Rezultatele pe care le vor obține absolvenții de liceu la Bacalaureat 2020 vor fi anonimizate, pe modelul notelor înlocuite prin codul unic al candidatului de la Evaluarea Națională, au confirmat pentru Edupedu.ro reprezentanții Ministerului Educației.
Anonimizarea rezultatelor, o premieră în istoria examenelor din România, a fost introdusă chiar în timpul probelor de Evaluare Națională, ca urmare a unei solicitări din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, susține Ministerul Educației.
Anonimizarea este, astfel, valabilă atât pentru Bacalaureat, cât și pentru Evaluarea Națională.
În comunicatul de presă în care a anunțat aplicarea pentru prima dată a acestei proceduri, Ministerul Educației a precizat că “numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat”.
Fiecare candidat la examen va primi un cod unic – Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului) – pe care fiecare elev va trebui să îl identifice la afișarea rezultatelor pentru a-și vedea notele, în dreptul lui. Rezultatele vor fi astfel afișate atât la avizierele liceelor, cât și pe platforma Ministerului Educației.
Potrivit calendarului de Bacalaureat 2020, examenele încep luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Primele rezultate de la BAC 2020 vor fi publicate pe 30 iunie.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu
Citește și:
-
BREAKING Ministerul Educației: Numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a GDPR
-
DOCUMENT În premieră, rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 ar putea fi anonimizate. Ministerul Educației: Comisiile din centrele de examen vor informa astăzi candidații că “rezultatele vor fi afișate anonim”