Ministrul Educației și Cercetării a problematizat situația legată de Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și Admiterea la liceu, pe care a numit-o „o selecție cruntă”. În contextul raportului de diagnoză privind sistemul de învățământ care va fi prezentat în luna mai de Minister, Daniel David a subliniat că „deși învățământul este obligatoriu, la final de la gimnaziu facem o selecție cruntă”. Ministrul a făcut aceste declarații în cadrul evenimentului „Lecții eficiente – Folosirea eficientă a celor 50 de minute din lecție”, organizat de Inspectoratul Școlar Maramureș pentru profesori și directori de școală, joi, 20 martie.
- Unitatea de Cercetare în Educație a Ministerului Educației și Cercetării a precizat pentru Edupedu.ro că dacă Evaluarea Națională și Bacalaureatul rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă.
- În 2023, Sorin Ion secretar de stat în Ministerul Educației spunea că „Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și-a cam pierdut sensul”.
Ministrul Educației Daniel David a ridicat problema situației legate de Evaluarea Națională, în contextul în care învățământul este obligatoriu și în același timp, examenul de la finalul clasei a VIII-a este o „selecție cruntă”.
De remarcat, potrivit legii Educației nr. 198/2023, admiterea în clasa a IX-a poate fi dublată în cazul Colegiilor care vor putea organiza și examen separat de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Națională, „pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale” [N. Red, Art. 101, legea nr. 198/2023].
„Când am venit la minister, zona preuniversitară o cunoșteam binișor, nu bine. Tocmai de aceea mă bazez foarte mult pe experții din acea zonă. Tocmai de aceea umblu prin țară să înțeleg ce se întâmplă în preuniversitar, citesc legislațiile și modelele, le compar cu alte țări în sunt și rămân surprins de foarte multe ori. O problematizare: Avem învățământ obligatoriu, dar facem selecție cruntă în clasa opta. E un semn de întrebare și sunt multe astfel de lucruri pe care le putem problematiza și la care să ne gândim“, a spus ministrul Educației.
Daniel David a precizat că va folosi date pe care le are deja, rapoarte oficiale ale Ministerului și experților de la OECD pentru realizarea raportului de diagnoză pentru sistemul de învățământ, ce va fi prezentat în luna mai.
(…) Nu mă apuc să mai cer informații noi, că avem date de la OCDE, de la Banca Mondială, avem date din raportul pe care îl prezintă ministerul în fiecare an avem date din diverse analize făcute la nivel național. Doar că voi pune acele date într-o formulă de diagnostic, așa cum am descris-o, mai simplă, să înțelegem ce-i cu sistemul nostru, ca după aceea să putem veni cu 10-15 politici publice mari care să schimbe lucrurile și probabil că pe anumite segmente va trebui să facem și schimbări legislative dacă o să ne punem de acord în coaliție că le vrem, pe cele 10 sau 15, că nu vor depinde doar de mine”.
- Ministrul Daniel David a spus la LaserEdu că actuala formă a Evaluării Naționale la clasa a VIII-a nu are un corespondent în alte sisteme educaționale ca formă de admitere la liceu. O să vedem cu ce soluție venim
Despre Evaluarea Națională
Evaluarea Națională este obligatorie prin lege Educației, înscrierea elevilor la Evaluarea Națională se face automat de către secretariatele școlilor. Indiferent de nota obținută, elevii sunt apoi repartizați la un liceu prin repartizarea computerizată, pentru că învățământul este obligatoriu: 12 ani sau 13 în cazul învățământului la seral, potrivit Legii Educației.
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
Evaluarea Națională o dau elevii la finalul clasei a VIII-a din anul 2003-2004. Anterior, în 1999 elevii au susținut examenul de capacitate la finalul clasei a VIII-a și examen de admitere la liceu. Apoi din anul 2000, admiterea la liceu s-a făcut doar pe baza rezultatelor de la capacitate, luând în calcul și mediile anilor de gimnaziu.
