Avem, din această toamnă, 18 specializări duale în învățământul superior, a spus Ligia Deca: Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea ajunge până la nivel de doctorat / Primele clase de liceu dual ar trebui înființate în septembrie 2025

Foto: Captură Video Facebook.com/ UPB

Studenții pot învăța, începând de anul acesta, în sistem dual, în cadrul a 18 specializări de la universități din țară, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la ceremonia de deschidere a noului an universitar de la Universitatea Politehnică din București (UPB). Doritorii vor putea studia în cadrul programelor duale până la doctorat inclusiv, a mai precizat ea.

Ligia Deca a participat astăzi, 30 septembrie, la deschiderea anului universitar 2024-2025 organizată de UPB. Ministra i-a încurajat pe studenții universității să urmeze o carieră în învățământ, întrucât este nevoie de cadre didactice pregătite.

Aceasta a pus accentul pe sistemul de învățământ superior dual complet: „Una dintre reformele mult așteptate de mediul economic, adusă de legile Educației este ruta completă de învățământ dual. Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea continua în același sistem la facultate, ajungând, dacă își doresc și dacă au acest potențial, până la nivel de doctorat”.

În România nu există însă licee duale în momentul de față, ci doar școli profesionale duale, în cadrul cărora elevi studiază timp de 3 ani. Acestea sunt organizate în parteneriat cu operatori economici și funcționează după următoarea structură:

De precizat, elevii înscriși la aceste școli pot primi burse de la operatorii economici, potrivit alineatului 2, punctul c) al articolului 35 din noua lege a Educației.

„Operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

În legea 1/2011, acordarea bursei de către companiile partenere era obligatorie, după cum se arată în articolul 25, alineatul 4, punctul c): „Operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

După absolvirea școlii profesionale duale, elevii trebuie să urmeze încă 2 ani în cadrul unui liceu tehnologic/teoretic, respectiv clasele a XI-a și a XII-a pentru a putea susține Bacalaureatul. Abia după ce obțin diploma de Bacalaureat tinerii pot aplica pentru un program de licență în sistem dual. Asta înseamnă că ciclul dual nu este unul complet.

Învățământul liceal dual cu finalitate diplomă de Bacalaureat intră în vigoare, teoretic, începând cu anul școlar 2025-2026, potrivit articolului XXVI, litera f) din OUG 115/2023.

Astfel, primii tineri care vor putea finaliza un circuit integral dual vor fi cei care vor absolvi liceul în anul 2030.

„Avem nevoie de specialiști în toate domeniile și avem deja, din această toamnă, 18 specializări în sistem dual autorizate provizoriu în învățământul superior”, a spus Ligia Deca.

UPB face parte din 2 consorții de învățământ dual, care vor fi construite în București și Giurgiu: „Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București este membră în două consorții de învățământ dual dintre cele 29 finanțate prin PNRR. Este vorba despre centrul de expertiză în regiunea Sud-Muntenia, care va fi construit în Giurgiu și centrul de expertiză în regiunea București-Ilfov, care va fi construit în București”.

„Valoarea celor două campusuri depășește 50 de milioane de euro. De aceste două investiții majore se vor bucura peste 650 de elevi și peste 250 de studenți inițial. Aceste campusuri vor oferi, pe lângă o experiență educațională strâns legată de realitățile economice, spații noi de învățământ și cercetare, precum și că cămine, cantine, hale multimodale pentru ateliere digitale și sport sau alte facilități dedicate”, a mai declarat ministra.

Exit mobile version