Lazăr Vlăsceanu - cercetător și profesor al Universității din București, cu doctoratul în Sociologie obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la: “Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei”.
Analiză semnată de profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, cu doctoratul în…

Nu e una mai diferită decât alta. Toate, chiar toate, nu fac altceva decât să te poarte în trecut. Întrerup periodic prezentul, te întorc în timp și îți evocă motive…
Proiectul România Educată mi se pare construit pe o axă cu doi poli. Din păcate, nu comunică mai deloc între ei. Primul pol corespunde unei necesități istorice: nimic nu se…
Analiză semnată de sociologul Lazăr Vlăsceanu, cercetător și profesor al Universității din București, cu doctoratul în Sociologie obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume…