Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret“. Declarația a fost făcută la scurt timp după ieșirea liderilor sindicali din Învățământ de la întâlnirea cu mai mulți miniștri și cu premierul, la Palatul Victoria, la întâlnirea informală convocată pentru ora 15:00.
„Am putut constată că în conformitate cu declarația primului ministru apărută în presă, au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră. Nu este normal așa ceva. Chiar dacă avem poziții adverse, sunt nevoiți să recunoască toate solicitările noastre sunt legitime. Decât să exerciți presiuni, decât să instigi un partener educațional împotriva celuilalt, care se află în acțiune de protest, mai bine vii cu soluții. Asta dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică și unde ai posibilitatea să te exprimi liber“, a declarat Marius Nistor.
Edupedu.ro a scris despre gestul disperat al premierului Ciucă, prin care a încercat să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație. Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților au fost puși la pupitrul Guvernului, alături de purtătorul de cuvânt al instituției, de unde au spus că greva trebuie să se închidă cât mai repede.
Nistor a vorbit, la ieșirea de la consultările informale, și despre presiunile făcute de Ministerul Educației prin directorii de școli, asupra angajaților aflați în grevă, să iasă din conflictul de muncă. „Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”, a spus Nistor.
În urma discuției, liderii de sindicat au anunțat că greva generală continuă și miercuri, în a treia zi, iar joi va fi un miting de amploare.
Edupedu.ro. a scris că Ministerul Educației a făcut precizări pentru directorii de școli, despre angajații care iau parte la greva generală. Prevederi din trei acte normative au fost puse într-o adresă fără explicații pentru conducerile școlilor.