Babeș-Bolyai, cea mai bine clasată dintre cele 20 universități românești incluse în clasamentul QS pentru Europa Emergentă și Asia Centrală 2022. Prezență mult mai puternică pentru țări precum Polonia, Cehia sau Ungaria

Foto: Pixabay.com

România are o singură universitate în top 50, șase în top 100 și 20 în total în cea mai recentă ediție a clasamentului QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală – 2022, semnalat miercuri de prima clasată la nivel național, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. 

În total, clasamentul include 450 de universități, din Polonia până în Kazahstan, număr considerabil mai mare decât cel de anul trecut (400). Cel mai bine reprezentate în acest top, realizat pe baza a 10 indicatori – printre care expertiza facultăților, ponderea studenților internaționali sau reputația academică – sunt Rusia și Turcia.

Din România, pe primele locuri sunt universitățile românești mari – Babeș-Bolyai, UB, Politehnica București, Al.I. Cuza din Iași sau Universitatea de Vest din Timișoara. La coada clasamentului local apar universitățile din Alba Iulia, Târgu Mureș, Arad sau Constanța, dar și USAMV București, instituția unde rector (suspendat pe perioada exercitării funcției de ministru al Educației) este Sorin Cîmpeanu.

Universitățile românești incluse în clasament:
Top 3 universități românești – QS regional

Universitatea Babeș-Bolyai – locul 43

Universitatea din București – 67

Universitatea Politehnica din București – 81

Universitatea Al.I. Cuza din Iași – 85

Universitatea de Vest din Timișoara – 94

Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași – 97

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 119

Universitatea Politehnica din Timișoara – 153

Universitatea Transilvania din Brașov – 156

Academia de Studii Economice din București – 171

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 172

Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 182

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 201-210

Universitatea din Craiova – 211-220

Universitatea din Oradea – 211-220

Universitatea 1 Decembrie 1918 in Alba Iulia – 301-350

Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș – 301-350

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – 301-350

Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad – 301-350

Universitatea Ovidius din Constanța – 401-450

Comparativ cu România, Polonia este prezentă cu 28 de instituții de învățământ superior, din care 6 în top 50. Republica Cehă, țară cu o populație considerabil mai mică față de România, este prezentă cu 18 universități, din care 5 în top 50, iar Ungaria – cu 16, dintre care 4 în top 50. Bulgaria este prezentă cu 5, din care 1 în top 50.

Clasamentul general pentru regiune este dominat de universități din Rusia, dar în top 10 apar și instituții de învățământ superior din Republica Cehă, Polonia sau Estonia:

  1. Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova (Rusia)
  2. Universitatea Carolină din Praga (Republica Cehă)
  3. Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (Rusia)
  4. Universitatea din Tartu (Estonia)
  5. Universitatea Jagiellonă din Cracovia (Polonia)
  6. Universitatea din Varșovia (Polonia)
  7. Universitatea Masaryk din Brno (Republica Cehă)
  8. Universitatea de Stat din Novosibirsk (Rusia)
  9. Universitatea de Stat din Tomsk (Rusia)
  10. Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova (Rusia)
Exit mobile version