Scopul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy este îmbunătățirea și modernizarea sistemului democratic în Romania. G4Media este fondat de jurnaliști cu o experiență de peste 20 de ani în mass media, specializați în politica externă și internă, economie și justiție precum și în presa de investigație.
Premierul Florin Cîțu l-a numit miercuri secretar de stat pentru cercetare pe Iulian-Vasile Popescu, fostul său consilier, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Popescu îl înlocuiește pe Dragoș Ciuparu,…
Premierul Florin Cîțu a deschis anul școlar, luni, alături de primarul Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare, în primă instanță, în dosarul „Colectiv”, scrie G4Media.ro. Premierul a…
Amazon s-a oferit să acopere costurile de școlarizare pentru toți cei 750.000 de angajați din prima linie din SUA, în dorința de a păstra și de a atrage personal pe…
DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele – privind devizele și studiile de fezabilitate pentru modernizarea mai multor licee și școli din Sectorul 1 – din perioada administrației fostului edil…
Miniştrii USR PLUS ar urma să îşi depună demisiile, marţi dimineaţa, la Guvern, așa cum a anunțat liderul partidului, Dan Barna, luni seară. El a spus că în acest fel…
Agenţia spaţială americană a confirmat că roverul Perseverance a recuperat prima mostră de pe Marte, scrie BBC, citată de G4Media.ro. Au existat câteva zile tensionate după ce robotul a forat…
Studentele afgane trebuie să poarte abaya de culoare neagră, care le acoperă corpul, şi niqab, care acoperă o mare parte din faţă, conform unui decret al noului regim taliban, publicat…
O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Autoritățile italiene au anunțat joi că se discută posibilitatea ca în școlile în care există un grad de vaccinare de 100%, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie, anunță Corriere della…
Un elev a fost ucis miercuri într-un incident armat la un liceu din Carolina de Nord, a anunţat poliţia din acest stat american, relatează AFP, citată de Agerpres și preluată…
Avocatul Poporului a atacat, miercuri, la Curtea Constituţională OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor. Avocatul Poporului consideră că există motive de neconstituţionalitate extrinsecă, nefiind solicitat avizul Consiliului Economic…
Sfântul Sinod, organul colectiv de conducere al Bisericii Ortodoxe Române, a interzis participarea teologilor ortodocși români la un proiect ce are ca temă rolul bisericii în robia romilor, potrivit unui…
Majoritatea țărilor din Balcani au anunțat un început al anului școlar cu prezență fizică, arată o analiză realizată de ziarul bulgar 24 Chasa, preluată de Rador, citată de G4Media.ro. Rămâne…
Premierul Florin Cîţu a dat asigurări joi, la Constanţa, că orice probleme privind finanţarea decontării navetei elevilor vor fi rezolvate odată cu rectificarea bugetară, scrie G4Media.ro. “Ordonanţa pe care noi…
Doi din 10 români și-ar trimite copiii la studii într-o altă țară Uniunea Europeană sau ar pleca la muncă în străinătate, iar destinațiile favorite sunt Marea Britanie, Germania și Italia,…
Un profesor de liceu din Timișoara a fost filmat în timp ce dansa lasciv la bustul gol în fața elevilor. În fața lui stă așezată pe scaun o tânără despre…
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și secretarul de stat Raed Arafat au susținut, astăzi, o conferință de presă în care au prezentat măsurile pe care le iau autoritățile pentru vârful valului…
Licitația George Enescu – Univers şi Creație, organizată de casa de licitații Historic, în 22 septembrie, a provocat un val de reacții din partea mai multor oameni de cultură români, scrie…
Laureatul din anul 2021 al Premiului Judson Daland, pentru realizări remarcabile în investigații clinice orientate către pacient, este cercetătorul român Sergiu Pașca (39 de ani). Anterior, acesta a fost numit…
Nano-satelitul RADCUBE, dezvoltat în Ungaria, a fost lansat cu succes în zorii zilei de marţi (ora Ungariei) din localitatea Kourou (Guyana Franceză), de la Centrul Spaţial Guyanez, a declarat, marţi,…
Mai mulţi elevi protestează marţi în faţa Ministerului Finanţelor „pentru a trage un semnal de alarmă” cu privire la neincluderea în proiectul de rectificare bugetară a sumelor necesare pentru asigurarea…
ÎPS Teodosie, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), nu va mai primi prelungire pentru calitatea de titular după ce Senatul instituției a decis ca…
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, afirmă că şcolarizarea tuturor copiilor şi asigurarea unităţilor de învăţământ cu învăţători şi profesori bine pregătiţi ar trebui să constituie „prima grijă” şi susţine că…
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a revenit asupra poziției sale în privința savantului Nicolae Paulescu, în onoarea căruia urma să se organizeze la București o conferință dedicată centenarului descoperirii…
Cu o lună înainte de începerea școlii, numărul medicilor din România care nu recomandă vaccinarea copiilor între 12 și 16 ani este semnificativ, însă opinia lor nu se bazează pe…
Autoritățile din Sectorul 4 al Capitalei solicită Primăriei Generale să realizeze tratamente de deratizare și dezinsecție în curțile unităților de învățământ din sector, fiind o obligație legală să se efectueze…
Cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis o…
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă…
Ministrul Muncii Raluca Turcan i-a urat ”La mulţi ani!”, într-o postare pe Facebook, baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecţionar de artă şi fondator al muzeului din Sibiu care…
O tânără de 24 de ani şi un bărbat de 30 de ani, originari din judeţul Botoşani, au încercat să se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative de…
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, va porni marţi într-o călătorie supersonică la marginea spaţiului care va fi transmisă în direct online, transmite News.ro. El va zbura la…
Contrar așteptărilor, în anul pandemic 2020-2021 opțiunile liceenilor pentru alegerea unei facultăți în străinătate au crescut semnificativ, în locul unei stagnări sau scăderi așa cum previzionau specialiștii, susține Adina Cristescu, manager Edmundo, parte…
Un incendiu a izbucnit la şcoala din localitatea Stânca, judeţul Neamţ, focul fiind observat de un vecin care a alertat pompierii. Incendiul s-a manifestat în cancelarie, cu degajări mari de…
Unui absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia i-a fost mărită nota de la 6,20 la 9,25 la Română, după contestații. Media acestuia a ajuns la 9,4…
Parlamentul European și Comisia Europeană vor ca noi să le permitem activiștilor LGBTQ să intre în școli și în grădinițe, a declarat premierul ungar, joi, la Belgrad, într-o declarație acordată…
O echipă de eleve de liceu din România a câștigat competiția regională pe Europa a Technovation, după ce fetele au dezvoltat cea mai bună aplicație europeană din divizia seniori. Echipa…
Studenții de la Universitatea din Bucureşti vor începe cursurile în format fizic, la 1 octombrie, anunță instituția de învățământ superior. “Începând din toamnă, cursurile, laboratoarele, seminarele, stagiile de practică şi…
Senatoarea PNL Alina Gorghiu cere demiterea inspectorului școlar general din Argeș, acuzată că ”a dus politicul în școală și elevii în politică”. Gorghiu susține că inspectoarea Elena Liliana Murguleț ar fi…
Autoritățile inaugurează marți, la Iași, Muzeul Pogromului în aceeași clădire unde cu exact 80 de ani în urmă a avut loc un masacru de proporții în care armata și jandarmii…
Primăria Sectorului 5 anunţă în sistemul de achiziții publice (SICAP) o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia a nouă clădiri din construcţii modulare pentru înfiinţarea unor grupe de antepreşcolari, valoarea totală…
Doar 70 de elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Bihor au optat până acum pentru învăţământul profesional de stat şi dual, dintr-un total de 3.917 elevi care au…
În Ungaria va fi creat un registru al persoanelor care comit infracțiunea de pedofilie. Modificarea Codului Penal mai prevede că pedofilii nu vor putea ocupa locuri de muncă în care…
14 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare miercuri dimineață de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru…
În epoca în care copiii și-au mutat mare parte din joacă în online şi se întrec în gadgeturi tot mai performante, există un loc, chiar în inima Capitalei, care reconstruiește…
Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, l-a amenințat cu procese pe Mihai Șora și i-a cerut să șteargă postările referitoare la el, după ce filozoful l-a făcut ”turnător cu aere de intelectual”…
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că al doilea domeniu ca importanţă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Educaţia, domeniu afectat de lipsa investiţiilor de-a lungul anilor. „Copiii nu…
Copiii cu vârsta de 12 ani şi peste se pot vaccina de miercuri împotriva COVID-19, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Platformei naţionale de informare cu privire…
Societatea occidentală are o viziune destul de specifică despre cum ar trebui să fie copilăria: protejarea, adăpostirea și legiferarea pentru a asigura respectarea acestuia. Percepțiile despre copilărie variază foarte mult…
Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Părinții copiilor pot participa la festivitățile de sfârșit de an școlar dacă sunt vaccinați anti-COVID, au test negativ sau au dovada că au trecut prin boală, a decis joi Guvernul,…
George Simion, liderul partidului auto-proclamat patriotic AUR, l-a confundat miercuri în plenul Parlamentului pe poetul național Mihai Eminescu cu un obscur poet băcăuan pe nume Marian Bamboi. În discursul său…
Academia Naţională de Medicină din Franţa a publicat marţi un comunicat în care afirmă că este indispensabil ca vaccinurile anti-COVID-19 să devină obligatorii pentru numeroase profesii şi ca adolescenţii şi…
Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a decis, marți, să înființeze o comisie de anchetă privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, în urma informațiilor apărute în presă legate…
Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani de închisoare cu suspendare și…
Plagiatul și lipsa onestității științifice se regăsesc printre criticile pe care Patriarhia Română i le aduce Înaltpreasfințitului (ÎPS) Teodosie într-un răspuns formulat la solicitarea acestuia de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului…
Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani de închisoare cu…