Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

Foto: 221947383 | Pen © Megamnogo | Dreamstime.com

Articolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui document de lucru al Guvernului, obținut de Economedia.ro și analizat de Edupedu.ro. Articolul 147 din Legea învățământului superior, care prevede aleeași alocare, este și acesta amânat până în 2026.

„Prevederile art. 134 din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 147 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2026”, prevede documentul citat.

15% din BCG pentru Educație înseamnă, de fapt, cu aproximație 6% din PIB. Procentul și raportarea au fost schimbate de Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației care a introdus această nouă referință în drafturile legilor educației. Reamintim că anul trecut a fost primul an de aplicare a acestor noi legi și și atunci finanțarea prevăzută a fost nerespectată.

Articolul 134 din Legea 198/2023 prevede: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

Legea 199 din 2023, a învățământului superior, prevede la articolul 147: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

2025 ar fi fost al doilea an de aplicare a legilor educației Deca-Iohannis, bazate pe România educată, în care pilonul central al reformei era tocmai finanțarea alocată pentru Educație de 15% din Bugetul General Consolidat. În sumă exactă, aplicat pe BGC actual, în 2024 ar fi însemnat peste 90 de miliarde de lei.

Amânarea acestor articole din legile educației este trasă la indigo după amânarea unui alt articol legat de finanțare, timp de 12 ani, este vorba despre Articolul 8 din Legea 1/2011. Acesta prevedea: „pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”.

Foto: 221947383 | Pen © Megamnogo | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version