Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu difuzată la TVR Info duminică 23 martie, despre lipsa sprijinului pentru elevii cu CES (cerințe educaționale…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat recent printr-un comunicat de presă că vrea extinderea programului european al EIT (European Institute of Innovation and Technology), dedicat inovării și tehnologiei,…
Ministerul Educației și Cercetării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), a lansat o campanie care să promoveze, lunar, cel puțin o realizare științifică importantă obținută de cercetătorii români din universități…
„Atrag atenția părinților, în momentul în care dai naștere unui copil, ești responsabil de toată copilăria lui, iar copilăria lui este responsabilă de toată viața lui”, consideră profesorul Flavian Georgescu,…
„Colaborarea cu familia este esențială. Implicarea familiei în comunitatea școlară, în viața școlii, este cel mai bun și cel mai la îndemână mijloc de a preveni astfel de fenomene”, a…
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) și Universitatea Politehnica din București (UPB) vor organiza și anul acesta, în perioada 17-23 martie 2025 proiectul „Teatru pentru BAC”, destinat elevilor…
Nu toți consilierii școlari sunt psihologi calificați și că rolul acestora trebuie clarificat, apreciază Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a explicat că unii consilieri au atribuții legate preponderent…
Ministerul Educației și Cercetării va lansa o licitație pentru achiziția manualelor care până acum nu s-au editat pentru că erau prea puțini beneficiari, a anunțat la TVR secretarul de stat…
Studenții Universității de Vest din Timișoara (UVT) protestează față de eliminarea sesiunii C de restanțe pentru anii neterminali (o variantă a studenților de a-și promova unul sau mai multe examene…
Peste 1000 de elevi de liceu au luat parte la un studiu în perioada 17-23 februarie 2025, în liceele din Hunedoara, realizat de ISJ Hunedoara (Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara) și…
Specialistul în științele mediului Sergiu Jiduc, i-a adresat o scrisoare ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, consultată de Edupedu.ro, în care critică propunerile pentru planurile-cadru de liceu care presupun și…
Ghidul profesorului evaluator a fost retrimis în școli, după ce inițial comisiile pentru examene au primit o variantă veche. Edupedu.ro a semnalat faptul că în varianta trimisă la finalul săptămânii…
Un nou program educațional care vizează schimbări în predarea matematicii în România este anunțat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Se numește Matematica Altfel și promovează o metodă bazată…
Construcția a 22 de creșe noi, în orașe din întreaga țară, precum București, Ploiești și Zalău va fi finalizată după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 50…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au susținut pe 16 și 17 decembrie simularea pentru Evaluarea Națională (EN VIII) 2025. Pe 16 decembrie, elevii au avut proba la…
Elevii de clasa a XII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 16 decembrie, proba la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării pentru Bacalaureat 2025. Pe 16 decembrie, elevii…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 16 decembrie, proba la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 16 decembrie,…
Aștept demitizarea acestei raționalități birocratice care ne ține la adăpost, spune profesoara Anca Florea, director adjunct al Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău. Aceasta a caracterizat impactul negativ al birocrației…
Elevii și tinerii cu vârste între 4 și 21 de ani sunt invitați să participe la cea de-a 43-a ediție a Concursului Internațional de Artă „Micul Montmartre” din Bitola, Republica…
Diana Mandache, istoric și cercetător, a oferit un scurt interviu Edupedu.ro, în cadrul unei lansări de carte (al cărei editor este), despre Regina Maria: „Povestea vieții mele. Capitole Târzii. Memorii…
Concursul „Școala Europeană” aduce o schimbare în ediția 2025: profesorii care evaluează școlile nu mai sunt chemați să participe fizic, în „mini-vacanțe”. Ministerul Educației a digitalizat complet procesul, transformând întreaga…
Elevii de clasa a XII-a și a VIII-a din județul Călărași participă pe 16 și 17 decembrie la o simulare județeană, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese…
Inspectoratul Județean Școlar Iași (ISJ) a publicat cererea tip pentru unitățile de învățământ care doresc să organizeze excursii în cadrul săptămânilor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. Aceasta trebuie completată de…
Barometrul de Consum Cultural 2023 publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) arată că, deși există o creștere a frecvenței vizitelor la obiective culturale, 67% dintre români…
În perioada 25-29 noiembrie 2024, elevii voluntari SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară) vor organiza ediția 2024 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, care va implica strângerea…
Profesorii mai au o săptămână pentru a încărca proiectele educative extrașcolare pentru Calendarul 2025, conform unei adrese a Ministerului Educației trimisă în școli, oferind elevilor din învățământul secundar oportunități noi de…
UNIFEST, un festival studențesc din România și se va desfășura în perioada 8 – 18 noiembrie 2024, în 12 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Arad, Timișoara, Sibiu, Brașov,…
Aproape 20% dintre directorii din România nu ar mai alege cariera de director, dacă ar fi puși în situația de a mai ocupa înca o dată o astfel de funcție,…
Mai multe activități pentru studenți sunt anunțate de Universitatea București în cadrul celei de-a doua ediții a „Săptămânii sustenabilității”, potrivit unui comunicat de presă. Aceasta are loc în perioada 4-9…
Cursul „Educație economico-financiară pentru profesori”, destinat celor care predau Educație socială la clasa a VIII-a a fost lansat de trei instituții: Asociaţia Română a Băncilor, Banca Națională a României şi…
Patru directori de școală din țară au fost premiați joi seara, pe 24 octombrie, pentru inovare, antreprenoriat, egalitate de șanse şi întreaga activitate, la Gala premiilor pentru Directorul anului 2024,…
Lecții gratuite pentru elevii de gimnaziu, oferite de profesorul de matematică Sorin Borodi, pe platforma online Genizz. Aplicația digitală poate fi folosită de elevi, profesori, dar și de părinți. Aceasta…
Guvernelor le este recomandat să elimine treptat utilizarea profesorilor pe bază de contract pe perioadă determinată și a personalului necalificat prin implementarea unui plan de tranziție care să includă evaluarea…
Peste 20 de inspectori școlari, majoritatea inspectori generali și generali adjuncți, candidează pentru alegerile parlamentare din 2024, care sunt programate pentru 1 decembrie. Zece sunt candidați din partea PSD, iar…
Școala nu trebuie să fie doar un loc pentru pregătirea examenelor, ci o sursă esențială de dezvoltare personală și gândire liberă, spune profesorul de Matematică Flavian Georgescu în emisiunea „Sfatul…
Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția susține că scopul testărilor este acela de a evalua nivelul actual de pregătire…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă astăzi și mâine la testările inițiale, desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese consultate…
Odată cu noul Statut al Elevului pentru anul școlar 2024-2025, Ministerul Educației introduce un concept relativ nou în mediul educațional: un spațiu în care elevii care perturbă orele pot fi…
Noile legi ale Educației aduc schimbări în cariera didactică. Ministrul Educației a explicat în contextele examenelor din ultima perioadă, de Bacalaureat și Titularizare, într-un interviu acordat Karinei Dorobanțu, elevă în…
Radu Alexandru Dincă este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și unul dintre puținii candidați din București care au obținut nota 10 la Titularizare. Cu toate…
Ziua 0. Prima zi de grevă generală în Educație. Bănci libere, clase goale, profesori mâhniți și legi sub birou. Ce cred elevii despre greva profesorilor? Unde să se situeze între…