Australia: Părinții din cel mai populat stat, sfătuiți să lucreze în continuare de acasă, chiar dacă azi s-au redeschis școlile

1.088 de vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
Autorităţile din cel mai populat stat din Australia, New South Wales, care include oraşul Sydney, i-au îndemnat luni pe locuitori să continue să lucreze de acasă după decizia redeschiderii şcolilor, pe fondul scăderii numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
  • Australia a raportat puţin peste 7.100 de infecţii cu COVID-19, între care 102 decese, cu mult sub cifrele raportate de alte ţări dezvoltate.

Statele australiene, unde sunt raportate zilnic mai puţin de 20 de cazuri noi de COVID-19, au început punerea în aplicare a unui plan în trei etape pentru eliminarea majorităţii restricţiilor sociale impuse până în iulie.

În statul New South Wales (NSW), copiii s-au întors luni la şcoală, permiţând multor părinţi să revină la muncă – deşi oficialii i-au îndemnat pe cei care ar putea să stea acasă să evite să pună presiune asupra reţelei de transport.

Redeschiderea şcolilor este o parte centrală a repornirii economiei Australiei.

Foto: Freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nereguli la proiectul noii legi a rezidențiatului, semnalate de reprezentanții studenților. Horia Onița: Studenții ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate

Noua lege a rezidențiatului, care este momentan în stadiul de proiect în Parlament, permite practica rezidenților în spitale publice și private atestate de universitățile de medicină și farmacie (UMF-uri), iar…
Vezi articolul

Ministrul Educației spune că știe că mai multe posturi ar putea fi viabile pentru titularizare. Școlile, “mai ales din zonele considerate greu atractive”, nu le scot la concurs de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă: Aici avem o problemă de sistem

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la…
Vezi articolul

DOCUMENT Guvernul a publicat doar Memorandumul prin care va adopta proiectul “România Educată” / Raportul prezidențial, în sine, nu a fost făcut public, dar abia ieri a fost trimis la Ministerul Educației / Până pe 1 octombrie ar trebui să avem o nouă lege a Educației, iar în noiembrie din nou consultări pentru „definitivarea pachetului legislativ”

Raportul “România Educată” nu a fost publicat de către Guvern ca anexă la Memorandumul pentru aprobarea acestuia, pe ordinea de zi a ședintei de Guvern de miercuri, 14 iulie. A…
Vezi articolul