Asociația cercetătorilor “Ad Astra” a făcut, luni, o serie de propuneri pentru finanțarea unor soluții pentru cele mai urgente probleme cu care se confruntă România în fața pandemiei de coronavirus SARS-Cov-2 și pentru un concurs național de proiecte de cercetare referitor la pandemie și efectele sale la nivel local.
Organizația arată că, la actualul ritm de creștere a numărului de infectați, există riscul ca situația să se agraveze, iar “cercetătorii din România, în ciuda stării deplorabile a sistemului de cercetare, pot contribui la ameliorarea situației actuale”.
Cercetătorii propun patru măsuri pe care, spun ei, guvernul ar trebui să le adopte de urgență.
Comunicatul Ad Astra, integral – marcajele pe text apartin EduPedu.ro:
“Asociația „Ad Astra” urmărește cu îngrijorare consecințele pandemiei cu coronavirus SARSCov-2 în România. Din informațiile pe care le deținem, rata medie zilnică de creștere a numărului celor infectați este de circa 1,3 – valoare care o situează la nivelul altor state europene grav afectate în prezent. Există însă un risc real ca, dacă nu se iau măsuri și mai energice pentru limitarea transmiterii infecției virale, în circa 1-2 săptămâni, situația să se agraveze în mod substanțial, aducând România în starea în care sistemul sanitar să fie depășit de numărul mare al celor care vor avea nevoie de asistență medicală. Considerăm că cercetătorii din România, în ciuda stării deplorabile a sistemului de cercetare, pot contribui la ameliorarea situației actuale.
România are cercetători eminenți și grupuri de cercetare remarcabile care pot oferi soluții rapide la multe dintre problemele stringente. În acest sens, cerem Guvernului și d-lui Prim Ministru, adoptarea în regim de maximă urgență a următoarelor măsuri:
1. Desemnarea unui grup interministerial de experți din cadrul Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Afacerilor Interne care să formuleze o listă a problemelor majore cu care se confruntă în prezent România și care necesită soluții rapide. Sugerăm ca grupul interministerial să fie consiliat de cercetători internaționali, experți de necontestat în domeniu.
2. Alocarea în interval de maximum o săptămână, de către grupul interministerial de la punctul 1., de fonduri financiare necesare soluționării celor mai urgente probleme. Starea de urgență actuală impune o astfel de abordare.
3. Alocarea de către grupul interministerial de la punctul 1. de fonduri necesare pentru o competiție națională de proiecte dedicate rezolvării de probleme de cercetare importante legate de epidemia actuala de Covid 19 și consecințele acesteia. Acest apel ar trebui să se desfășoare în regim de urgență, astfel încât în cel mult 1 lună să aibă loc contractarea proiectelor câștigătoare. Propunem ca durata maxima a acestor proiecte să fie de 18 luni.
4. Cooptarea grupului de cercetători internaționali de vârf, amintiți la punctul 1., pentru evaluarea/ierarhizarea proiectelor depuse.
Membri Asociației Ad Astra cu expertiză în domeniu, inclusiv membri de peste hotare, sunt gata să-si pună la dispozitie experiența si cunostințele la punctele 1., 2. și 3. de mai sus in măsura in care vor fi solicitați.
Membrii Asociației „Ad Astra”
23 martie 2020″
Foto: Pexels.com