UPDATE Doi absolvenți de liceu au fost eliminați din Bacalaureat, pentru că au intrat cu telefoanele în examenul scris de Limba și literatura română, anunță Inspectoratul Școlar al Municpiului București. Inițial, instituția a comunicat un singur candidat dat afară din examen, după care a revenit cu informația că doi elevi au fost eliminați din Bacalaureat, în prima zi a examenelor scrise.
În total, în Capitală au fost înscriși 13.287 de elevi la proba de Limba română, dintre care au fost prezenți la examenul de astăzi 13.040.
Absolvenții de liceu au început astăzi probele scrise din cadrul Bacalaureatului, cu examenul la Limba și literatura română. Proba a început la ora 9:00, iar absolvenții au avut 3 ore la dispoziție pentru a rezolva subiectele.
Regulile de BAC prevăd că absolvenții de liceu nu au voie să intre în examen cu următoarele:
- telefoane mobile,
- căști audio,
- mijloace electronice de calcul sau de comunicare,
- ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete,
- manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare,
- notițe, însemnări, rezumate, ciorne,lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
Tinerii care se prezintă la BAC sunt obligați să lase toate obiectele menționate mai sus în sala de depozitarestabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Liceenii ce refuză să depoziteze obiectele NU sunt primiți în examenul de BAC.
Odată ajunși în sălile de examen, absolvenților de liceu li se interzice să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Ce se întâmplă cu liceenii care copiază sau încearcă să copieze la BAC
Candidații la BAC ce încalcă regulile detaliate mai sus sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de profesori din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă, candidații respectivi nu mai pot să participe la examenele următoare și sunt declarați “eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
Candidații care au copiat sau au încercat să copieze NU mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații “eliminați din examen” nu mai au dreptul să participe se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale pentru olimpici a examenului de bacalaureat.
Înainte de începerea probelor de BAC, profesorii asistenți le spun candidaților ce au voie și ce nu au voie să facă în examen și le cer să predea toate eventualele materiale și obiecte care sunt interzise în sala de examen. După această etapă, absolvenții de liceu prezenți la bacalaureat vor semna un proces-verbal în care menționează că au luat cunoștință care sunt consecințele nerespectării regulilor de mai sus.
Sălile de examen trebuie să fie dotate cu camere de supraveghere video și audio funcționale; supravegherea video trebuie să existe și în camerele în care se descarcă și multiplică subiectele, unde se predau lucrările, se amestecă, numerotează și se introduc în plicuri, precum și în sălile în care se evaluează lucrările, prevede Ordinul nr. 4830/2018 din 30 august 2018 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2019.
Înregistrările audio-video din sălile de examen vor fi verificate de comisiile de BAC, prin sondaj, după încheierea fiecărui examen scris. “În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen”, se arată în legislația de BAC.
În cazul în care verificarea imaginilor indică tentative de a copia sau alte nereguli, comisia de bacalaureat elimină candidații din examen.
Cum se desfășoară examenul de Bacalaureat
Elevii pot să susțină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Taxele pentru susținerea examenului pentru a treia oară se stabilesc de către Ministerul Educației, iar anul trecut taxa era de 280 de lei (sursa).
Accesul absolvenților de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenele încep la ora 9:00. Candidații care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă și le pun în sala de depozitare a obiectelor personale.
Examenele scrise durează 3 ore; subiectele de la BAC sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educației. La examenele orale, subiectele sunt concepute astfel încât să permită “tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute”, se arată în Metodologie.
Candidații sunt repartizați în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă.
Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019 – Examenele scrise de la bacalaureat
1 iulie 2019 Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019 Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
- Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
- Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
- Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
- Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
8 iulie 2019 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019 Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019 Afișarea rezultatelor finale
* Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educației.
Modele de subiecte de BAC – Limba română
- MODEL Proba de Limba Română Real
- BAREM Model Română Real
- MODEL Proba de Limba Română Uman
- BAREM Model Română Uman
Știre în curs de actualizare