Repartizarea computerizată a fost introdusă de Ecaterina Andronescu în 2001. Atunci, învățământul era obligatoriu doar până în clasa a VIII-a.
În 2003-2004, elevii de clasa a VIII-a dădeau examen la 3 materii, potrivit ordinului de ministru.
a) Limba şi literatura română – test scris, din materia claselor a V-a – a VIII-a, conform programei de testare;
b) Matematică – test scris, din materia claselor a V-a – a VIII-a, conform programei de testare;
c) Istoria românilor sau Geografia României (la alegere) – test scris, din materia clasei a VIII-a, conform programei de testare.
Treptat la Evaluarea Națională au rămas doar două examene: limba și literatura română și matematică.
Potrivit legii educației anterioară elevii de clasa a VIII-a ar fi trebui să susțină Evaluarea Națională la 6 discipline, însă prevederea nu s-a aplicat niciodată, din 2001 până în 2022, pentru că nu s-a predat transdisciplinar, așa cum prevedea tot legea nr. 1.
În 2023 a intrat în vigoare noua Lege a Educației, care prevede același mod de organizare pentru Evaluarea Națională ca în prezent: examen la limba română și matematică.
Ce prevede Legea Educației privind admiterea la liceu prin examen separat
Potrivit legii Educației, nr 198/2023, admiterea la liceu și evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.
Articolul 101
(1) După absolvirea învățământului gimnazial, elevii susțin evaluarea națională, obligatorie. Evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a constă în probe la disciplinele limba și literatura română, matematică, respectiv limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile gimnaziale într-o limbă a minorităților naționale și opțional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5), fiind organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.
(2) Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.
(3) Până la 10% dintre locuri sunt ocupate prioritar, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată, de către elevi cu dizabilități și/sau CES și de către elevi de etnie romă.
(4) Locurile rămase neocupate după organizarea concursului și repartizarea în urma acestuia conform alin. (2) și (3) se atribuie pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.
(5) În situația în care la concursul de admitere, pentru fiecare specializare, se înscrie un număr de elevi mai mic decât numărul locurilor scoase la concurs, unitatea respectivă nu are dreptul de a organiza concurs de admitere pentru specializarea respectivă în anul școlar următor.
(6) Data desfășurării concursului de admitere se stabilește prin ordinul ministrului educației privind aprobarea calendarului de desfășurare a probelor evaluării naționale, a repartizării și admiterii în învățământul liceal și se face publică la începutul fiecărui an școlar.
(7) Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an școlar. Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/ specializării.
(8) Probele pentru concursul de admitere sunt standardizate și unice la nivel național, fiind elaborate sub coordonarea CNCE, pe baza programei școlare, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.
(9) Pot participa la concursul de admitere elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a evaluării naționale. Candidații sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiția promovării fiecărei probe cu minimum nota 5 (cinci). Elevii care nu au fost admiși la concursul de admitere participă la repartiția computerizată.
(10) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), unitățile de învățământ organizează, pentru filiera vocațională, anterior susținerii evaluării naționale, probe de aptitudini specifice pentru admitere.
(11) Unitățile de învățământ din cadrul învățământului liceal tehnologic și tehnologic dual stabilesc condițiile de acces în colaborare cu operatorii economici parteneri.
(12) Pentru situațiile prevăzute la alin. (10) și (11) unitățile de învățământ au obligația de a publica pe site-ul lor disciplina sau disciplinele la care se susțin probele de aptitudini, programele și procedurile de organizare a acestora, pentru fiecare generație, până cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Probele suplimentare de admitere se susțin la cel mult două discipline.
(13) Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal este aprobată prin ordin al ministrului educației. Calendarul de desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal se publică, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul anului școlar.
Informații de context
Edupedu.ro a scris în decursul anilor despre diverse situații generate în privința Evaluării Naționale: absenteismul, deși înscrierea este automată pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a, sau despre diferențe de cel puțin 4 puncte între mediile de la Evaluarea Națională 2024 și cele de la clasă.
