Asociațiile de părinți organizează vineri o dezbatere despre educație, cu o temă care face referire la cele două viziuni pe învățământ lansate în spațiul public în ultima jumătate de an: România educată – proiect lansat de președintele Klaus Iohannis, Educația ne unește – viziunea publicată de Ecaterina Andronescu. Sub titlul “Într-o Românie educată, Educația ne unește”, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar inițiază o nouă discuție despre învățământ.
Dezbaterea se va desfășura vineri, 10 mai, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00, în contextul ședinței anuale a asociațiilor de părinți, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.
“La această acțiune, desfășurată în prezența liderilor județeni ai federației, au fost invitați și au confirmat prezența Ministrul Educației Naționale, Secretarul de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, președinții Comisiilor de Învățământ de la cele două Camere ale Parlamentului României, Directorul Institutului de Științe ale Educației, reprezentantul UNICEF – Specialist în Educație, reprezentanții structurilor organizatorice ale elevilor, reprezentanți ai editurilor și reprezentanți ai ONG-urilor din sistemul educațional”, anunță Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, condusă de Iulian Cristache (foto).