți vedea că întrebările au o logică comună și că, adesea, răspunsul la întrebarea a treia este sugerat de întrebarea a doua, de exemplu.
3. Producerea mesajului scris
Pentru competența de producere de mesaj scris, cel mai important este să citiți cu atenție enunțurile, ce anume vi se cere să scrieți, cui se adresează textul pe care urmează să îl redactați, care este registrul de limbă. Faceți pe ciornă un plan de idei, fără să pierdeți timpul cu amănunte inutile. Numărul de cuvinte nu este mare, la primul subiect 60-80 de cuvinte, ceea ce înseamnă cam 6-8 rânduri, iar la subiectul al doilea 160-180 de cuvinte, deci 16-18 rânduri.
Asigurați-vă că ați înțeles bine ce trebuie să faceți și respectați structurile pe care le-ați învățat la clasă. Frazele scurte, la subiect, vă vor împiedica să vă îndepărtați de la cerință și nu veți risca greșelile pe care frazele ample le pot produce.
4. Înțelegerea mesajului scris
Cea mai iubită de către elevi este competența de înțelegere a mesajului scris, pentru că subiectele sunt concepute în așa fel încât rezolvarea lor seamănă cu un puzzle sau cu un joc de perspicacitate. Timpul acordat acestei probe este suficient pentru citirea atentă a celor două texte, așa că nu vă grăbiți!
Reperați cuvintele cheie din întrebările sau informațiile cerute, întoarceți-vă cu răbdare la text și căutați-le. Informația se află în text, uneori cu alte cuvinte, alteori chiar cu cuvintele din cerință. Nu uitați că, pentru variantele Vrai sau Faux, trebuie să dați justificarea din text și dacă considerați afirmația adevărată, și dacă considerați că e falsă!
Nu-mi rămâne decât să vă urez succes! Ayez la pêche!”, mai transmite profesoara elevilor.
- 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 8 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D (după modificare)
- 14 – 16 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C (după modificare)
- 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Foto: © Jdjuancimail | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.