De asemenea, problemele majore la examenul de Română de la Evaluarea Națională, identificate într-un Raport de cercetare alarmant realizat de aceeași instituție a Ministerului Educației care face subiectele: subiecte concepute pe curriculumul care nu mai este în vigoare, cu barem de corectare care “compromite validitatea probei” prin punctaje alocate arbitrar.
Achizițiile de învățare nu au putut fi identificate corect, rezultatele așteptate ale învățării nu au putut fi măsurate suficient de bine, deoarece este favorizată măsurarea imprecisă, potrivit unei analize a probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională – ediția din 2021, analiză realizată de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) și publicată recent. Cercetarea scoate în evidență o serie de probleme acute legate de relevanța acestui examen, prin raportare la obiectivele sale. Proba de limba și literatura română a atras, în acel an, cel mai mare număr de contestații, iar cele mai multe note au determinat schimbarea notei.
Ligia Deca, fosta ministră a Educației, spunea la 9 luni după ce propriile Legi ale învățământului au fost promulgate că ar trebui ca relevanța examenelor naționale, Evaluare Națională și Bacalaureat, să fie redusă. În același timp însă, în propria lege a învățământului preuniversitar se dublează examenul de la finalul clasei a VIII-a. A fost introdus pe lângă Evaluarea Națională și un examen de admitere la liceele și colegiile cu concurență mare.
În 2023, Sorin Ion secretar de stat în Ministerul Educației spunea că „Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și-a cam pierdut sensul”.
Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025
- 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
21 comments
Vreți eficienta in educație? Priviți sistemul educațional de dinainte de 90.
Era altceva și știți de ce? era gândit de specialiști autentici un educație. Aveți în minister oameni care nu știu ce i un registru matricol și vreți să faceți eficientizare? Daca păstrați vechiul sistem educațional ce avea? se scotea latura ideologică și era mai bun decât tot ce avem acum. o mizerie. Ați stricat cu știința tot ce a avut bun tara asta. Miniștri ai educatiei? Voi? Doar niste neica politicieni care pun in practica o agendă făcută de alții. Păcat, te consideram altfel. Ești la fel, parte a unui sistem antipopor, antieducatie reală a poporului. un executant obedient. Rușine!
ca a fost demis acest ins.
Un sistem de învățământ foarte slab și prost organizat.
Nu e posibil să intri cu note sub cinci într un liceu…..
De aceea sunt atâția copii analfabeți….
Și de aceea este atâta agresivitate în școli și din ce în ce tot mai mici .
Rușine tuturor adulților .Să se revină la învățământul din ani 80-90,noi suntem ultima generație ce am luat bacul rușine ,rușine rușine…
Nu se face nimic doar complicați viețile acestor copii,generații care sunt victime sigure.
De as avea o putere ……
Sunt atâtea de spus…
Un părinte foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă
…..
Ce selecție cruntă, când se intra la liceu cu medii de 2? Cata vreme politicienilor le e frica de votul părinților și nu impun media 5 pentru intrarea la liceu, nu redau autoritatea cadrului didactic cu tot ce implică asta, vom avea doar vorbe goale și un învățământ lipsit de performanță! Fara motivatie lucrurile nu se vor îndrepta!
Am crezut că, mai slab decât Deca, nu poate fi
Acest domn, care vine din mediul universitar, vorbește prea mult, teoretizeaza, dar nu face nimic! Pare a face parte din tagma “experților în educație” (Oh, Doamne!) Intru pe știri, dau de el.. Intru pe sport.ro /digi.. Dau de el.. Deschid televizorul, dau de el.. Mi-e teamă să deschid frigiderul, să nu dau de el..
Eu deja nu mai citesc aberațiile lui..
. Încep să cred, pe zi ce trece, că se poate..
Vă rog frumos,mai faceți și verificări la școlile unde notele de la simulările naționale și de la examenele naționale sunt foarte mici la nivelul întregii clase,eu cred că lipsa de interes al profesorilor care predau la sat,în situația aceasta, este o cauză principală. Că si părinte în situația prezenta, vă rog să mă credeți ca duc o muncă psihologică cu copilul acasă să îl stimulez să meargă mai departe și sa învețe. Sper să fim mai oameni și sa ne pese de cei din jur,fără etichete sociale.
