Așezarea elevilor în sălile de examen doar cu colegi din clasă, la Evaluarea Națională, considerată legală de Inspectoratul Școlar Gorj, după sesizarea unui părinte privind încălcarea procedurii la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu / Secretarul de stat Lixandru susține că ar fi o interpretare conformă cu metodologia

11.183 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care au participat la proba de limba română la Evaluarea Națională luni, ar fi fost așezați în bănci conform metodologiei, susține în concluzia unei anchete Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Cazul a fost verificat după ce un părinte a făcut sesizare oficială marți, la Inspectoratul Școlar Județean, semnalând că elevii nu ar fi fost puși în bănci în ordine alfabetică, ci așa cum erau în clasă. Inspectorul general Marcela Mrejeru a spus într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro că ar fi fost respectată metodologia pentru că pe lângă articolul care prevede ca elevii să fie așezați în ordine alfabetică, un alt articol menționează ca „elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase”. Secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, președintele Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, a susținut concluziile ISJ și a afirmat că ar fi „o interpretare conformă cu metodologia”.
  • Având în vedere concluzia și interpretarea inspectoratului, miercuri, la proba de matematică a Evaluării Naționale, elevii au fost așezați în bănci la fel ca și la prima probă, cu colegii din clasă.

Concluzia anchetei demarate marți de Inspectoratul Școlar Gorj, în urma sesizării unui părinte, este că elevii care au susținut Evaluarea Națională la limba română luni au fost așezați în bănci doar cu colegi de clasă, și nu în ordine alfabetică pe școală, este conform metodologiei organizarea examenului de Evaluare Națională din 2010-2011. Practic, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a interpretat două articole din metodologie, unul dintre ele având în plus formularea „pe clase”.

„Elevii au fost așezați singuri în bancă, în ordine alfabetică pe clase, așa cum prevede articolul 16, alineatul a din metodologie. Articolele sunt coroborate pentru că așa trebuie, nu citești doar un articol și pe celălalt nu îl mai iei în calcul. Așa scrie în lege. Atunci când elaborezi legea o faci ca să o citești în integralitatea ei”, a spus pentru Edupedu.ro, inspectorul general școlar Marcela Mrejeru.

„În școlile unde sunt 17 copii e vreo problemă dacă sunt așezați așa? (n. red pe clase). Nu este nimic greșit și nu influențează în nici un fel desfășurarea examenului. S-au verificat camerele de luat vederi nu au fost probleme în sensul acesta”, mai spune inspectorul general școlar.

Având în vedere concluzia și interpretarea inspectoratului, miercuri, la proba de matematică a Evaluării Naționale, elevii au fost așezați în bănci la fel ca și la prima probă, cu colegii din clasă.

Ce prevede metodologia

Potrivit metodologiei privind organizarea examenului de Evaluare Națională din 2010-2011, pe baza căreia sunt aprobate și regulile de desfășurare a examenului și în acest an școlar, 2022-2023, la articolul 11, alineatul 7, se precizează:

„Comisiile din unitățile de învățământ au următoarele atribuții:

(7) repartizează candidații pe săli, în ordine alfabetică, și afișează pe lista fiecărei săli, lista nominală cu elevii”.

Al doilea articol cu care a fost coroborat de către Inspectoratul școlar este articolul 17(1) Sălile în care se susţine Evaluarea Naţională sunt, în prealabil, adaptate prin:a) amenajarea acestora, astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase;, alineatul a:

Întrebat de Edupedu.ro dacă interpretarea Inspectoratului Școlar Județean Gorj este corectă, secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, președintele Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a a susținut că este o interpretare conformă cu metodologia și că așezarea în bănci pe clase, cu colegii de clasă „nu poate reprezenta un motiv de contestare a desfășurării corecte a Evaluării Naționale”, spune Florian Lixandru.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Anchetă a Inspectoratului Școlar Gorj la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, după ce părinții au reclamat încălcarea regulamentului la proba de limba română a Evaluării Naționale / Elevii nu ar fi fost puși în bănci în ordine alfabetică, ci așa cum erau în clasă

