BAC 2019 Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2019

Regulile examenului de Bacalaureat

Foto: Pexels.com

Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat 2019 se va desfășura la Ploiești, în perioada 16 mai – 5 iunie 2019, a anunțat astăzi Ministerul Educației.

Examenul va fi susținut la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești și va fi susținut de absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive.

Sesiunea specială de Bacalaureat – cum se desfășoară

În total, la această sesiune sunt eligibi 176 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale.

Înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 16 şi 17 mai.

Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel:

Calendarul probelor scrise:

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 12:00), iar depunerea eventualelor contestaţii este programată în cursul aceleiaşi zile (12:00 – 14:00).

În intervalul 31 mai – 5 iunie vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

Citește și:
Exit mobile version