Selecția e crunta și viata e parfum!Selecția asta e o “încălzire ” pentru ce ii așteaptă de fapt.
Faceti va rog ceva referitirvla disciplina din scoli, sa se poata da mai reoede sanctiuni.Eventual parintii sa primească amenzi pt indisciplina. Lucrurile o iau razna!
Examenul de evaluare si admiterea la liceu nu reprezintă o selecție cruntă a elevilor, ci o ierarhizare normală după cunoștințele dobândite în cei 8 ani de școală. Copiii trebuie să se învețe cu efortul si competiția din societate. Când vor deveni adulți, vor obține joburi bune, dacă muncesc serios. Vor deveni stâlpii societății, dacă știu să prețuiască munca, efortul.
Și ce propune de fapt ministrul? Avem pe naiba selecție cruntă, se intră la liceu și cu media 1, deci?
nu cu nota 1, dacă mie îmi place istoria și geografia, de ce să dau evaluare națională la mate și română ?
A fost o dată ca niciodată, elevii dădeau concurs de admitere fix la liceul și specialitatea pe care o doreau, iar subiectele erau stabilite de școală în funcție de acea specializare.
Acum nu se mai poate, că cică trebuie ca elevul să aibă mai multe opțiuni, dacă vrea să intre la liceu și să nu rateze un an. Cu alte cuvinte, vrei nu vrei, intri la liceu. Cu media 1, cum spuneam. Și după liceu trebuie să iei bacalaureatul cu 6, ce dacă tu ești tufă de Veneția la disciplinele de examen.
Când transformi examenul de absolvire în concurs de admitere, ajungi aici. Dacă vrem selecție, cruntă sau nu, re-introducem concursul de admitere și gata. Nu ne mai ascundem după cireș. Elevul trebuie să mai și muncească, nu doar să aibă drepturi.
Coane Fănică,
și mie îmi place fotbalul, dar asta nu înseamnă ca trebuie sa dai evaluarea națională la sport!
Rolul acestui examen nu este sa evalueze preferințele tălică, ci sa arate daca elevii au cunoștințele minime de romana și matematica necesare pentru a se descurca în viața!
Pentru o nota de 5 trebuie să știi câteva operații aritmetice de bază + să scrii și sa citesti!
Degeaba știi când a domnit Stefan cel Mare, daca nu poți face scăderea ca sa ne spui câți ani a durat domnia! Ca să nu mai spun că o să scrii” Stefan ce-l Mar-e”!
Nu examenul este “crunt” ci pregătirea elevilor, școală românească a devenit o fabrică de semianalfabeți! Și de vina sunt in principal politicienii, de teapa acestui David, un Ligia Deca in pantaloni!
Cum poți admite să se intre la un liceu cu medie de 1,2,3,4….
Apoi vreti să ia bacul….cum
Acești copii sunt pierduți,infractori,șmecheri ce terorizează profesori care au mai rămas în sistem ,și copii care au luat note de 6,7 ….care au șanse să ia bacul.
De ce țigani …..adică romi au locuri separate
De ce se face discriminare?
Adică dacă e roman poate învăța și un tigan nu?????
Nu au același creier……
Cum sa le acorzi 2 puncte în plus.
Ajung în licee cu cele 2 puncte și nu învață nimic,și mai scot și cuțitul la ceilalti ….
Asta e învățământul roman
As vrea sa vina ministerul să întrebe și părerea părinților a căror copii fac meditații și învață de a intra la un liceu ….unde ce va vezi are romi în clasa care nu a învățat nimic și fac numai probleme.
Ați complicat atât de mult acest sistem în cât peste 2 generații nimeni nu va mai lua bacul.
Deja începând cu generația 2003 nu se mai ia bacul nici 10 la sută din copii și infracțiunea a crescut 90 la sută ……
Nimeni nu zice nimic.
Și directori sunt de vina in egală măsură cu ministerul….
