Atestarea competențelor lingvistice de limba română cu diploma de Bac, salutată de Avocatul Poporului. Instituția sesizase ilegalitatea organizării examenelor suplimentare pentru minorități de către facultăți

Foto: Freepik.com

Avocatul Poporului salută decizia de recunoaștere a competențelor lingvistice la limba română ale absolvenților examenului de Bacalaureat cu diploma de Bacalaureat, măsură adoptată prin ordin de ministru, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Demers finalizat cu succes de instituția Avocatul Poporului și Ministerul Educației și Cercetării”, precizează instituția care invocă ilegalitatea prevederii inițiale care permitea universităților să organizeze un examen suplimentar de cunoaștere a limbii române pentru absolvenții a căror limbă maternă nu era limba română.

Redăm comunicatul instituției:

„Avocatul Poporului salută decizia Ministerului Educației și Cercetării de a modifica Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master şi de doctorat, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6102/2016, în sensul eliminării posibilității interpretării neunitare a dispozițiilor art. 5 alin. (4) din actul normativ indicat.

Pe parcursul anilor 2018-2019, Avocatul Poporului, în îndeplinirea rolului său constituțional a sesizat faptul că această prevedere a creat premisele unei discriminări din punct de vedere al certificării competențelor lingvistice la admiterea în învățământul superior, astfel că, prin metodele specifice de intervenție, a solicitat Ministerului Educației Naționale modificarea dispozițiilor criticate.

Modificarea art. 5 alin. (4) din Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5618/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2020, asigură interpretarea unitară a textului de lege, în vederea aplicării de către unitățile de învățământ superior a egalității de tratament între cetățenii români indiferent de forma de învățământ absolvită în ceea ce privește certificarea competențelor lingvistice pentru admiterea în învățământul superior.

Față de toate acestea, Avocatul Poporului apreciază colaborarea interinstituțională cu Ministerul Educației și Cercetării”.

Context: Universitățile nu mai pot organiza examene suplimentare de limbă română la admiterea la facultate special pentru candidații aparținând minorităților naționale. “Certificarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română se face cu diploma de bacalaureat”, examen național la care minoritățile susțin testare orală la Română la fel ca toți ceilalți elevi, a stabilit Ministerul Educației, a scris Edupedu.ro miercuri. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce Ministerul anunțase în vara lui 2019 că nu elimină examenul pentru că diploma de BAC “nu reflectă nivelul de stăpânire a limbii”.

Ce prevede ordinul nr. 5.618/2019 publicat în urmă cu o zi în Monitorul Oficial:

“Art. I. – Alineatul (4) al articolului 5 din Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.102/2016 (…) se modifică după cum urmează:

Avocatul Poporului i-a cerut oficial ministrului Educației, în iulie 2019, să modifice regulile de admitere la facultate, la master și la doctorat – în sensul eliminării posibilității ca facultățile să organizeze examen suplimentar de limbă română, la admitere, pentru absolvenții de liceu aparținând minorităților naționale.

Renate Weber si Ecaterina Andronescu / Colaj Foto: Facebook

Metodologia de admitere la studiile universitare, aprobată prin ordin de ministru în 2016 de Mircea Dumitru, “creează premisele unei discriminări între cetățenii români aparținand minorităților naționale și ceilalți cetățeni români, din punct de vedere al certificării competențelor lingvistice”, spunea atunci instituția condusă de Renate Weber, în adresa trimisă pe 16 iulie Ecaterinei Andronescu.

FOTO:School photo created by freepik – www.freepik.com

Exit mobile version