Astronomii, intrigați de „cea mai mare” explozie cosmică înregistrată vreodată

Foto: NASA / JPL-Caltech via sci.news

Astronomii au anunțat vineri descoperirea celei mai „mari” explozii cosmice înregistrate vreodată, un glob imens de energie de 100 de ori mai mare decât sistemul nostru solar, care s-a aprins brusc în urmă cu trei ani, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

Oamenii de știință au o explicație inedită pentru cauza fenomenului.

Evenimentul, catalogat ca AT2021lwx, nu este cel mai strălucitor înregistrat vreodată. Această distincție revine exploziei de raze gamma GRB221009A (o explozie colosală de energie în timpul colapsului unei stele), detectată în octombrie 2022 și considerată a fi „cea mai strălucitoare din toate timpurile”.

Dar explozia descrisă în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society din Marea Britanie poate fi descrisă ca fiind „cea mai mare”, deoarece a eliberat infinit mai multă energie în trei ani decât explozia-gamma, potrivit autorului principal al studiului, Philip Wiseman, astrofizician la Universitatea Southampton din Marea Britanie.

AT2021lwx este rezultatul unei „descoperiri accidentale”, a declarat el pentru AFP.

Explozia a fost într-adevăr detectată în 2020, în mod automat, de către observatorul american Zwicky Transient Facility din California. Dar această detecție „a rămas nefolosită în baza de date” a observatorului, potrivit lui Wiseman. Apoi, oamenii de știință au observat-o în anul următor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version