Doar sași păstreze funcțiile.
Și așteaptă să iasă la pensie.
Rușine .
Sa se inceteze cu o mie de simulari. La CONSTANȚA, sunt si simulari judetene pe langa cele 2 naționale. Aproape in fiecare luna, sunt nevoit sa fiu supraveghetor, sacrificandu-mi PROPRIA ORA, eu care am o ora pe săptămână la o clasa. Faceți socoteala cate ore pierd si cum ma chinui sa predau materia ca la raliu. Asa vreți performanta??
Sa mai spun ca la unele simulari am fost chema supraveghetor t dimineața iar eu aveam si ore in intervalul 13-19.CE OM REZISTA DE LA ORA 7 PANA SEARA LA ORA 19?Nu contează, conteaza doar sa se bifeze niște nenorocite de simulari.
Pe vremea mea, EXAMENUL ERA EXAMEN. NU SIMULARI. RESPONSABILITATEA SE STIA. Nu trebuia sa te rogi de elevi sa învețe. Ati distrus invatamantul si tot pe noi, profesorii, dati vina.
Începuse sa-mi placa domn ministru dar de cca o luna le face varza. Ba cu istoria ca o scoate la anii terminali, ba ca religia sa fie la 2 săptămâni, ba ca e examenul de capacitate considerat acum “o selecție crunta”. Toată tara forfoieste ca destule cadre nu sunt asa cum ar trebui sa fie, dar criticam meditațiile. Bagam un an studiu Holocaustul, dar prea puține informații despre Uniunea Europeană (istoric, organizare, politici publice….) sau notiuni despre Comunism și Ideoligii politice în general dar criticam pe la colturi ca tineretul votează aiurea……
Cateva propuneri: Nu ne trebuie materii numai de cate un an de studiu. Puteți, ca la Facultate unde exista examene semestriale, aici sa fie si evaluări pe studiu de doar 1-3 module.
De exemplu: Holocaustul 2 module, Ideologii politice (cele pe care se fundamentează existența unui partid) 2 module. Studiul istoriei și organizării UE 2 module, Istoria Comunismului (trecut și prezent) 2 module……
Domnule Ministru, spuneați ca dacă s-ar studia tot ce se dorește copiii si profesorii ar plecat seara de la școală. Puneti TOT, dar nu cu studierea unui an întreg; împărțiți și pe module si la unele materii sa existe doar calificative, nu note. Educația sexuala un modul e suficient si foarte necesar, cls a 12-a sau a 11-a, sau despre droguri cu imagini cu toxicomani in criza si ce presupune un tratament, 2 module . Și axati-va pe ore interactive, inclusiv cu prezentari de documentare de pe You Tube la toate disciplinele unde se poate asta…… sau chiar un film de vizionat la ora de istorie. Cum aveți bibliografie la Romana sa fie și ca un fel de videoteca în scoala/liceu cu filmele istorice românești sau internaționale celebre . Apoi Arta, despre ea nu aud nimic, macar 1 modul de prezentare a marilor pictori si sculptori internationali si romani. Muzica, ar fi bine 2 module in care tinerii sa asculte partituri celebre/operete celebre și nota/calificativul sa fie în funcție de partitura pusa de profesor, de recunoașterea ei. Reintroduceți în laboratoare experimentele, la fizica mai ales, și atent supravegheate la chimie, iar la Informatica schimbați programa ca e retardata precum marea majoritate dintre cei care o predau și mai au și 5/6/7 ore pe săptămână la secțiile mate-info intensiv.
Creștem o generație pe care o criticam degeaba, dar voi din domeniu nu știți sa o modelați pentru ca va depășesc timpurile. Multi profesori sunt cu o educație comunista (Facultati terminate anterior de 1989) si asta se vede în nivelul învățământul romanesc caracterizat si de ifose cu iz de puturosenie profesionala (vacante cot la cot cu copiii dar fără teme ca ei) platite integral dar bursele copiilor ajustate la timpul petrecut la studiu !!!!!
