ONG-urile din România care intenționează să deruleze proiecte privind sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților pot beneficia de granturi nerambursabile cu o valoare între 30.000 și 175.000 de lei pentru…
În mod conștient sau nu, presiunea succesului își face simțită prezența de la cele mai fragede vârste. Întrebarea „Ce vrei să devii când vei crește?” o alimentează constant, subliniind nevoia…
Elevii pasionați de fotbal pot fi înscriși de profesorii lor de educație fizică și sport la Competiţia Cupa Tymbark Junior, care se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor…
Participarea este gratuită, la fel și suportul didactic care este asigurat de Tedi și care constă în materiale necesare desfășurării lecțiilor din program. Cele mai active grupe de preșcolari și…
Școlile pot economisi până la 90 de ore lunar în gestionarea documentației SCIM și 124 de ore în gestionarea documentelor CEAC, utilizând Platforma EDUS. Această economie semnificativă de timp le…
Șapte școli tehnice și profesionale din țară au beneficiat de echipamente tehnice moderne în valoare de 15.000 de euro, parte a proiectului „Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA, în parteneriat…
Anul școlar 2024-2025 va fi unul și mai interesant pentru elevii de clasa I din toată țara. Tedi a adăugat lecțiilor și activităților cunoscute un plus de dinamism și veselie.…
Școala Altfel capătă noi dimensiuni pentru elevi atunci când explorează lumea dinozaurilor alături de colegi. Prin trasee tematice, ghidaje specializate și competiții interactive, elevii nu doar că vor învăța despre…
Profesorii și elevii de gimnaziu se pot pregăti pentru viitor cu 12 lecții digitale despre noile tehnologii, disponibile pe platforma „Școala din viitor” dezvoltată de Fundația Vodafone România. Activitățile de…
Cu peste 300 de echipe înscrise dintre care peste 200 au trimis planuri de afaceri și 21 de echipe finaliste (10% din totalul planurilor de afaceri valide supuse evaluării), competiția…
Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL / ICDL în România. BEBRAS îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii…
Adservio și E.ON Software Development (ESD) ajută elevii din zonele defavorizate ale României să aibă acces la educație digitală. Datorită impactului pozitiv major al campaniilor de acest tip inițiate de…
Elevii, părinții și profesorii pot lua parte la o experiență de învățare și de conectare autentică, prin educație, într-un nou format de conferință. ConnectED 3.1 se organizează în acest an…
În ultimii ani Teach for Romania și PEPCO au colaborat pentru a aduce o educație de calitate elevilor din școlile vulnerabile pornind de la această competență absolut de bază –…
Suntem în plin sezon de evaluări, recapitulări și teste de verificare în toate școlile din țară. Aceasta este piatra de încercare de la începutul anului școlar, când copiii trebuie să…
Bucurie și teamă, curiozitate și nesiguranță în forțele proprii, de toate aceste stări contradictorii au parte copiii odată cu începerea noului an școlar. În contextul dat, părinții – principalii susținători…
Alegerea auxiliarelor școlare adecvate joacă un rol crucial în succesul educațional al elevilor. Un studiu de piață, realizat în rândul cadrelor didactice, a arătat că profesorii acordă o importanță deosebită…
Ziua în care ieși de pe băncile școlii, fie că vorbim aici despre absolvirea unui liceu, colegiu, unei facultăți sau a unor studii post-universitare, aduce cu sine o gamă largă…
Profesorii care încep pregătirile pentru programul „Școala Altfel” pot alege o activitate „altfel”, oferind interactivitate lecțiilor non-formale printr-o vizită la Muzeul Simțurilor București. Această destinație este dedicată înțelegerii și explorării…
Programul „O Sală de Clasă ca Acasă” a fost lansat de P&G în 2018. De atunci, cu fiecare sală de clasă renovată, P&G a reușit cu succes să transforme fiecare…
Youni vine în sprijinul tuturor elevilor și părinților, încă de la clasa a II-a și până în clasa a XII-a, și propune o altă abordare pentru pregătirea extra-școlară, prin Youni…
Începutul noului an școlar aduce din nou în prim-plan relevanța competențelor digitale pentru elevi și profesori. Fie că vorbim despre succesul la școală, pregătirea pentru piața muncii sau adaptarea la…
Universitatea Româno-Americană anunță deschiderea înscrierilor pentru sesiunea de admitere din toamnă la programele de licență și masterat pentru anul universitar 2024-2025. Înscrierile se pot face online sau fizic, la sediul Universității…
Întreaga echipă a editurii Booklet îi felicită pe profesorii care și-au pregătit elevii pentru rezultatele extraordinare de la examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat din 2024. Vă mulțumim pentru…
Căutați idei de activități pentru „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”? Plănuiți vizite la muzee, expoziții, ateliere interactive sau activități în natură? Sunteți interesați de activități multidisciplinare și/sau transdisciplinare? Doriți să…
Într-un mediu educațional în continuă schimbare, directorii unităților de învățământ se confruntă cu provocări complexe, de la gestionarea documentelor și asigurarea conformității, la implementarea managementului unității și dezvoltarea profesională continuă…
Ca și cum nu ar fi avut destule pe cap, profesorilor li se cere astăzi să adopte pedagogii digitale și să producă resurse educaționale deschise pe care să le publice…
Pe măsură ce vacanța de vară se apropie de sfârșit, părinții și elevii își îndreaptă atenția către pregătirile pentru noul an școlar. Una dintre cele mai importante investiții din această…
