Premierul Marcel Ciolacu a spus că așteaptă de la profesori “să întoarcă efortul Guvernului”, făcând referire la Legea salarizării unitare și la majorările salariale promise pentru a încetarea grevei din luna mai. Premierul le-a adresat profesorilor un mesaj: “Simpla prezență în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria așa cum trebuie s-o facă”. La ceremonia de semnare a contractelor prin PNRR cu Consiliile Locale privind achiziția de microbuze școlare, Marcel Ciolacu a adus din nou în discuție o salarizare în funcție de performanță.
Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut profesorilor “să întoarcă efortul Guvernului”, referindu-se la majorările salariale promise de la 1 ianuarie 2024. El a subliniat faptul că “simpla prezență în clasă nu este suficientă. (…) Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria așa cum trebuie s-o facă“, a spus premierul la ceremonia de semnare a contractelor prin PNRR cu Consiliile Locale privind achiziția de microbuze școlare.
Marcel Ciolacu a adus în discuție din nou perfomanța profesorilor, menționând că “nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar și performanța. Profesorii care muncesc, care își fac corect meseria trebuie și vor fi răsplătiți”.
Declarația în întregime a lui Marcel Ciolacu pe acest subiect
“Sunt un om care își respectă promisiunile. Am discutat cu profesorii atunci când își strigau nemulțumirile în stradă. Împreună am găsit soluțiile corecte, nu doar pentru a reda demnitate acestei profesii, dar și pentru a recompensa la adevarata valoare munca depusă în formarea noilor generații. Statul, prin Guvernul pe care îl conduc a înțeles foarte bine cât de importantă este educația dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investițiile masive în infrastructura școlară și în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toți elevii, extinderea sistemului de învățământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi.
Vă spun cu mâna pe inimă aștept și de la reprezentanții sistemului de educație să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români. Simpla prezență în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditații, și de îndrumare a tinerilor astfel încât inclusiv din școală aceștia să plece cu baze solide de cunoștințe și cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria așa cum trebuie s-o facă și nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar și performanța. Profesorii care muncesc, care își fac corect meseria trebuie și vor fi răsplătiți”.
Informații de context
Pe 4 septembrie, liderii de sindicat din Educație s-au întâlnit la Guvern cu premierul Ciolacu, ministra Educației și alți doi reprezentanți ai Guvernului, pentru a afla în ce stadiu se află Legea salarizării unitare, care așa cum a promis fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, trebuia să fie în Parlament la 1 septembrie pentru dezbateri. În prezent nu se știe nimic despre stadiul în care se află acest document.
Într-o scurtă informare emisă de liderii de sindicate, nu s-a făcut nici o referire la Legea salarizării unitare. Cei doi lideri de sindicat au anunțat atunci că li s-a promis că majorarea salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, de la data de 1 ianuarie 2024, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, va fi acordată.
Rezultatele discuțiilor dintre sindicate și Guvern din 4 septembrie:
În urma discuțiilor, au rezultat următoarele:
- în cursul lunii septembrie se vor finaliza discuțiile cu Guvernul României privind salarizarea personalului din învățământ;
- în luna octombrie se vor acorda prima de carieră didactică în cuantum de 1500 lei pentru cadrele didactice și didactice auxiliare, respectiv prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic în limita sumei de 500 lei;
- de la data de 1 ianuarie 2024 se vor majora salariile personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023;
- se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei majorării salariilor personalului care ocupă funcțiile didactice de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale.
Amintim, anterior acestei întâlniri, pe 19 august, Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater” remarca faptul că nu exista un draft cumulat al legii salarizării și că reprezentanții sindicali nu s-au întâlnit niciodată pe salarizare cu noua ministră a Muncii. De altfel, ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat pe pagina sa de Facebook discuțiile legate de legea salarizării pe care le-a avut cu diverse ramuri din sistemul bugetar, dar cu cei din Învățământ nu a anunțat că s-a întâlnit, până în prezent.
Marcel Ciolacu face în mod repetat trimitere la nevoia de criterii de performanță în învățământ, “pe lângă salarizarea corectă și justificată” cerută de profesori, criterii necesare, spune el, pentru a implementa reforma în sistemul de educație. În iunie, el a cerut astfel de criterii în declarațiile comune făcute după întâlnirea cu ministrul Educației, Ligia Deca, la Ministerul Educației. Ligia Deca susținea, în iarnă, că salarizarea pe criterii de performanță nu ar fi posibilă.