Asociația Elevilor din Constanța anunță că se extinde la nivel național, după ce a fost scoasă în afara legii educației Deca-Iohannis. Un prim demers – lansarea unui chestionar despre problemele cu transportul gratuit

Foto: ASAP/ The Institute

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) anunță că se extinde la nivel național, potrivit unui comunicat remis Agerpres, după ce asociațiile județene ale elevilor au fost scoase în afara legii de legea educației Deca-Iohannis, legea 198/2023. Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER), în noua formulă a AEC, deja a lansat un chestionar pentru elevi în ceea ce privește problemele cu naveta școlară.

„Nevoia extinderii acestei mişcări la nivel naţional a devenit una evidentă, dat fiind faptul că politicienii au reuşit să înlăture asociaţiile judeţene de elevi din cuprinsul Legii învăţământului preuniversitar, menţionând că toate deciziile din educaţie sunt luate consultând organizaţiile naţionale de elevi, astfel cum rezultă din Legea Învăţământului Preuniversitar nr. 198/2023”, scriu elevii.

Un prim demers al Uniunii Elevilor Reprezentanţi (UER) „este lansarea unui chestionar prin care ne dorim să aflăm ce probleme întâmpină elevii din întreaga ţară în legătură cu transportul gratuit şi în ce măsură dreptul acestora la gratuitate este respectat, pentru a putea acţiona ulterior”, mai scriu elevii în comunicatul transmis Agerpres.

Recent, fosta președintă a AEC, Ariana Dudună, a anunțat că a fost admisă la Universitatea Stanford. „În cel mai frumos viitor pe care aș fi putut să-l am, nu aș fi plecat la Stanford, ci la facultate la București / Nu cred în mesianism. De ce să mă întorc să salvez ceva, nu s-a întors Ligia Deca și a schimbat destul?” – interviu.

Redăm comunicatul de presă integral:

Uniunea Elevilor Reprezentanţi (UER) este prima asociaţie naţională independentă care are ca scop reprezentarea elevilor din România! Toţi elevii se vor putea înscrie!

După mai bine de un deceniu de activitate, Asociaţia Elevilor din Constanţa se extinde pe tot teritoriul României, schimbându-şi denumirea în “Uniunea Elevilor Reprezentanţi”, implicit şi Statutul, astfel încât să respecte condiţiile unei asociaţii naţionale. Elevii din Constanţa au demonstrat puterile sale prin lupta cu sistemul de învăţământ şi prin reuşitele lor, încă de la înfiinţarea asociaţiei.

Nevoia extinderii acestei mişcări la nivel naţional a devenit una evidentă, dat fiind faptul că politicienii au reuşit să înlăture asociaţiile judeţene de elevi din cuprinsul Legii învăţământului preuniversitar, menţionând că toate deciziile din educaţie sunt luate consultând organizaţiile naţionale de elevi, astfel cum rezultă din Legea Învăţământului Preuniversitar nr. 198/2023.

Uniunea Elevilor Reprezentanţi îşi propune să continue munca sa de advocacy şi reprezentare pentru a îmbunătăţi calitatea educaţiei şi a asigura drepturile şi bunăstarea elevilor din întreaga ţară. UER va începe recrutarea membrilor din toată ţara, deschizând filiale în mai multe judeţe, astfel încât drepturile elevilor din toată ţara vor fi apărate. Îndată cu începerea acestora, orice elev din ţară se va putea înscrie şi se va alătura luptei pentru respectarea drepturilor elevilor şi reprezentarea acestora.

Un prim demers al Uniunii Elevilor Reprezentanţi este lansarea unui chestionar prin care ne dorim să aflăm ce probleme întâmpină elevii din întreaga ţară în legătură cu transportul gratuit şi în ce măsură dreptul acestora la gratuitate este respectat, pentru a putea acţiona ulterior.

Încurajăm toţi elevii să se implice în pentru a putea găsi un sprijin în rezolvarea problemelor lor! Uniunea Elevilor Reprezentanţi este deschisă către toţi reprezentanţii elevilor şi implicit, către toţi elevii!

„Această schimbare reprezintă un moment foarte important pentru elevii din România, dar şi o mare bucurie şi responsabilitate pentru membrii AEC, actual UER. Ne-am adaptat asociaţia şi obiectivele pentru a corespunde cerinţelor legislative şi pentru a ne asigura că putem lupta eficient pentru drepturile şi interesele elevilor din fiecare colţ al ţării noastre. Suntem hotărâţi să ne consolidăm poziţia ca principala voce a elevilor şi să muncim ca toţi elevii să fie reprezentaţi cu adevărat! Mă simt onorată să conduc noua mişcare şi sunt recunoscătoare pentru oportunitatea oferită!” – Lorena-Dina Drăguşin, preşedinte UER.

Despre Uniunea Elevilor Reprezentanţi

Uniunea Elevilor Reprezentanţi este prima organizaţie naţională independentă care are ca scop reprezentarea intereselor elevilor. În urma eforturilor de a apăra drepturile elevilor depuse de Asociaţia Elevilor din Constanţa în ultimii 10 ani, nevoia extinderii acestei mişcări la nivel naţional a devenit una evidentă.

În contextul noii legi a învăţământului preuniversitar, AEC a fost obligată să se extindă la nivel naţional. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016), declararea OUG 50/2021 neconstituţională în urma sesizării făcute de către AEC la Curtea Constituţională”.

Citește și:
Fosta președintă a Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a fost admisă la Universitatea Stanford: În cel mai frumos viitor pe care aș fi putut să-l am, nu aș fi plecat la Stanford, ci la facultate la București / Nu cred în mesianism. De ce să mă întorc să salvez ceva, nu s-a întors Ligia Deca și a schimbat destul?
Asociații județene ale elevilor: Propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru noul Statut al Elevului amenință celelalte organizații de profil din țară, confruntate cu „un potențial pericol de dizolvare”
Exit mobile version