Evaluarea Națională la clasa a IV-a continuă astăzi, 19 mai 2021, cu testarea la Matematică. Pe 20 mai, elevii vor susține proba la Limba maternă, potrivit calendarului oficial de Evaluare…
Subiectele de la primul examen de Bacalaureat organizat anul acesta școlar, precum și baremele au fost publicate de Ministerul Educației. Este vorba despre subiectele de la Limba și literatura română,…
“Când apare o transformare digitală într-un domeniu, este greu să te mai întorci la ce-a fost… educația, sper, nu este deloc diferită”, este citat, în Financial Times, șeful unei companii…
Accident la o școală din București, unde un dulap a căzut peste un elev, relatează Digi 24. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Capitalei a anunțat că accidentul s-a…
Harta dezvoltată de cercetătorii Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca arată vineri, 14 mai, scenariile localităților din toată țara, scenarii pe baza cărora se vor redeschide școlile luni, 17 mai 2021.…
Am stabilit cu domnul colonel Gheorhgiță că vom avea o întâlnire pentru a pune la punct detaliile de vaccinare a elevilor, a declarat miercuri la Antena3 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.…
Ministerul Educației a publicat, săptămâna aceasta, un nou proiect de ordonanță de urgență privind regulile pentru transportul gratuit în cazul elevilor care nu învață în localitatea de domiciliu. Proiectul a…
Elevii de clasa a VI-a susțin astăzi, 13 mai 2021, testarea la Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Proba face parte din Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a, care…
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) vor colabora în baza unui acord parafat miercuri în vederea dezvoltării şi derulării unor proiecte de cercetare ştiinţifică, dezvoltare…
Guvernul chinez pregăteşte noi reguli care să combată creşterea explozivă a industriei meditaţiilor private, în ideea de a reduce presiunile asupra şcolarilor şi a stimula rata natalităţii prin scăderea costurilor…
Accesul la educație pe tema sexualității, pentru elevii din învățământul primar și secundar, face parte dintr-un set de măsuri pe care statele membre ale UE ar trebui să le adopte,…
Examenele de certificare a calificării profesionale se modifică și au un nou calendar, potrivit ordinului nr. 3.770 din 5 mai 2021 al ministrului educației, publicat în Monitorul oficial. Actul normativ…
Evaluările Naționale de la finalul claselor a VI-a au început astăzi, 12 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare. Testarea de 60 de minute are rolul de a le…
Comitetul pentru Cultură și Educație din cadrul Parlamentului European și-a exprimat sprijinul, luni, pentru programul Erasmus+ pentru 2021-2027, înainte ca acesta să meargă spre aprobare finală, în plenul legislativului comunitar,…
Elevii din clasele mari nu vor mai fi obligați să poarte mască în clase sau în zonele comune ale școlilor din Anglia din data de 17 mai, când această națiune…
Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seară, cu privire la revenirea tuturor elevilor la școală, că este momentul “potrivit” pentru așa ceva, dar așteaptă punctul de vedere al specialiștilor. Guvernul…
Setul 9 al testelor de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 a fost publicat astăzi, 10 mai, de Ministerul Educației. Noul set conține doar teste de antrenament pentru examenul de Limba…
“Avem aproape 2,5 milioane de elevi care pot merge luni la școală cu prezență fizică dintr-un total de 3 milioane”, a declarat duminică seara ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Antena3.…
Candidații pentru posturile de directori ai Caselor Județene de Asigurări Sănătate din cele 42 de județe au primit 10 subiecte, fiecare a câte 10 puncte. Nota de trecere a fost…
“Cred că voi fi printre primii care vor merge cu copilul la vaccinat”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă la Oradea. Oficialul a fost în vizită la centrul drive-through din…
„Nu aș discuta, încă, de obligativitatea vaccinării”, a declarat sâmbătă, în județul Bihor, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, întrebată ce părere are despre obligativitate vaccinării medicilor și profesorilor. Oficialul a vorbit…
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Summitul privind problematica socială care are loc la Porto, în Portugalia, că sistemele de educaţie din statele Uniunii Europene trebuie să fie mai…
“Ne gândim să solicităm în fiecare școală organizarea unor dezbateri, la care să participe nu numai angajații din sistemul de învățământ, ci la care să poată participa și părinții”, a…
“Când începe școala după Paște” este a doua cea mai populară căutare a românilor pe Google, în ultima săptămână, în legătură cu Paștele, potrivit unui comunicat de presă. “Anul acesta…
Vacanța de vară va fi esențială pentru recuperarea pierderilor de învățare în pandemie, dar planurile de activități remediale sunt afectate de o problemă aparte, anume epuizarea profesorilor, după șocul produs…
Testele de antrenament pentru examenele de Limba și literatura română, Matematică și Limba și literatura maternă susținute de elevii de clasa a VIII-a, setul 8, au fost publicate astăzi, 26…
Setul 8 de teste de antrenament pentru examenul de Bacalaureat 2021 a fost publicat astăzi, 26 aprilie 2021, de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației.…
Universitatea Sapientia din Transilvania vrea să lanseze, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginereşti din Miercurea Ciuc, o specializare care să pregătească asistenţi medicali cu studii superioare, au…
Proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba spaniolă care trebuia susținută de elevii clasei a XII-a ai secțiilor bilingve româno-spaniole se echivalează cu nivelul unic de competență lingvistică în…
“Facem tot posibilul să se plătească orele pe luna martie până de sărbătorile pascale”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, joi seara la Digi24. Ministrul a spus că a fost…
Setul 7 de teste de antrenament pentru Bacalaureat 2021 a fost publicat astăzi, 19 aprilie 2021, de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului. Testele pot fi…
Testele de antrenament pentru examenul de Limba și literatura română pe care elevii de clasa a VIII-a îl vor susține în Evaluarea Națională 2021, setul 7, au fost publicate astăzi,…
„Ministerul Educației este în proces de elaborare a unei metodologii de consultare a elevilor la finalul fiecărui semestru, în așa fel încât să se colecteze feedback” despre profesori, iar acesta…
În epoca modernă vacanțele sunt ocupate de examene, susține profesorul Tiberiu Dima, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani. Acesta a explicat cu ce își „ocupă” profesorii timpul considerat vacanță, în…
Se va putea organiza încă o etapă a simulării examenelor naționale în județele în care s-a dat deja simularea, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat sâmbătă la Digi24…
Trebuie făcută o separare clară între un profesor de psihologie și psihologul școlii, a spus Sânziana Georgescu, președinta Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, la dezbaterea „Vaccinare și testare pentru învățare”…
Platforma de testare digitală Brio anunță începerea celei de-a doua ediții a Olimpiadei digitale de matematică Brio Challenge. Înscrierile sunt în desfășurare, competiția fiind deschisă tuturor elevilor de clasele I-XII.…
Ministerul Educației a încetat, în data de 29 martie 2021, toate parteneriatele cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID, a lui Alexandru Cumpănașu) în toate cele trei proiecte din 2018 și…
“Intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă, nu să scădem salarii”, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la briefingul de după ședința de Guvern în…
Programul „Școală după școală” va fi extins de la 1 septembrie 2021 și se va adăuga și o masă caldă pentru elevii participanți, a anunțat secretarul de stat Zoltán Kallós,…
Părinții sunt invitați să-și spună părerea despre școala fizică și școala online, despre testarea elevilor și alte măsuri de prevenție, dar și despre modificarea structurii anului școlar într-un sondaj desfășurat…
Cancelaria prim-ministrului Benjamin Netanyahu a anunțat marți că guvernul a decis redeschiderea pe scară largă a școlilor, relatează DPA preluată de Agerpres. Guvernul israelian a decis să facă trecerea de…
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi anunţă că va colabora cu școlile și grădinițele, pentru organizarea de activităţi în aer liber atât pentru şcolari, cât şi pentru…
Campania „Vaccinare și testare pentru învățare” se derulează astăzi, 14 aprilie, la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. La eveniment va participa secretarul de stat din Ministerul Educației Radu Szekely,…
Școala online, în varianta de sine stătătoare, separată de sistemul clasic de învățare, se dezvoltă în SUA și va continua să o facă după pandemie, în pofida numeroaselor neajunsuri, pentru…
Consiliul Local Sector 6 urmează să discute în şedinţa din 15 aprilie un proiect potrivit căruia bucureştenii vor avea acces, din 1 mai, la terenuri de sport şi spaţii de…
Înțelegerea științei ar putea să fie insuficientă pentru ca negaționiștii să accepte vaccinarea împotriva Covid-19 sau alte lucruri pe care știința le consideră evidente, precum utilizarea vaccinurilor în general sau…
O adresă a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița către unitățile de învățământ din județ arată cum, în teritoriu, rămâne esențial dosarul din carton cu șină, în pofida tuturor discursurilor rostite de…
Asociația americană de Psihologie Industrială și Organizațională a lansat public o serie de precizări cu privire la realizarea evaluărilor de personalitate la locul de muncă, după ce documentarul “Persona: Adevărul…
Secţia de combatere a infracţiunilor cibernetice a parchetului din Paris a deschis marţi o anchetă după o serie de atacuri informatice împotriva platformei educaţionale naţionale online CNED, folosită de elevi…
Școlile din Franța s-au închis, marți, pentru prima dată de la carantina severă din primăvara anului trecut, în conformitate cu decizia de săptămâna trecută a autorităților, de a extinde măsurile…
Profesorii care predau disciplina Educație socială, la clasa a VIII-a, se pot înscrie la cursul „Educaţie economico-financiară pentru profesori”, organizat de institutul Bancar Român, IBR, potrivit unui comunicat primit de…
„Aș putea privi proiectul respectiv ca un soi de experiment”, a declarat Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină de la Târgu Mureș, senator PSD și membru în comisia de învățământ…
„Vom propune, din partea Ministerului Educației, să se respecte doar trei condiții pentru redeschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică”, a declarat la Digi24 ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Reacția oficialului a…
Diversele studii foarte recente despre incidența Covid, transmisia noului coronavirus, efectele măsurilor preventive și estimări privind impactul vaccinării sunt puse cap la cap într-o analiză semnată săptămâna aceasta de un…
Școala online a presupus costuri medii în creștere pentru majoritatea părinților participanți la o cercetare realizată de organizația Salvați Copiii România. Potrivit acesteia, respondenții estimează că au plătit, în medie,…