Atâta timp cât nu orice școală o vedem viabilă pentru un copil, înseamnă că avem o problemă. În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală, spune Gabriel Vrânceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, din Ministerul Educației

În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală, spune Gabriel Vrânceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, din Ministerul Educației. Declarația a fost făcută la conferința Simpozionului național „Motivația în cariera didactică”, organizată de Casa Corpului Didactic Buzău pe 24 mai 2024.

Vrânceanu este profesor de matematică și a declarat că în toate funcțiile publice în care a fost și-a păstrat mereu ore la catedră. „Mi-am păstrat ore de predare pentru a înțelege realitatea, pentru a rămâne conectat cu realitatea”, a spus acesta.

El a criticat sistemul educațional actual pentru că rămâne tributar disciplinelor clasice, numite „regine”. Este esențial să se adopte o abordare inter- și trans-disciplinară pentru a forma competențe cheie, în opinia sa, iar profesorii trebuie să devină „meșteșugari” care își adaptează cunoștințele pentru a forma competențe diverse la elevi.

Gabriel Vrânceanu a criticat abundența termenilor superlativi precum „excelență” în educație, vorbind despre un dopaj inutil. El a evidențiat presiunea pusă pe elevi mai ales de către părinți pentru a atinge standarde nerealiste și a argumentat că orice școală ar trebui să fie viabilă pentru orice copil. „Atâta timp cât nu orice școală o vedem viabilă pentru un copil, înseamnă că avem o problemă. În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală”, a declarat acesta.

Vorbind despre elevii din era digitală, Vrânceanu a subliniat importanța adaptării profesorilor la noile tehnologii. El a oferit exemplul academicianului Solomon Marcus, care, până la finalul vieții, a reușit să țină pasul cu inovațiile tehnologice și să le folosească inteligent în procesul didactic. Vrânceanu a menționat concepte precum conectivismul și educația post-Guttenberg, subliniind necesitatea unei educații care să integreze competențe civice, digitale și de dezvoltare durabilă.

A vorbit și despre utilizarea inteligenței artificiale, menționând experiențele sale cu Chat-GPT. El a subliniat că astfel de instrumente pot aduce plusvaloare educației, dacă sunt folosite în mod responsabil. Vrânceanu a evidențiat importanța învățării modului de a conversa cu astfel de tehnologii pentru a beneficia de ele în procesul educațional.

Redăm fragmentele din discursul lui Gabriel Vrânceanu:

„S-a vorbit într-o primă fază despre elevi. Generația Z, o generație care își schimbă locul de muncă foarte des, chiar dimineață era o știre la televizor legat de nivelul de șomaj crescut al acestei generații, cel puțin din perspectiva 18-25 de ani, în sensul că nu este formată o cultură a muncii sau pentru muncă, nu găsesc motivațiile necesare elevii pentru a finaliza un parcurs educațional și a se orienta către o profesie, chiar dacă după aceea, într-adevăr, studiile reclamă faptul că o rată de 2,5 ani este o rată în care schimb ceva, fie că schimb locul de muncă, fie că schimb domeniul, fie că avansez în carieră. Dar este clar că acest ritm al schimbărilor, inclusiv în domeniu profesional, este unul cert și cu o creștere în viteză. E de apreciat faptul că 74% dintre elevii noștri apreciază corpul profesoral, față de 41% care apreciază oameni, ceea ce înseamnă că profesorii sunt chiar oameni, nu sunt inumani, deci ne bucurăm din această perspectivă.

Și tot în această zonă a elevilor s-a vorbit de elevul digital, născut digital, și aș zice că e într-adevăr o caracteristică a celor care s-au născut cu internet, s-au născut cu noi tehnologii față de noi, dar dau un exemplu aici, al academicianului Solomon Marcus, care până la finalul vieții sale a reușit să fie stăruitor în a ține pasul cu tehnologia. Deci era un utilizator coerent, fervent și asumat al noilor tehnologii și la orice moment cunoștea tot ce ce înseamnă inovație pe această zonă și o folosea inteligent inclusiv în zona didacticilor. S-a vorbit aici despre conectivism, de Guttenberg, post-Guttenberg și cred că exact abundența acestor educații – fie că este vorba de zona de competențe, de dezvoltare durabilă, fie că este vorba de competențe, de cetățenie, competențe civice, o serie de alte educații care sunt prevăzute de actuala lege a învățământului preuniversitar – această abundență de educații la care învățământul trebuie să facă față nu se va putea realiza, nu se va pune în practică dacă rămânem tributari zonei „reginelor”. Și s-a vorbit despre elevi că sunt regii internetului, „regii” online-ului. Se pare că profesorii sau sistemul rămâne tributar „reginelor” ca discipline sau disciplinelor ca „regine”. E clar că această asumare sau această prioritizare – doar disciplina pe care o predau este importantă – nu mai funcționează și că ceea ce înseamnă disciplină, în sens clasic, deci doar cunoașterea propriu-zisă în domeniul în care ți-ai format specializarea, iarăși este cu limite extrem de mari. Asta înseamnă că elementele de inter-și trans-disciplinaritate trebuie să se regăsească dealtfel în întreg constructul curricular, care este unul într-adevăr formal, deși tradus în documente, și care este extrem de dificil de pus în practică. Dar încercările sunt acelea de a le traduce în practică.

