Au mai rămas două săptămâni până la simularea pentru BAC 2024. Luni, 4 martie, elevii de clasa a XII-a susțin proba scrisă la Limba română

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com

Au mai rămas două săptămâni până la simularea examenului de BAC 2024. Concret, simularea pentru Bacalaureat 2024 are loc în perioada 4-7 martie, potrivit calendarului oficial. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, conform procedurii Ministerului Educației.

Art. 1 – „(3) La simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat participă elevii claselor a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă”, prevede ordinul nr. 6.760 din 7 decembrie 2023.

Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2024

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Art. 8 – „(2) Elevii sunt primiți și așezați în bănci; repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul unității de învăţământ/centrului de examen”, conform procedurii.

Conform documentului, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului national de bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. 

Cum se face secretizarea lucrărilor

Art. 11 – „(5) Pentru secretizarea și securizarea lucrărilor scrise se va proceda astfel:

a) colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează, anonimizarea acestora făcându-se automat în platforma destinată evaluării digitalizate;

b) colțul din dreapta sus al următoarelor foi tipizate, începând cu a doua foaie tipizată, conținând datele personale ale elevului, se sigilează și se secretizează. Secretizarea casetei de identificare se realizează cu etichete, nu cu lipici.”

Scanarea lucrărilor

Lucrările elevilor care susțin simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2024) sunt scanate de către profesorii asistenți, potrivit ghidului Ministerului Educației, document consultat de Edupedu.ro.

Conform ghidului, lucrarea se scanează cu prima pagină nesecretizată, cu colțul din dreapta desfăcut. Dacă lucrarea are mai multe pagini cu colț (în cazul examenului de bacalaureat), acestea se vor scana secretizate. Platforma elimină prima pagină a lucrării, cea care se scanează nesecretizată.

În document se arată că fișierul rezultat în urma scanării va avea 2 pagini negre în plus față de lucrare: prima și ultima. Profesorii asistenți verifică dacă pe parcursul documentului paginile sunt întregi și lizibile.

Dacă sunt pagini care nu se văd bine, profesorii corectori le vor șterge și vor scana din nou lucrarea.

Art. 11 – „(10) După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică existența corespondentei dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic și numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului national de bacalaureat. Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul total de pagini al lucrării scrise + 2 corespunzător celor două pagini negre generate de procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii „neprezentat” sau a opțiunii „eliminat”, în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează si nu se încarcă în platformă. 

(11) În situatia în care există elev/elevi care susține/susțin examenul în sală separată, lucrarea/lucrările acestuia/acestora se sigilează într-un plic de către asistenti, care se deplasează la cea mai apropiată sală în care se scanează lucrările, din centrul de examen. Plicul se desigilează, lucrarea/lucrările se scanează și se încarcă în aplicatie conform prevederilor alin. (10).”

Rezultatele elevilor nu sunt făcute publice

Art. 18 – „(1) Prezența și rezultatele elevilor la simulările naționale se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.

(2) Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise (în cazul simulării probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a), respectiv după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli (în cazul simulării probelor scrise ale examenului national de bacalaureat), fără a primi subiectele.

(3) Lucrările scrise ale elevilor care au susținut probele din cadrul simulărilor examenelor naționale se arhivează și se păstrează, până la sfârșitul anului școlar următor, în unitatea de învățământ din care provin aceștia.”

Un profesor va avea de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, potrivit procedurii Ministerului Educației. În procedură se arată că profesorii pot evalua lucrările elevilor din laboratorul de informatică, din cancelarie, cabinetul disciplinei, precum și de acasă.

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori corectori, iar aceștia sunt selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, după cum se arată în procedură.

Școlile trebuie să ia toate măsurile ca orele elevilor care nu sunt implicați în simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2024) să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit procedurii Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. Programul orelor va fi stabilit de către consiliul de administrație al unității de învățământ.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție la Radio București FM, referitor la orele elevilor care nu dau simulările naționale, că „unitatea de învățământ, practic, se va organiza astfel încât procesul educativ să se desfășoare în condiții normale”. Concret acesta a spus că școlile „fie că vor modifica programul, fie că vor decala programul”.

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Simulare națională BAC 2024. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Candidații părăsesc sala de examen fără a primi subiectele, conform procedurii
OFICIAL Programa pentru simularea examenului de BAC 2024. Lista conținuturilor pentru cele 14 discipline
OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate
Cum se scanează lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale – ghidul profesorului asistent
Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Pașii pe care îi au de parcurs cadrele didactice
Ce înseamnă evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Un profesor va corecta, de regulă, 50 de lucrări, inclusiv de acasă
Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul
Orele elevilor care nu dau simulările naționale pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 trebuie să se desfășoare corespunzător, le transmite Ministerul Educației școlilor
La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca
Exit mobile version