Avansarea profesorilor în școli, pe linie ierarhică, „este în continuare influențată de apartenența politică a persoanelor” – studiu calitativ Salvați Copiii: Cadrele didactice deplâng persistența unui sistem „birocratic rigid”, în care sunt „sufocate” de obligația de a completa „prea multe hârtii”

Avansarea profesorilor în școli, pe linie ierarhică, „este în continuare influențată de apartenența politică a persoanelor”, potrivit unui studiu calitativ publicat de organizația Salvați Copiii, filiala Iași.

Raportul de cercetare „Împreună pentru o școală prietenoasă – Abordare participativă în căutarea mijloacelor de ameliorare a mediului școlar” este bazat pe un studiu calitativ, prin chestionare la care au participat 323 elevi, dintre care 165 de nivel liceal şi 158 de nivel gimnazial, şi 125 de cadre didactice. Totodată, aproximativ 50 de copii au participat și ei la interviuri individuale sau de grup. Alţi 8 participanţi, profesori (dintre care unii având atribuții de conducere), au fost întrebați în interviuri individuale, potrivit metodologiei descrise în raport.

Raportul expune răspunsurile profesorilor din regiunea nord-est, care au participat la studiu, răspunsuri care arată influența apartenenței politice a persoanelor până la nivelul procedurilor și etapelor de avansare în carieră a cadrelor didactice. Aceștia critică birocrația care îi fac să se simtă „sufocați”, lucru care le reduce drastic timpul pe care l-ar putea dedica pregătirii pentru cursurile cu elevii.

„În ceea ce priveşte avansarea cadrelor didactice, există un sistem dual care, pe de o parte, se referă la cariera didactică şi, pe de altă parte, cuprinde avansarea ierarhică la nivelul managementului unităţii de învăţământ. Dacă în primul caz succesul depinde în principal de factori individuali ce ţin de fiecare persoană (definitivat şi grade didactice), în cel de-al doilea profesorii observă persistenţa unor elemente care induc discriminări. Factorii care influenţează avansarea pe linie ierarhică „sunt în continuare influenţaţi de apartenenţa politică a persoanelor” şi „nu neapărat de capacitatea acestora de a se implica în mod eficient în conducerea şcolii”.

Spre regretul cadrelor didactice „nici concursurile pentru ocuparea acestor posturi nu sunt întotdeauna transparente aşa cum ar fi cazul”. Mai mult de jumătate (60%) dintre participanţii la cercetarea prin chestionare consideră că în şcoală nu le este stimulată creşterea capacităţii şi consolidarea angajamentelor prin remunerări adecvate. Cu toate acestea, colegii formează în general colective armonioase în care îşi dezvoltă relaţii prietenoase, benefice şi de susţinere reciprocă.

În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii lor, cadrele didactice deplâng persistenţa unui sistem „birocratic rigid”, în care sunt „sufocaţi” şi de obligaţia de a completa „prea multe hârtii” ceea ce le ia drastic din timpul pe care l-ar putea dedica pregătirii activităţii didactice”, potrivit raportului citat.

Cum percep elevii relația cu profesorii

„În ceea ce priveşte atmosfera în timpul orelor percepţiile sunt diferite, în funcţie de profesorul care este mai „apropiat”, „prietenos” sau dimpotrivă „sever” şi „foarte exigent”. Dacă în primul caz atmosfera la ore este „interesantă” şi chiar „amuzantă”, în cazul profesorilor mai „duri” copiii păstrează liniştea „de frică”. Aproape întotdeauna copiii consideră că deschiderea profesorului faţă de elevii cu care lucrează contribuie cel mai mult la înţelegerea materiei predate.

Totodată, ei consideră frica faţă de profesor ca fiind un factor de blocare a elevului, ceea ce poate duce la incapacitatea sa de concentrare şi de înţelegere a materiei.

Atunci când copiii sunt atraşi de calităţile cadrelor didactice, percep interacţiunea cu ei ca fiind „plăcută”, „corectă” şi „prietenoasă” atât în cadrul orelor, cât şi în afara acestora. Unii dascăli sunt profesori „foarte talentaţi” care „ştiu cum să facă materia predată mai plăcută”, „mai interesantă” şi „mai atractivă”.

Totuşi, mulţi copii percep relaţiile cu unii dintre profesori ca fiind „neplăcute”, „stresante” sau chiar „umilitoare”, unii profesori fiind prea „duri” sau prea „exigenţi”. Adesea aceştia „ţipă foarte mult” la copii, unii „nu ştiu să predea”. Pentru îmbunătățirea mediului, şcolarii copii ar „scoate” o parte dintre profesorii care le predau şi ar căuta să-i „înlocuiască cu alţii”.
Este evident că în unele cazuri copiii care îndrăgesc profesorul, apreciind calităţile umane ale acestuia, reuşesc să fie atraşi totodată spre materia predată de acesta şi chiar se străduiesc să fie „cât mai buni”.

Unii participanţi ne-au spus că la şcoală „mai şi învaţă câte ceva”, dar marea majoritate au declarat că merg la şcoală pentru interacţiunea umană cu semenii şi cu profesorii, şcoala fiind definită cel mai mult de „oamenii”, profesorii care vin să-i înveţe „lucruri”. Ceea ce apreciază copiii este deci efortul profesorilor de a-i „ţine în priză” prin ceea ce predau şi cum predau”, remarcă raportul citat.

Ce spun profesorii despre relația lor cu elevii

În linii generale, marea majoritate a profesorilor participanţi se declară „foarte deschişi” faţă de elevi caracterizând relaţiile cu aceştia ca fiind „bune” şi „prietenoase”. În unele cazuri ei consideră că aprecierea calităţilor umane ale profesorului induc interesul şi pentru materia predată şi „chiar se străduiesc să fie cât mai buni”. După părerea unor respondenţi „meseria de profesor trebuie să fie mai mult o vocaţie”, „chiar dacă unii copii vin la şcoală doar ca să plece de acasă, fiind mai puţin interesaţi de studiu” pentru profesori contează să reuşească să creeze „punţi de legătură” prin care să „ajungă” la ei, „la sufletul lor”.

Unii dintre participanţi indică totuşi prezenţa unor colegi „prea exigenţi” care atrag „reţinere” din partea copiilor. Profesorii recunosc că în multe cazuri ei reuşesc să menţină ordinea la clasă doar prin severitate şi control cu ajutorul notelor, mai ales la purtare. „Nu vorbim însă despre respect în aceste cazuri”, ci despre „frică”. Aceştia consideră că lipsa severităţii profesorului este percepută de copii ca fiind o „slăbiciune” pe care „o vor exploata ori de câte ori vor avea posibilitatea”.

Rușinea elevilor de a spune că nu au înțeles ceva la o materie

În termeni statistici, aproape jumătate dintre copiii participanţi (47,3%) ezită să recunoască dacă nu înţeleg ceva la o materie fiindu-le ruşine şi frică de a fi desconsideraţi de colegi (70%) sau de profesori (34%). Totodată, o mare majoritate a profesorilor (77%) cred că elevilor le este ruşine să recunoască faptul că au dificultăţi. Printre motivele evocate sunt următoarele: „ironizarea şi tachinarea colegilor şi uneori a cadrelor didactice”, „lipsa încrederii în sine”, consideră asta ca fiind „o slăbiciune”, „lipsa şi dificultatea dialogului”, „nepăsare”, „teama de marginalizare”, „cutuma” şcolii, „lipsa de implicare a familiei”, „emotivitate”, „presiunea grupului”. Totuşi, atunci când au dificultăţi de învăţare, două treimi dintre copii sunt ajutaţi de profesorii din şcoală (60%) în timp ce restul apelează mai curând la ajutorul membrilor familiei (33%) sau la pregătire extraşcolară (7%). Majoritatea copiilor respondenţi la chestionare se văd stimulaţi să adreseze întrebări atunci când au dificultăți de înţelegere: „cel mai des” (47%) sau chiar „întotdeauna” (35%). Ceva mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că sunt ajutaţi de profesori când au dificultăţi de învăţare „întotdeauna” (56%) sau „uneori” (44%).

Copiii consideră că sunt stimulaţi să îşi exprime părerea dacă este diferită de cea a profesorilor „întotdeauna” (26%), „adeseori” (28%), „uneori” (25%) „arareori” (9%) sau „niciodată” (12%), chiar dacă cvasitotalitatea profesorilor (99%) participanţi consideră că au tendinţa de a stimula exprimarea opiniei elevilor chiar şi atunci când este diferită de a lor.

Stimularea formării propriilor opinii se face în principal prin „recomandări de lecturi” din partea profesorilor (80%) sau în mult mai puţine cazuri prin „participarea la dezbateri” (20%). Profesorii nu sunt obişnuiţi să introducă în abordarea lor noţiunile şi metodologia necesară pentru dezvoltarea gândirii critice şi analitice. În consecinţă, copiii nu sunt obişnuiţi cu aceste metode. Elevii au cunoştinţă mai degrabă despre metodologia învăţării prin „abordare creativă” (60%) decât prin gândire critică (30%). O parte nu cunoaște niciuna dintre aceste abordări (11,5%).

Deşi marea majoritate a respondenţilor la chestionare, cadre didactice (91%) şi copii (87%), consideră că şcoala contribuie la dezvoltarea stimei de sine a copiilor, parte dintre copii (13%) nu văd totuşi această contribuţie.

Raportul integral poate fi descărcat de aici.

Foto: OECD