9 comments
  1. EN nu ar trebui să aibă loc în școala în care învață elevii, ci într-un centru de evaluare, la care să fie arondate mai multe școli. Nu așa se făcea odată? Există camere de luat vederi, dar elevii pot copia ușor, unii de la altii, răspunsurile la partea de grilă, mai ales dacă sunt colegi de clasă. E clar că nu se dorește promovarea muncii cinstite. Se vede că inculții și hoții au ajuns legiuitori.

  2. Nu este vorba de interpretarea metodologiei.Este vorba de HOȚIE.
    Cand se spune de așezarea elevilor în ordine alfabetică,pe clase,nu trebuie să ințelegem,,elevii din aceeași clasă,pentru că avem de ,,aranjat”anumiți elevi!Pe clasă=sala de clasă.
    Dacă s-ar verifică toate școlile din fiecare județ,anomaliile sunt de neimaginat.În teritoriu nu se respectă absolut nimic.

  3. Cred că ar trebui schimbată metodologia la toate examenele naționale. Legea trebuie să fie aceeași pentru toți, competiția trebuie să se bazeze pe egalitatea de șanse. Cum să ne mai facem bine ca nație când promovăm nonvalori?! Îi obișnuim cu munca necinstită, minciuna și hoția de la vârste fragede? Oh, Doamne, mai suntem și profesori! Ar trebui verificate camerele acelea de către angajații ME după fiecare examen, pentru fiecare clasă. Dacă se ia curentul, fără motiv…să răspundă cei implicați. Nu este normal ce se întâmplă.

  4. Interpretările legilor nu sunt întâmplătoare in Romania ,sunt din interese și prostie.Trebuie verificate înregistrările din sălile de examen,dacă vorbesc și copie copiii este interes,dacă este corect examenul este prostie și neglijenta .In Romania toate activitățile ,,merg și așa “și pot fi interpretate diferit.

  5. Să înțelegem că doar la cntv a fost corect? De ce Dna inspector nu a instruit toți directorii să procedeze la fel? Mi se pare o discriminare grosolană! Copiii noștri n-au avut prilejul și privilegiul să fie alături de colegii lor! Rușine și ISJ ului, rușine și d-lui Lixandru.

  6. Două lucruri înțeleg de aici: că inspectoratul nu știa metodologia și a fost nevoie de “cercetare” ca să gaseasca articolul cu pricina și că părinții, unii dintre ei, chiar nu mai au ce face… Luați-vă inca un job daca vă plictisiți! Oameni buni, și copilul meu a dat examen, dar n-am pazit școală și nici nu am întrebat cine și cum s-a așezat. L-am întrebat dacă a fost mulțumit de rezolvare, dacă în clasă a fost liniște și l-am lăsat sa-si vadă de treabă. Trebuie să ai multă ură pe scoala care ti-a educat progenitura, ca să faci scandal pentru nimicuri, când toată lumea se agita cu examenele.

    1. @Adrian, se pare ca tu urasti copiii si parintii. Ce e rau in a sesiza ca poate nu se respecta legea? Dupa atitudinea pe care o ai se pare ca esti din categoria celor care nu dau doi bani pe reguli si legi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș Bolyai începe luni semestrul al II-lea. Facultățile vocaționale se deschid în format clasic. David: Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice

Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Vezi articolul

Florin Roman: ”Am demisionat din funcţia de ministru urmare a acuzaţiilor politice de plagiat, a unui întreg şir de minciuni şi mizerii / La mai bine de 10 luni, universitatea îmi comunică oficial că nu există probe privind un eventual plagiat”

Deputatul PNL Florin Roman a precizat că, după 10 luni de la acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse şi care l-au făcut să demisioneze din funcţia de ministru al…
Vezi articolul