Până în 2060 în numai puțin de 19 județe din cele 42 ale României populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință,…
Cutremurul de duminică a avut loc în toiul nopții, dar ce s-ar întâmpla dacă un seism s-ar produce în timpul zilei și mai ales cum ar trebui să reacționeze un…
Peste 170 de școli, grădinițe, licee și facultăți sunt în clădiri cu risc seismic, potrivit listei publicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, care a făcut inventarul clădirilor cu…
Un cutremur a zguduit aproape toată România duminică noaptea. Ce înseamnă cutremur? Ca să știi ce înseamnă, trebuie să știi cum se produce. Pe scurt, un cutremur se produce la…
Radiografia situației tinerilor din România și mai ales a implicării autorităților în problemele tineretului arată o crasă lipsă de respect din partea guvernanților. Analiza de mai jos este făcută de…
Toți membri Consiliului Economic și Social (CES) au fost din nou dați afară de către pemierul Viorica Dancilă vineri, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Asta după ce o…
Peste 6.500 de profesori de liceu și gimnaziu, învățători și educatori au emigrat din România și și-au cerut recunoașterea profesiei în țările Uniunii Europene, potrivit Bazei de date a profesiilor…
România a cheltuit 2 miliarde euro pe beneficii pentru familie și copii în 2015, arată cele mai recente date Eurostat despre țara noastră. Asta înseamnă 101,5 euro de locuitor, 1.3%…
Cea mai mare încredere în vaccinul anti-gripal, dintre europeni, o au românii. Asta arată un studiu despre Încrederea europenilor în vaccinuri, publicat pe 23 octombrie de Comisia Europeană. Potrivit datelor,…
Educația gratuită pentru copil îi costă pe părinți 3.093 de lei pe an, în medie. Asta este concluzia studiului organizației Salvați Copiii, publicat în septembrie 2018. Raportul arată valori mai…
Programul ”gROwth – contul individual de economii Junior” este un depozit la termen pentru copii, unul diferit de cele existente în ofertele băncilor. Pentru că presupune ca toți copiii din…
Indicele progresului social pune România pe locul 18 între țările studiate (146 de state din lumea întreagă) la capitolul educația adulților. Studiul este publicat de ONG-ul Social Pregress Imperative, sprijinit de…
Aproape 30% din numărul total de salariați și patroni, considerați întreprinzători pe cont propriu din domeniul Învățământ, nu sunt înregistrați oficial pentru activitatea aceasta, arată calculele făcute de Ionuț Dumitru,…
România nu a cheltuit niciun euro din alocarea de 323 de milioane de euro pentru derularea Programului Garanţia pentru Tineret, din exerciţiul bugetar 2014-2020, potrivit datelor despre stadiul implementării, obţinute…
Părinții și tinerii din grupa de vârstă 25-34 de ani sunt cei mai critici când vine vorba despre calitatea condițiilor din clădirile școlii, a echipamentelor și a serviciilor, competența și…
Numărul accidentelor în care sunt implicați copii cu vârste între 3 și 19 ani a fost în 2017 de 2.141. Accidentele pietonale de acest fel au scăzut față de 2016…
Bibliotecile clasice, cu mii de volume publicate în diverse ediții, înșirate pe rafturi, puse pe domenii, autori sau specializări, pierd tot mai mult teren în fața valului de filme, conținut…
Cel mai mare punctaj obținut a fost orașul Oradea, 64 de puncte din 100 posibile. Pe locul al doilea și al treilea au fost Brașov (63) și Pitești (61). La…
În România sunt 7,04 milioane de locuitori aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, potrivit Eurostat. Cum încă nu avem definită noțiunea de consumator vulnerabil, aceștia par să fie…
Prognozele de angajare prezentate de SkillsPanorama arată că joburile din IT&C nu vor avea o expansiune, ci mai degrabă o stagnare până în anul 2030. Vor fi foarte căutați în…
Organizațiile non-guvernamentale se bucură de încredrea a aproape o treime dintre participanții la un studiu sociologic făcut în perioada 28 august-13 septembrie 2018 și dat publicității marți. Studiul sociologic comandat…
“Performanța” României în acest an este că a reușit să rămână în același punct în care era și în anul 2014, la capitolul atingerea țintelor pentru o Educație de calitate…
