“Când fiecare profesor din România și fiecare școală își vor face datoria la fel de bine față de elev, atunci nu ar trebui să mai fie nevoie de meditații”, a…
Colectarea feedbackului de la elevi, obligatorie pentru profesori, să fie făcută electronic, recomandă Ministerul Educației într-o adresă trimisă inspectoratelor școlare, obținută de Edupedu.ro. Instituția recomandă ca procedura să fie făcută…
Avem provocări similare în ceea ce privește cariera didactică și nevoia de a atrage mai mulți profesioniști în zona științelor sau în ceea ce privește învățarea lecțiilor bune din pandemie…
Cei mai mulți profesori „au spus că sunt convinși că ar fi foarte, foarte buni pentru a ocupa poziția de directori, dar din păcate şi-au luat bilete cu familia în…
Câte un consilier școlar, plătit din fonduri europene timp de doi ani, în 1.000 de școli, a anunțat miercuri, după ședința de Guvern, ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu a precizat că…
Sumele pe care le primesc profesorii care participă la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a 2021 și la Bacalaureat 2021 cresc cu până la 60% față de cele pe care…
Indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază aflat în plată în prezent, potrivit unui ordin de ministru. În…
Concursul pentru directorii de școli 2021 va începe pe 14 septembrie, proba scrisă va fi pe 15 octombrie, anunță ministrul Educației într-o conferință de presă organizată la Ministerul Educației. Sorin…
Reformarea formării continue a cadrelor didactice este inclusă în viziunea România Educată, potrivit Ligiei Deca, consilier prezidențial pentru Educație și Cercetare. Aceasta a declarat, la prezentarea raportului detaliat al rezultatelor…
Ghidul pentru Evaluarea Națională 2021, anunțat de ministrul Sorin Cîmpeanu, a fost publicat luni seara de Ministerul Educației, la finalul perioadei de înscriere pentru acest examen destinat absolvenților de clasa…
Numirile pe posturile de directori de școală vor fi făcute între 20-22 decembrie 2021, potrivit noii propuneri de calendar anunțate de ministrul Educației, la Antena3. Sorin Cîmpeanu a spus că…
Avansarea profesorilor în școli, pe linie ierarhică, „este în continuare influențată de apartenența politică a persoanelor”, potrivit unui studiu calitativ publicat de organizația Salvați Copiii, filiala Iași. Raportul de cercetare…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, promite din nou profesorilor care au făcut ore suplimentare, de remediere, cu elevii din clasele I-VIII că „astăzi (n. red. luni, 14 iunie 2021) vor începe…
În 10 ani o să ne confruntăm cu o criză de profesori calificați, mai ales în zona matematicii, unde sunt mai multe ore, dar și în zona științelor, unde peste…
Elevii au voie să facă sublinieri de cuvinte la proba de limba română de la Evaluarea Națională 2021 și pot desena pe foaia de examen la matematică diferite marcaje sau…
Propunerile de modificare a proiectului de metodologiei pentru concursul național de directori și directori adjuncți de școli vizează în principal calendarul concursului, ponderea punctajelor celor două probe, înscrierea la concurs…
Modificarea circularei nr. 3808/DGIP/07.06.2021 privind încheierea mediilor elevilor în acest an școlar este cerută public Ministerului Educației de sindicatul FSE Spiru Haret, scrie scoalaromaneasca.ro. Reprezentanții sindicatelor arată că adresa trimisă…
Nextlab.TECH este cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susține coordonatorul acesteia, profesorul Răzvan Bologa, cadru didactic la Facultatea de Cibernetică…
Intervențiile sistemice în educație trebuie să iasă din zona gri, a improvizației, și trebuie să se bazeze pe date, evidențe științifice solide, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a spus,…
Trebuie să punem în prim-plan și necesitatea organizării rețelei școlare în așa fel încât să avem clase cu componență socio-economică mixtă, a declarat consilierul prezidențial pentru Educație și Cercetare Ligia…
Motivul foarte des invocat pentru slabele performanțe ale elevilor români la testările internaționale, cum sunt PISA sau TIMSS, este acela conform căruia noi nu am preda elevilor conținuturile pe care…
Sistemul de evaluare internațională TIMSS ia în calcul nu doar rezultatele stricte ale elevilor, răspunsul lor la itemii de evaluare, ci și contextul social-economic în care își desfășoară acești copii…
Profesorii pot reveni la încheierea clasică a situațiilor școlare, transmite Ministerul Educației printr-o notă, nr. 3808/DGIPI din 7 iunie 2021, obținută de Edupedu.ro. Asta cu toate că în regulament încă…
O treime dintre cei 50 de itemi de la concursul pentru directori de școală 2021 vor verifica capacitățile cognitive, iar restul abilitățile manageriale și de leadership, a anunțat ministrul Educației,…
Creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani are loc automat la cererea angajatului, fără acordul angajatorului, prevede proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către…
Fișa de feedback și metodologia de acordarea acestuia au fost publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la data publicării, potrivit ordinului de ministru nr. 3.864/2021. Prevederile se…
Până la finalul anului vom veni cu un nou proiect al Legii Educației, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în cadrul conferinței online Reforma Digitală a Educației organizată de Edupedu.ro…
În nicio școală în care elevii susțin Evaluarea Națională 2021 „nu vor fi organizate cursuri cu prezență fizică în timpul probelor de examen”, a precizat Maria Manea, secretarul de stat…
În perioada 22-25 iunie absolvenții claselor a VIII-a susțin Evaluarea Națională, iar în perioada examenului propriu-zis școlile trebuie să se organizeze astfel încât elevii din celelalte clase să vină fizic…
Absolvenții de liceu care au încheiat cursurile pe 4 iunie și se pregătesc acum de Bacalaureat au început școala în septembrie 2009. Au intrat în învățământul obligatoriu în anul cu…
Testele de antremanent pentru Evaluarea Națională și pentru bacalaureat publicate pe 31 mai au fost ultimele din acest an școlar, anunță Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE),…
Înscrierile la Evaluarea Națională 2021 au loc în săptămâna 7-11 iunie 2021, potrivt calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Elevii din seria curentă, adică absolvenții clasei a VIII-a din acest…
Concursul pentru directori și directori adjuncți de școli are în sfârșit un calendar, unul în consultare publică, nu unul definitiv, potrivit proiectului de metodologie făcut de Ministerul Educației. Va fi…
Nu pot candida la concursul de directori de școală din 2021 profesorii titulari care au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“, prevede metodologia publicată vineri seară…
Câteva capitole din trei cărți despre management și despre învățare, plus Legea Educației, Statutul elevului, Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor – ROFUIP, acestea sunt elementele din bibliografia de…
A doua probă pentru concursul de directori, cea de interviu, începe pe 1 septembrie, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24. Oficialul a explicat că aceasta va fi „un eveniment…
Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de…
Matematica este disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi, potrivit studiului la nivel național “Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?“, realizat de IRES și Societatea Academică…
Metodologia de colectare a feedback-ului asupra activității profesorilor, de la elevi, a fost aprobată prin Ordinul de ministru nr. 3.864 din 31.05.2021. Documentul a fost publicat de portalul sindicatului FSE…
Fișa de feedback semestrial, în care elevii notează activitatea profesorilor pe o scală de la 1 la 5, în funcție de acordul sau dezacordul privind afirmațiile cuprinse în documentul tipizat,…
Profesorii titulari tineri, care au cel puțin 5 ani vechime în învățământ, pot candida la funcțiile de directori de școală, iar cei care au gradul didactic II, pot candida la…
Pregătirea psihologică pentru examenul de Bacalaureat cuprinde mai multe etape, iar cele mai importante sunt redate în Ghidul pentru consilierii școlari, nivelul liceal, volumul III, publicat de Ministerul Educației prin…
Înscrierile pentru Bacalaureat 2021 încep luni, 31 mai, iar prima probă are loc pe 28 iunie 2021, proba scrisă la Limba și literatura română. Pe baza condițiilor actuale de organizare…
„Nu înțeleg de ce tot mai există profesori care spun: „domnule, sunt extraordinar de bun profesor, dar sistemul ăsta de învățământ nu mă lasă”. Fraților, acum ne lasă!”, a declarat…
Măsura inspectoratului a fost luată în condiții legale, dar nu este oportună cu doar câteva săptămâni înainte de susținerea examenelor naționale, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat pentru…
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență cu modificările Legii Educației pentru participarea la concursurile de directori de școală și inspectori și a profesorilor care nu sunt în corpul experților în…
Profesorii nu mai trebuie să fie membri ai Corpului național de experți în management educațional ca să poată participa la concursul național pentru inspectori școlari pe care Ministerul Educației vrea…
Proiectul de Ordonanță de Urgență anunțat ca „adoptat” de Guvern miercuri, pe 19 mai, prin care era modificată Legea Educației, pentru a putea echivala competențele digitale și lingvistice la examenul…
Elevii și profesorii Colegiului Național “Emanuil Gojdu” din Oradea au protestat luni în curtea școlii și în clase față de decizia Inspectoratului Școlar Județean Bihor de a-l demite pe directorul…
Până acum 15 școli din România, publice și private, s-au înscris pentru a pilota diferite modele de învățământ sau management educațional în programul declanșat de Ministerul Educației, potrivit listei obținute…
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli vor fi realizate de profesori de la Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre subiectele care vor fi date…
Cea mai mare rată de abandon școlar este la începutul și la finalul ciclului de învățământ, la clasele pregătitoare și a V-a, în ciclurile primar și gimnazial, iar cel mai…
Joi, pe 20 mai, au fost afișate pe site-urile inspectoratelor școlare județene numele copiilor înmatriculați și numărul de locuri rămase libere, potrivit calendarului oficial al înscrierii în clasa pregătitoare 2021-2022.…
Contractul de finanțare pentru programul “Școala după școală” a fost semnat azi, pe 20 mai 2021. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de secretarul de stat din Ministerul Educației, Maria…
Ordonanța de Urgență adoptată pe 19 mai de Guvernul României, prin care este reglementată echivalarea competențelor la Bacalaureat 2021, nu mai conține articolele prin care ministerul Educației modifica Legea Educației…
Au solicitat să deruleze proiecte pilotate 11 unități de învățământ din toată țara, a spus secretarul de stat Radu Szekely la conferința SuperTeach din 11 mai 2021. Cererile se pot…