Avocatul Poporului îi cere, într-o scrisoare adresată Ministrului Educației, Ligia Deca, să explice măsurile incluse în proiectul de ordin privind bursele școlare pentru anul școlar 2023-2024, dar și cele referitoare la burse din Legea învățământului preuniversitar. Scrisoarea face trimitere la analiza Edupedu.ro cu privire la efectele acordării burselor de merit pentru 30% dintre elevii unei clase, instituția apreciind că “noua reglementare nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”.
- Avocatul Poporului face trimitere, totodată, la prevederile cu privire la acordarea burselor sociale pentru copiii orfani, dar și pentru elevii din mediul rural care învață în altă localitate.
În cele două chestiuni, instituția îi cere ministrului să formuleze un punct de vedere și “din perspectiva analizării oportunității modificării proiectului aflat în consultare publică și ale dispozițiilor art. 108 alin (12) din Legea nr 198/2023 a învățământului preuniversitar”.
Scrisoarea semnată de Renate Weber abordează, întâi, tema burselor de merit care, potrivit noilor reguli, urmează să fie acordate pentru minim 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu”, în locul vechiului model, când era acordată elevilor care aveau medii peste un anume prag. Instituția face trimitere la analiza Edupedu.ro pe această temă, în care:
- “s-au comparat două clase de la aceeași specializare, de la colegii diferite din București. Pentru clasa de Științe ale naturii de la Colegiul Național „SfântulSava“cei 8 care ar putea primi bursa de merit în acest an școlar au medii între 10 și 9,97. Concret, 7 medii de 10 și una de 9,97. Asta înseamnă 30% din elevii acestei clase. (…) Aceste medii au fost comparate și cu clasa de Electronică automatizări de la Liceul Tehnologic „TheodorPallady“din București. Ordinea mediilor acolo, potrivit datelor de la admiterea la liceu 2023 în clasa a IX-a este de la 6,72 cea mai mare medie, până la 5,10 cea mai mică medie și care va fi recompensată din acest an școlar cu bursă de merit.”
Potrivit Avocatului Poporului, “Plecând de la argumentația sus indicată, apreciem că promovarea valorilor meritocratice sunt sursa generatoare a recunoașterii si recompensării meritului scolar, iar aceasta se transpunere în reușita scolară, socială și profesională a tuturor elevilor. Noua reglementare nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocritatii prin educatie si evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”.
- Aceeași instituție atrage atenția asupra faptului că “din proiectul de act normativ dispare bursa de ajutor social pentru elevii din mediul rural care studiază în altă localitate, reglementată anterior prin mai multe ordine de ministru, aspect care în opinia noastră conduce la un regres complet în ceea ce înseamnă accesibilitatea învățământului pentru această categorie (…) În loc să se procedeze la includerea elevilor de liceu printre beneficiarii burselor de ajutor social s-a procedat a eliminarea tuturor elevilor, adică și pe cei din învățământul primar și gimnazial”.
- Iar în scrisoare este menționată și problema burselor sociale pentru elevii orfani, documentul notând: “Prin noua modificare propusă, beneficiari sunt elevii cu ambii părinți decedați (…) Putem concluziona, astfel, că prin proiectul de act normativ orfanii de un singur părinte nu au fost incluși printre beneficiarii de burse sociale, în contextul în care sunt orfani copiii care și-au pierdut un părinte sau pe amândoi”.
Mesajul Avocatului Poporului, integral: