Unitățile de învățământ care doresc să obțină sprijin prin Planul Național de Redresare și Reziliență ar trebui să identifice, mai întâi, care sunt exact problemele care se confruntă “în mediul lor, în contextul lor” și apoi, în funcție de acestea, să caute soluții și resurse, a spus miercuri, într-o dezbatere pe această temă organizată de World Vision România, Radu Szekely, consilier al ministrului Educației. El a oferit, drept exemplu, situația copiilor din comunitățile rome și a spus că “aproximativ 20% din copiii romi nu sunt înscriși la școală (…), nu au trecut pe la școală niciodată”, iar “30% din aceeași comunitate abandonează timpuriu”.
Referindu-se la contextele abandonului în aceste comunități, el a arătat că acolo e vorba inclusiv de tradiții și “nu trebuie să le schimbăm practicile tradiționale, ci să vedem cum găsim soluții pentru a-i aduce spre școală” pe copii.
În același context, oficialul s-a referit și la cererile de finanțare pentru achiziții de tehnologie și a insistat că, chiar dacă acestea ar putea fi necesare în anumite contexte, cel mai probabil școlile ar trebui să caute sprijin pentru alte obiective: “Există tendința și este o modalitate foarte ușoară de a cheltui banii – cumpărăm computere, cumpărăm tablete. Dar sunt necesare pentru acest scop al acestui program – reducerea abandonului școlar?”.
După afirmațiile lui, însă, Simona Tănase, director în cadrul Direcției Generale România Educată, a arătat că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, care insistă asupra digitalizării, în Planul național pentru reducerea abandonului școlar există prevederi legate de digitalizare, atât în privința claselor inteligente, cât și pentru asigurarea conectivității și dotărilor pentru copiii care sunt nevoiți să învețe la distanță.
Din intervențiile celor doi în cadrul webinarului organizat de World Vision România:
Radu Szekely:
“Abandonul școlar nu este un fenomen separat, care se întâmplă pur și simplu, ci are niște cauze. Multe dintre ele provin din probleme mai profunde ale societății, altele vin din relația copilului și a familiei cu școala.”
“Acest program este un program național, nu al unei școli. Ne dorim ca la nivelul țării să reducem și pe cât se poate să combatem abandonul școlar. Fiecare școală e un soldat în acest plan. Adică fiecare școală trebuie să facă ceva pentru asta. Chiar dacă în momentul de față nu există abandon școlar într-o școală sau nu există risc, nu înseamnă că nu ar trebui făcut nimic.”
“Aceasta va fi o cerință importantă în următoarele etape ale contractării: dezvoltarea unui plan de acțiune la nivel de școală. Un plan care, la nivel național, ar trebui să fie totuși coerent cu ceea ce ne dorim. Mi-aș dori și vom cere ca fiecare școală să analizeze la nivelul ei și al comunității pe care o deservește care sunt factorii care favorizează abandonul școlar. Dincolo de “ne gândim deja ce acțiuni vom face”, haideți să vedem, concret… Ministerul Educației va da un manual, un meniu de activități din care se pot alege o serie, cu siguranță sunt bune a priori. Însă trebuie văzut, în contextul în care eu ca director sau eu ca școală funcționez, care sunt cauzele care duc la abandonul școlar.”
“Sunt mulți copiii care provin din medii sărace, defavorizate, pentru care sărăcia și excluziunea sunt motiv de abandon școlar. Acolo școala nu poate interveni singură, însă poate contribui la eliminarea acestor bariere, poate printr-un program de subvenții acordate pentru rechizite, ce-o mai fi, nu neapărat bani direcți dați familiei, ci puteți să vă gândiți la un card pe care să fie alocate anumite sume doar pentru rechizite, sau haine, ghetuțe (…)”
“Apoi, dacă există, mai ales pentru comunitatea romă, unde nu există documente și sunt foarte greu de urmărit acești copii. Trebuie mers, prin mediatori școlari, înspre această comunitate, să găsim copiii și să-i aducem la școală. Se spune că aproximativ 20% din copiii romi nu sunt înscriși la școală, să spun niște date pe care le-am primit. Nu sunt înscriși deloc, nu au trecut pe la școală niciodată. Trebuie identificați și trebuie aduși. Este o problemă care există în comunitatea mea? Hai să văd cum o rezolv. Nu mă gândesc la gradul de absenteism, câți lipsesc de la școală. Sunt copii pe care nu i-am văzut în viața noastră, ca profesori, ca învățători”
“Apoi, 30% din aceeași comunitate abandonează timpuriu. Și e mai frecvent, culmea, în rândul băieților decât în rândul fetelor, deși pe canalele media se discută foarte mult de fete din comunitatea romă, care abandonează la o vârstă foarte fragedă, în urma căsătoriei sau a faptului că au un copil. Dar în cazul băieților abandonul se produce un pic mai târziu, la 14-15 ani, dar se produce într-un număr mult mai mare. Sunt niște practici tradiționale ale comunității pe lângă care trebuie să intervenim. Nu trebuie să le schimbăm practicile tradiționale, ci să vedem cum găsim soluții pentru a-i aduce spre școală. (…)”
“Sunt multe astfel de aspecte care trebuie analizate. Care sunt acești factori care favorizează abandonul școlar în mediul meu, în contextul meu. Și apoi facem un plan în care luăm lucruri venite de la Ministerul Educației, sau altele pe care le considerăm necesare și relevante în contextul în care noi lucrăm, le punem pe hârtie și vedem ce, din acest plan, poate fi finanțat prin acest proiect, prin Programul național de reducere a abandonului școlar, prin MATE. Deci n-ar trebui să facem planul de reducere a abandonului școlar ca să se potrivească cu MATE. Noi facem planul de reducere a abandonului școlar la nivelul școlii și al comunității și vedem ce poate fi finanțat prin PNRR, ce se încadrează în acest program și ce altceva trebuie făcut și unde găsim resursele pentru asta.“
“Era o întrebare referitoare la echipament digital pentru școli. Dacă chiar considerați că abandonul școlar se datorează lipsei de echipament digital în școli, nu e o problemă să folosiți aceste fonduri. Dar încercați și să vă demonstrați că este așa. Există tendința și este o modalitate foarte ușoară de a cheltui banii – cumpărăm computere, cumpărăm tablete. Dar sunt necesare pentru acest scop al acestui program – reducerea abandonului școlar? Sau folosim mai bine alte tipuri de finanțare pentru asta și folosim acești bani pentru acele cauze pe care dumneavoastră le-ați identificat că produc abandon școlar?”
Simona Tănase, răspuns pe tema digitalizare vs. reducerea abandonului școlar:
“Digitalizarea reprezintă o astfel de prioritate (a Comisiei Europene – n.red.). A reprezentat o astfel de prioritate în condițiile create de pandemie și de desfășurarea cursurilor online. PNRR are foarte multe componente de digitalizare – vorbim și de partea de echipamente, vorbim și de formarea profesorilor (…). În ceea ce privește, însă, Planul național pentru reducerea abandonului școlar, există o prevedere care este bătută în cuie, negociată cu Comisia, stabilită așa – crearea a minim două clase inteligente pe unitate de învățământ. Vorbim de UI cu personalitate juridică și școlile în coordonare. (…) Deja exista pe piață în formatul acela mobil, cu dulapuri, tablă inteligentă și laptopuri astfel încât ele să poată fi mutate dintr-o clasă în alta. Dar noi am insistat în timpul negocierilor ca sumele să fie destul de mari, de acoperitoare, mai mari decât costă ele în mod normal pe piață. Și am făcut asta cu justificări – și în final Comisia a înțeles – ca banii alocați, respectiv 20.000 de euro per clasă inteligentă, deci sumele să fie mai mari astfel încât să acopere și nevoia de internet sau plăți pentru platforme.”
“E vorba nu numai de clasele inteligente, ci și despre acele localități unde este necesară păstrarea legăturii cu copilul care se află acasă, să ia un laptop, să aibă conexiune, lucruri legate de învățarea la distanță, deci lucrurile să fie făcute în acești bani.”
Discuțiile din cadrul webinarului, integral:
Redacția
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
Diana Ghimiși
4 comments
À propos de comunitatea rromă, nu intenționăm să le schimbam practicile tradiționale, ci să găsim soluții să îi aducem spre școală. Cum anume? Practicile lor tradiționale, în afara legilor românești, cer, sau cel puțin recomandă, ca fetele și băieții să se căsătorească la pubertate. Cum să se mai gândească la școală copiii respectivi?
Încă nu am văzut pus nici măcar pe hârtie, nicidecum în practică, un plan viabil pentru a împiedica abandonul școlar al copiilor din familiile de rromi sau din familiile cu probleme multe și grave: părinți care nu au nicio calificare, niciun loc de muncă, dar beau, fac copii, beau, fac copii…și cam atât. Sau sunt oameni decenți, dar nu au din ce trăi și atunci, normal, îi trimit și pe copii la lucru.
În alte părți ale lumii intervin serviciile sociale, protecția copilului.
“Nu e voie de zis că romii nu merg la școala că apoi ne amendeaza CNCD.Nu e adevarat nimic.Ei nu fac probleme.Nu”Doar romii au drepturi si minoritatile etnice și ce sexuale.Românii simplii nu mai au niciun drept în țara lor.Rușine parlamentarilor care le-au dat legi cu dedicație acestor categorii în detrimentul propriului popor care dainuie de mii de ani aceste meleaguri dacice.
Care sunt factorii? Să fie limbajul academic de lemn al manualelor, pe care părinții și meditatorii se silesc să-l descâlcească? Ce poate face o tablă inteligentă când acele comentarii încă se mai cer pentru examene? Trezesc manualele și examenele gustul pentru lectură, pentru cunoaștere? Nu cumva tinerii de astăzi disprețuiesc lectura pentru că o asociază cu acele construcții academice pe care toți le-am învățat pentru examene? A nu se înțelege că ar fi vreo problemă cu o construcție academică, însă ea e bună pentru academie, nu pentru gimnaziu și liceu. În gimnaziu și liceu nu face decât să suprime gustul pentru lectură, pentru comunicare, pentru cunoaștere. Ne putem compara cu acele sisteme de educație în care manualele sunt returnate editurilor dacă limbajul e prea dificil pentru vârsta respectivă? Evident că nu. Când vom ajunge la o asemenea performanță vom observa și diminuarea considerabilă a abandonului școlar și a analfabetismului funcțional.