…. ma opresc deși as mai putea scrie o ora…..
Concluzia la articol:
Lasă Capacitatea dintr-a 8-a asa cum e ca ea va da o selectie riguroasa si frumosii olimpici internationali cu care ne mandrim !!!
Ce “forfoieste”tara ca profesorii nu sunt cum trebuie? Generalizari aiurea! Profesorii muncesc mai mult ca niciodata cu actualele generatii de elevi, sunt pe punctul de a ceda nervos si a parasi sistemul, ptr ca asa nu se mai poate! Te straduiesti, explici in n feluri, faci aceleasi lucruri de 3-4 ori, iar unii elevi, nimic, zici ca le-a blocat ceva creierul! Sunteti extrem de incorecti si nedrepti cu aceasta blamare nesfarsita a cadrelor didactice! Ce vrei sa faca profesorul daca elevul chiar nu vrea sa faca absolut nimic? Si nici nu mai e in stare! Sa veniti la ore sa vedeti in ce hal sunt elevii, sunt total epuziati, dezorientati, si nu de la invatat! Tara forfoieste aiurea! Parintii mai degraba si-ar supraveghea elevii sa puna mana pe carte! Sunteti complet absurzi! Practic ce cereti voi este ca profesorul sa faca ceva de domeniul paranormalului, sa toarne stiinta in capul elevului cand aceste nu vrea si nu poate! Ne-ati innbunit cu atacurile astea la profesori! Da, or fi si unii care nu-si fac treaba, dar prea exagerati. O sa ii scarbiti de tot si pe cei care mai sunt dedicati, sa vedem dupa aceea cine va mai veni sa predea! Este inuman ce se intampla, sa stii cat te straduiesti, stai pana la 10 seara sa corectezi teste, sa faci fise, te gandesti si noaptea la noi metode de a explica si mai simplu, si cand deschizi orice site/post tv toti sa te puna la zid! Ne-am saturat! Veniti sa vedeti cum se prezinta elevii, ca nu mai sunt in stare de nimic! Ptr ca le-ati pus telefonul /tableta in brate de la 3 ani ca sa nu va deranjeze!
Domnule ministru, ma minunez pe zi ce trece și nu într-un mod pozitiv. Selecția pentru trecerea la liceu este crunta? Dumneavoastră știți ca la olimpiada de limba engleză, dau exemplul asta, au de făcut compuneri care sa înceapă sau sa se termine în anumite fraze? sau ca elev de clasa a 5a sau a 6a au de făcut compuneri într-o limba străină? nu mai vorbesc de liceu unde au de făcut eseu și câte și mai câte și dumnevoastră numiți examenul de clasa a 8a “crunt”? dar ce vreți sa le facem? viata nu e și ea “crunta” uneori? vreți sa creștem panseluțe?
Oare cine a vrut sa introduca examen suplimentar de a intra la liceu?
Aha. Si aceasta triere care apare pe parcurs este cauza tuturor eșecurilor?
De fapt, este absolut normal ca la momente cheie sa reușești sa directionezi elevii către tipul de “școală obligatorie” care li se potrivește cel mai bine. Așa cum se întâmplă si acum 40 de ani, când aveam învățământ obligatoriu de doar 8 clase.
Desigur, este mai bine ca școală sa poată decide asupra elevilor pe care-i va avea. Dar mai e pana acolo.
Cât despre alții, mai sunt cu examen de acest tip. De exemplu Cehia, cu al lor CERMAT. Doar ca nu e la același nivel cu evaluarea noastră națională. Similar in Polonia si, probabil, alte tari din Est.
Nemtii-s mai practici: tehnic vorbind, traseul copilului este decis de la vârste mai fragede, eliminând nevoia unor testări pe parcurs (uneori). Dar pentru asta trebuie sa ai un sistem de orientare școlară bine pus la punct. La noi, orientarea o hotărăsc părinții, indiferent de capabilitățile copiilor (eu zic sa se facă medic, ca se câștigă bine, este marele argument pe care-l aduc părinții).
Deci avem o problematizare. Cool!