Asociaţia Elevilor din Constanţa acuză Ministerul Educaţiei şi administraţia locală pentru tragedia petrecută la căminul Liceului “Tamasi Aron”, potrivit unui comunicat de presă. “Acestea sunt rezultatele proiectului ‘România Educată’. Acest proiect ne-a dovedit doar că ia vieţi, că lasă copiii pe drumuri, fără scoală şi fără masă caldă ce li s-a promis”, scrie AEC. Amintim, un elev a murit şi trei adolescente au fost rănite după prăbuşirea internatului Liceului “Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc. Opt anchete au fost anunțate de autorități: cinci de Prefectura Harghita, trei de Ligia Deca.
Asociaţia Elevilor din Constanţa acuză Ministerul Educaţiei şi administraţia locală pentru tragedia petrecută la căminul Liceului “Tamasi Aron”, potrivit unui comunicat de presă.
“În legătură cu incidentul, ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat: Vom face tot ceea ce ţine de Ministerul Educaţiei pentru a preveni astfel de incidente tragice. Întrebarea noastră este: când vor începe acţiunile de prevenire ? Acestea sunt rezultatele proiectului ‘România Educată’. Acest proiect ne-a dovedit doar că ia vieţi, că lasă copiii pe drumuri, fără scoală şi fără masă caldă ce li s-a promis. Solicităm demisia de urgenţă a ministrului educaţiei, Ligia Deca, pentru incapabilitatea de a asigura spaţii sigure pentru elevi şi din respect faţă de familia copilului decedat”, scrie în comunicat.
De asemeena, AEC mai scrie: “Considerăm iresponsabilă decizia administraţiei publice locale de a aproba o lucrare în apropierea unei clădiri şubrede, în care locuiesc activ zeci de elevi.
“Clădirea, care a fost construită acum mai bine de 100 de ani, în 1910, nu era încadrată în rândul celor cu risc seismic, deşi celelalte două clădiri ale liceului au gradul de risc seismic 3, informează inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu.
Important de menţionat este şi faptul că în timpul în care elevii erau cazaţi în internat, se realizau lucrări pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului. Deşi autorizată, este foarte posibil ca aceasta să fi contribuit la destabilizarea peretelui de susţinere pentru acoperiş”, potrivit comunicatului de presă.
Informații de context
Opt anchete, anunțate de autorități: cinci de Prefectura Harghita, trei de Ligia Deca, după ce luni seara zidul unui internat al liceului “Tamasi Aron”, s-a prăbușit peste mai mulți elevi aflați înauntru. Un elev a murit și alte trei eleve sunt internate la spital, una dintre ele în stare critică.
Clădirea în care funcționează internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbușit luni seara, aparține Bisericii Romano-Catolice, respectiv Arhiepiscopiei de Alba Iulia, de la care a fost închiriată de Primăria Odorheiu Secuiesc.
Inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a declarat că „această clădire este a Bisericii Romano-Catolice şi momentul în care astăzi (n.r – luni) s-a întâmplat, a fost prima dată când am aflat că există o problemă acolo, la acest internat. Din datele pe care le-au completat unităţile de învăţământ privind clădirile pe care le au, sunt trei clădiri (ale Liceului „Tamasi Aron” – n.r), două au fost încadrate în risc seismic III, aceasta era neîncadrată în risc seismic. Celelalte două clădiri au fost reabilitate. O reabilitare a fost făcută la o clădire în intervalul 2018 – 2020, cealaltă a fost reabilitată în intervalul 2020 – 2022, iar aceasta (a internatului – n.r) nu a fost reabilitată şi nici nu era în curs de consolidare. Menţionez, încă o dată, că nu sunt clădirile şcolii, ci sunt închiriate (…), se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice”, a declarat, pentru Agerpres, Cristinel Glodeanu.
Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat astăzi că în prezent este în desfășurare o anchetă a Poliției, a Parchetului „și vom demara și noi o acțiune a Corpului de Control al Ministrului Educației pentru a vedea dacă există prevederi din educație care nu au fost îndeplinite; este o procedură normală în astfel de cazuri. E important să dăm mesajul că oricine va fi vinovat va suporta consecințele”.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat cazul prăbuşirii internatului din Târgu Mureş, fiind deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gianina Oreviceanu, pentru Agerpres.
Totodată, Prefectura a solicitat Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă să efectueze analize proprii la nivel local pentru identificarea măsurilor ce se iau la instituţiile de învăţământ aflate în administrare pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, reabilitări, construcţii şi să stabilească măsuri organizatorice necesare desfăşurării în condiţii de siguranţa a procesului de învăţământ, conform Agerpres.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a declarat că 97 de elevi de la mai multe licee sunt cazați în internatul Liceului “Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat luni. “Erau mai mulţi elevi în internat, dar în această parte erau mai mulţi, (…) unii au reuşit să fugă din camere. Dar erau puţini, pentru că era în timpul lor liber, de la ora 17 începeau activităţile în internat”, a spus şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente pentru Agerpres.
Căminul figura pe lista Ministerului Educației de clădiri cu risc seismic, listă publicată pe parcursul acestui an și actualizată periodic, la poziția 18.083 în dreptul acesteia scrie că este „neîncadrată”. Asta înseamnă că nu a fost expertizată tehnic pentru a putea avea o clasă de risc, nu că nu ar fi în risc seismic. Clădirea apare ca „parțial reabilitată”.