Peste 45% dintre profesori sunt de acord și cred că ar fi foarte bine și bine dacă România ar fi guvernată de un lider puternic, care minimizează rolul Parlamentului și al…
Elevii ai căror părinți au în medie mai puțin de 10 ani de studiu au șanse mai mici să primească o educație de calitate. Asta au demonstrat specialiștii Agenției Române…
Timpul mediu de deplasare al elevilor la și de la școală crește, în mediul urban, odată cu nivelul de educație a părinților, potivit unui raport de cercetare făcut de Agenția…
Peste 277.600 de tineri cu vârstele între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu s-au mai dus niciodată la liceu sau la școlile profesionale, plecând din timpul…
Timpul petrecut la școală de un elev este de 12 ani, în medie, potrivit raportului Băncii Mondiale numit Indicele Capitalului Uman. Ca să afle cât de mult învață elevii la…
Elevii ai căror părinți au peste 14 ani de studiu au o rată de abandon nesemnificativă. Abandonul școlar crește, însă, și de 10 ori în rândul elevilor ai căror părinți…
Anul 2017 a fost un an agitat, un an care a adus cel mai mare număr de emigranți din 2008 încoace. Potrivit datelor INS, în 2017 au plecat din țară 219.327…
Proporția tinerilor și adulților care au copiat sau mutat un fișier (file) sau un dosar (folder) era în anul 2016 de 60,4%, iar în 2017 a ajuns la 89,4%, potrivit…
Școala a pierdut urmele a 70.000 de copii, în doar doi ani. Atât este diferența între numărul copiilor născuți în 2011 și 2012 și numărul celor care au devenit apoi…
Numărul profesorilor din sistemul de învățământ a scăzut cu aproape 70.000 în ultimii 22 de ani. Dacă în 1995, datele INS arată că aveam 306 mii de profesori, în 2017…
Câștigul salarial net mediu lunar era în august 2015 de 1.556 lei pe lună. Un an mai târziu, acesta ajungea la 1926 de lei. În august 2017, salariul mediu net…
Județul Suceava a trecut pe primul loc, în topul prezenței pe județe duminică la ora 16:00, după ce la ora 13:00 era pe locul al treilea. Concret, în Suceava s-a…
Cheltuielile populației pentru educație au fost de 8,61 de lei pe lună, pe gospodărie, în trimestrul II al acestui an (aprilie, mai, iunie), potrivit datelor publicate de INS. Educația și sănătatea…
În trimestrul I al anului 2018, România avea 212.030 de oameni fără școală absolvită, potrivit Institutului Național de Statistică. Datele arată că este cel mai mare număr de persoane al căror…
“Adolescenţii consideră, mai degrabă, victima vinovată pentru deturnarea sexting-ului consensual, şi nu pe cel care retrimite pozele mai departe către terţe persoane sau pe cei care postează mesajul pe reţele de socializare”, arată studiul…
Fenomenul ingrijorător al abandonului școlar se adâncește de la un an la altul. România avea în anul 2015, potrivit datelor UNESCO, 184.101 elevi care părăsiseră școala în timpul liceului (upper…
Liviu Dragnea a pierdut miercuri, pentru prima oară, majoritatea în Camera Deputaților cu ocazia votului pentru legea offshore. Liderul PSD a reușit să evite în ultimul moment și validarea la…
Premierul Viorica Dăncilă l-a numit la 1 octombrie în funcția de consilier pe probleme sociale pe Ilie Mario Rafael, fost șef de cabinet al lui Codrin Ștefănescu, după cum rezultă…
Președintele autoritar al Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedov, a anunțat săptămâna trecută că pune capăt gratuităților la furnizarea de apă, gaze naturale și curent electric pentru cetățeni. Întreg articolul pe G4Media
Numărul impresionant al românilor care au plecat din țară în ultimii 10 ani plasează Romania pe locul al 10-lea la capitolul intensitatea fluxului migrației către țările G20, potrivit Organizației pentru…
Populația României scade, studenții sunt tot mai puțini, iar din ce în ce mai mulți aleg să-și facă studiile la facultăți din Europa sau din lume. În aceste condiții datele…
Dacă în anul 2000 învățau în universitățile din afara țării 12.500 de studenți români, în 2016 numărul acestora este mai mult decât dublu: 34.320, potrivit UNESCO. Prin comparație, numărul studenților din…
În 2017 România a fost pe locul al doilea de la coadă în privința numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, în Uniunea Europeană. Într-un raport publicat recent de…