Noile reguli de Bacalaureat, precum și calendarul updatat al examenelor care încep peste o lună au fost publicate în Monitorul Oficial. Vor fi centre de examen toate liceele la care se înscriu cel puțin 30 de candidați, indiferent dacă ei sunt din promoția anului acestuia sau din ani anteriori, iar liceenii care au făcut naveta în alt județ vor putea susține BAC-ul în propriul județ – pentru a da examenul “într-o unitate de învățământ din apropierea locuinței”, prevede Metodologia. Contestațiile vor putea fi depuse electronic.
-
Vezi mai jos care sunt obiectele interzise la BAC 2020 și ce se întâmplă cu elevii care încalcă regulile de examen
Monitorul Oficial a publicat, pe 25 mai, Ordinul care modifică regulile și calendarul de Bacalaureat 2020. Liceele unde elevii vor susține examenele de BAC 2020, deci centrele de examen sunt stabilite până pe 8 iunie.
Profesorii care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact și informaticienii, sunt selectați din alte unități de învățământ decât cele din care provin elevii. Pentru examenul național de bacalaureat – 2020, supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un asistent (față de minimum 2, anii trecuți).
Noul calendar de bacalaureat 2020
3 – 10 iunie 2020 Înscrierea candidaților
11-17 iunie 2020 Echivalarea şi recunoşterea competenţelor lingvistice şi digitale
22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
- Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
- Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
- Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
- Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
30 iunie 2020 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
30 iunie 2020 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
30 iunie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00-20.00
1 iulie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00-12:00
1-4 iulie 2020 Rezolvarea contestațiilor
5 iulie 2020 Afișarea rezultatelor finale
Algoritmul de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale va fi realizat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (instituția care comasează IȘE și CNEE). Până la această dată, instituția nu a făcut publice regulile de echivalare.
Pentru examenul de bacalaureat 2020 se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Sunt centre de examen, cu prioritate, unitățile de învățământ care asigură următoarele condiții:
- a) permit organizarea sălilor de examen astfel încât în fiecare sală să fie repartizați candidații cu respectarea distanței de minimum 2 metri unul față de altul stânga/dreapta – față/spate;
- b) sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
- c) sălile sunt dotate cu sisteme de supraveghere audiovideo;
- d) îndeplinesc condițiile prevăzute în Procedura privind transferul/preluarea arhivelor de subiecte pentru examenul de bacalaureat național nr. 591 din 9.03.2020.
Comisia de bacalaureat județeană poate decide arondarea la centrele de examen din propriul județ și a unor candidați proveniți atât din seria curentă, cât și din seriile anterioare, care au finalizat studiile liceale într-o școală din alt județ, “astfel încât aceștia să poată susține examenul într-o unitate de învățământ din apropierea locuinței”, prevede Metodologia.
Comisia județeană stabilește componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți în ședință publică realizată în sistem de videoconferință, la care sunt invitați în scris, în mod obligatoriu, reprezentanți ai consiliului județean/al municipiului București al elevilor, ai asociațiilor reprezentative ale elevilor, ai organizațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor afiliate la federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ai presei scrise și audiovizuale. Ședința publică, realizată în sistem de videoconferință, poate fi înregistrată.
Înregistrările audio-video din sălile de examen vor fi verificate de Comisiile de bacalaureat, prin sondaj, după încheierea fiecărei probei scrise. “În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen” din centrul respectiv, prevăd regulile. În cazul în care după aceste verificări se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, absolvenții de liceu pot fi eliminați din examen.
Nu vor fi nominalizate în comisiile de bacalaureat persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile sau au fost sancționate.
Cum se notează lucrările de la Bacalaureat
La evaluarea lucrărilor candidaților la BAC și în rezolvarea contestațiilor, doi profesori analizează și notează fiecare teză de examen. În cazul în care diferența dintre notele celor doi profesori evaluatori este de cel mult 1 punct, atunci se trece la calcularea notei finale care este media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.
Dacă cei 2 profesori evaluatori au dat note între care există o diferență mai mare de 1 punct, atunci notele NU se transcriu pe lucrare și se procedează astfel:
– președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori;
– președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează.
La contestații, în situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată conform algoritmului de mai sus.
Comisia de examen este cea care trebuie să informeze absolvenții de liceu cu privire la modalitățile de transmitere electronică a contestațiilor (adresa de e-mail, pagina web etc.), prin afișarea soluției pe ușa fiecărei săli de examen.
Cu ce nu au voie să intre absolvenții de liceu în sălile de examen la BAC 2020
Regulile publicate în Monitorul Oficial le interzic candidaților la Bacalaureat să intre în sălile de examen cu următoarele:
- telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul
- ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea
- “se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor”, se arată în metodologie.
De asemenea, li se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Candidații la BAC au obligația să lase obiectele interzise la examen în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Ce pățesc candidații la BAC care copiază sau încalcă alte reguli de examen
Absolvenții de liceu care refuză depozitarea obiectelor interzise nu sunt primiți în examen.
Candidații care încalcă regulile de mai sus sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen“, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
Rezultatele de la BAC 2020
Rezultatele examenului de bacalaureat 2020 se vor face publice prin afișare la avizier și postare pe pagina de internet a liceelor, prin postare pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare.
Elevii aflați în izolare, elevii confirmați pozitiv COVID-19 și cei cu diferite afecțiuni cronice care au un risc crescut de infecție susțin examenul de bacalaureat 2020 conform unei proceduri speciale elaborate de către Ministerul Educației.
Probele specifice susținute de elevii claselor a XII-a din secțiile speciale germane din România, care funcționează în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Germaniei cu privire la colaborarea în domeniul școlar, se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a examenului în vederea obținerii Diplomei de acces general în învățământul superior german și a Diplomei de bacalaureat de către absolvenții secțiilor/școlilor speciale germane din România, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.262/2009 privind secțiile/școlile speciale germane din România, finalizate cu Diplomă de acces general în învățământul superior german și Diplomă de bacalaureat, și cu Instrucțiunile nr. 29.791 din 20.05.2020 referitoare la organizarea și desfășurarea probelor examenului de bacalaureat susținut de absolvenții secțiilor speciale germane din România la disciplinele aflate în responsabilitatea părții române, în anul școlar 2019-2020.
Pentru absolvenții de liceu care provin de la specializări sau calificări autorizate provizoriu, echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se fac în cadrul comisiei de bacalaureat de la nivelul liceului la care sunt arondați candidații, de către o subcomisie care își va desfășura activitatea în unitatea de învățământ de unde provin acești candidați, în care vor fi incluși obligatoriu profesori din această unitate.
DOCUMENT Modificările de la Bacalaureat, publicate pe 25 mai 2020 în Monitorul Oficial:
Citește și:
-
Barcari: Facem niște săli speciale în care copiii cu o temperatură peste 37,3 °C să susțină examenele, să nu se simtă ceilalți în pericol
-
Probele pentru elevii secţiilor bilingve francofone pentru obținerea mențiunii speciale pe diploma de BAC se vor echivala. Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial
-
Oficialii s-au răzgândit. Elevii vor purta mască pe toată durata examenelor și cursurilor