Între 4 și 10 septembrie, Kaufland, prin campania „Începe școala cu oferte de 10 (zece)”, le oferă părinților șansa de a cumpăra un ghiozdan complet echipat pentru elevi, la prețul…
În era digitalizării accelerate, Adservio continuă să fie liderul platformelor de management educațional din România. La începutul acestui an școlar, venim cu o serie de noutăți și inovații care ușurează…
LIVRESQ este un editor românesc care facilitează crearea, editarea, publicarea și gestionarea acestor resurse educaționale deschise (RED-uri) în format SCORM (Sharable Content Object Reference Model). Conceput pentru a sprijini profesorii…
Xiaomi România și Organizația Umanitară CONCORDIA și-au unit forțele într-un parteneriat care are ca scop transformarea vieților a peste o sută de copii din medii defavorizate. Prin proiectul „Sprijin educațional…
De 25 de ani, Editura Booklet susține performanța în învățământul românesc și contribuie la succesul atâtor generații. A venit rândul manualului de Limba modernă 2 Franceză pentru clasa a VI-a…
Mark Twain International School lansează în premieră Divizia Națională Liceală de Excelență prin Programul de Promovare a Valorilor Românești în Școală, finanțat de partenerii Mark Twain International Education Romania. Din Septembrie…
De ce este un mare pictor mare? Și cum recunoști cărui curent îi aparține o pictură? Curentul impresionist și ecourile sale îi vor purta vara aceasta, de pe 5 și…
Abraham Maslow, psihologul umanist american care a pus bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane, afirma că nu e nevoie să învățăm copiii să fie curioși. Nevoia de a ști, dorința de…
EdVenture School, lider în pregătirea pentru examenele Cambridge English, organizează cursuri de engleză pentru copii cu 100% rată de promovabilitate la examene. Înscrierile la noile cursuri de engleză cu începere…
Mark Twain International School lansează în premieră Divizia Națională Liceală de Excelență prin Programul de Promovare a Valorilor Românești în Școală, finanțat de partenerii Mark Twain International Education Romania. Perioada…
Pe lângă faptul că este un sport popular, fotbalul este un excelent instrument educațional și de dezvoltare în școli. Integrarea activă a jocurilor de echipă precum fotbalul în programa școlară…
Universitatea Româno-Americană a deschis înscrierile pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, atât pentru programele de studii de Licență, cât și pentru programele de studii de Masterat. Viitorii studenți se pot…
Pasionații de rezoluții mari și rate de refresh impresionante au loc suficient pe noile monitoare și pentru aplicațiile esențiale de productivitate, fie că lucrează în domeniul Educației, al Cercetării sau…
Asociația Plan B a lansat pe 15 iulie, școala mobilă de alimentație sănătoasă, Caravana Akademia Kinderland, dezvoltată în colaborare cu Kaufland România pentru al șaptelea an consecutiv. Desfășurată, în acest…
Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a, din România, a avut loc în perioada 19-21 iunie şi a adus rezultate remarcabile pentru elevii din cadrul Liceului Internaţional King George,…
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș dă startul înscrierilor la programele de studii de licență începând de mâine, 13 iulie 2024, ora 08:00.…
Educația și experiența practică au devenit esențiale pentru succesul profesional. Viitorii studenți caută un job bine plătit, echilibru între calitatea academică, experiența practică și oportunitățile profesionale. Bucharest International School of…
Pentru alegerea noilor manuale de clasa a VII-a, platforma de selecție a Ministerului Educației este deschisă în perioada 9-22 iulie. Manualele propuse de Editura Corint sunt rezultatul muncii unor profesori…
Vrei să îți susții copilul să descopere tainele lecturii și înțelegerii în profunzime a unui text? Elevii de gimnaziu sunt invitați să „întâlnească“ autori celebri, să descopere diferite genuri literare…
Elevii dumneavoastră merită cele mai bune manuale! Acesta este mottoul care ne ghidează, la Editura Paralela 45, atunci când acceptăm provocarea de a crea, alături de echipe de profesori cu…
Editura Booklet susține educația de calitate de peste 25 de ani. Și pentru că știm cât de important este rolul cadrului didactic în formarea noilor generații, am pregătit nouă manuale…
La Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș vei găsi un mediu educațional de excelență, în care studenții sunt încurajați să-și dezvolte potențialul maxim,…
Începând din toamna 2024, elevii de clasa a VII-a vor învăța după manuale noi, aprobate în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației. Editura Art Klett a obținut și anul acesta…
Grădinița Bell din București, Sectorul 2, aflată pe strada Mecet, Nr. 53, este o grădiniță particulară autorizată ARACIP, dedicată creșterii și educării copiilor într-un mediu cald și prietenos. Fondatoarea grădiniței,…
În urmă cu mai bine de 34 de ani, o echipă de profesori de matematică răsfoia un manuscris de sute de pagini – o culegere de probleme menite să dezvolte…
Toate manualele Booklet au câștigat licitația organizată de ME! De 25 de ani, Editura Booklet susține performanța în învățământul românesc și a contribuit la succesul multor generații de elevi. Toate…
Dacă ați putea să scădeți stresul și efortul colegilor în școala dumneavoastră ați face-o? V-ar plăcea dacă fiecare profesor ar putea să-și noteze elevii mult mai rapid, câștigând timp pentru…