Întreg constructul curricular trebuie să fie axat pe formarea de competențe cheie, această formare de competență cheie însemnând că fiecare profesor și fiecare la fiecare disciplină trebuie să fie atât de „meșteșugar” – era unul din termenii pe care voiam să-i vorbesc, apropo de profesorat, că vorbim de profesie, vorbim de meserie și cred că trebuie să ajungi la ideea de meșteșug, să deții o artă astfel încât într-adevăr să lași deoparte ceea ce ai învățat de în ceea ce ești expert și să gândești că pe baza a ceea ce ești expert, trebuie să devii expert în mult mai multe elemente decât cele de până acum. Legat de tehnologie și pedalogie, este clar că noile tehnologii, fără pedagogii adaptate, nu vor funcționa. Și tocmai în acest sens cred că și preocupările noastre, și de la minister, și cred că individual, sunt de a înțelege aceste noi tehnologii.

S-a vorbit despre ChatGPT și aș spune următorul lucru: chiar imediat, în primele momente în care se apărea această formă de inteligență artificială sau de aplicație care conține inteligența artificială, în Tribuna învățământului am publicat un interviu în care provocăm ChatGPT să răspundă unor întrebări și să-mi pună să formuleze propriile întrebări. Pentru mine, de asemenea, tot în această idee de a înțelege personal care este valoarea, plusvaloarea pe care o poate aduce în educație inteligența artificială prin aplicații de tip ChatGPT. Pentru că nu este singura, am avut ocazia în materialele pe care le elaborăm pentru clasa a XII-a, cel puțin a matematică, să facem trimitere la cum anume o astfel de aplicație poate sprijini în mod real o învățare. Și atunci chiar am reușit să realizăm un cadru de conversație în care să generăm învățarea propriu-zisă.

Evident că le spun elevilor mei că ChatGPT este un instrument în care poți avea acces nu numai la informație, ci și la proceduri care-ți pot prelua toată dificultatea de a realiza ceva, de a realiza un raționament. Dar asta nu înseamnă învățare și atunci important este să știi să conversezi cu el și dacă înveți ca profesor, ca elev. Și am abordat în materialul meu, din ambele perspective, această legătură cu inteligența artificială. Până la urmă, rezultatul este unul extraordinar, adică sunt în favoarea utilizării ChatGPT asumată la nivelul educației, cu limită, evident, și numai atunci când aduce beneficii.

Legat de cetățenie, chiar avem de dezvoltat o serie de alte elemente și mă întorc la tehnologii, pentru că un aspect de care suntem preocupați este cea de cetățenie digitală și o serie de colegi dintre cei ai mei au fost prezenți la întâlnire, astfel încât să aducem în plus și pe această zonă de competență de cetățenie digitală, fiind important mai ales la nivel de liceu, dar nu numai, astfel încât viitorul adult să aibă o relație cu această zonă foarte corectă și responsabilă.

Legat de profilul de formare al absolventului pe care l-au adus în discuție mai mulți. Este un produs care poate părea că e o încercare de festivitate a ministerului, dar să știți că din interior și mă bucur că nu sunt singurul care s-a ocupat de acest profil, acest profil chiar a fost pus în discuție foarte, foarte mult. N-a întrunit de la început aproape nicio… opiniile nu erau deloc convergente. Fiecare își dorea o schimbare, dar această schimbare n-ajungea la un element de abordare unitară și pot să spun că prin cei care au participat – și aici apreciez deschiderea către diferite zone universitare, precum și societate civilă, faptul că n-a fost doar o privire a experților ministerului și o colaborare la un nivel mult mai înalt, consider că, cel puțin ca intenție, profilul de formare al absolventului reprezintă un start care poate genera rezultate mult mai bune la școală.

S-a mai vorbit înainte despre performanță. Evident că este o abundență de termeni din aceștia de superlativ, în principal „excelență”. Cred că se abuzează și dopajul nu cred că este unul util. S-a vorbit de dopaj în termeni sportivi, dar cred că și la noi rămânem tributari unui dopaj. Și acest dopaj nu este neapărat cerut de către sistem, cât cred că a devenit o modă sau un stil pentru foarte mulți dintre cei care sunt în procesul de educație și mai ales din perspectiva părinților, care poate că din teama unor eșecuri probabile și din lipsa de reziliență formată în fața unor astfel de situații, consideră că este bine ca fiecare dintre copii să fie absolut dopați, astfel încât să ajungă exact într-un anume loc. Ceea ce spune foarte mult despre sistem și despre ce ne dorim despre sistem.

Atâta timp cât nu orice școală o vedem viabilă pentru un copil, înseamnă că avem o problemă. În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăiuirea pentru admitere, pentru o anumită școală. Poate că poate să rămână nu pentru o anumită școală, ci pentru un anumit traseu de educațional, vorbim la liceu despre filiere, profiluri, specializări, aici absolut fiecare se poate împlini, dar că-ți alegi o anumită școală și numai una, înseamnă că, zic eu, că rămâne într-o zonă cu mari probleme”. 

Întrebat la finalul conferinței dacă are ceva de adăugat, Vrânceanu a ținut să precizeze că „indiferent de funcția pe care am deținut-o, am rămas aproape de școală în sensul că mi-am păstrat ore de predare pentru a înțelege realitatea, pentru a rămâne conectat cu realitatea. 
Și cred că principiul care ar trebui să guverneze pe oricine, principiul de bază, nu singurul, ar trebui să fie ca cel din medicină non nocere”. (n.red. Primum non nocere este o expresie latină care înseamnă „în primul rând, nu face rău”)

Întreaga conferință poate fi urmărită aici: