Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?

2.787 de vizualizări
Csaba Asztalos / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Elevii și părinții au depus în jur de 100 de plângeri la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, la finalul anului, pe sistemul de burse instituit de ministrul Ligia Deca, a anunțat Csaba Asztalos. Situația a apărut după ce Ministerul a schimbat regulile de acordare a burselor de merit și a introdus mecanismul ca primii 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de media pe care o au, să primească bursă de merit timp de un întreg an școlar, fără ca această formă de premiere să fie influențată de prezența la școală a elevilor.

„Pot să vă confirm că pe sistemul de educație avem undeva în jur de 100 de plângeri doar legate de sistemul de burse, mai precis [plângeri depuse] la finalul anului 2023. Ne vom pronunța la începutul anului cu privire la modalitatea de acordare a burselor. Știți cele două criterii, din minim 30% din clasă, respectiv raportat la media de 9.50. S-a pus problema din partea unor elevi și a familiilor lor, dacă copiii lor au media 9, de exemplu, 8, 8.50 sau 9.25, de ce nu ar lua bursă? Dacă sunt sau nu în situații comparabile”, a declarat Csaba Asztalos, președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la Digi24.ro.

Oficialul a adăugat că „acesta este un subiect pe marginea căruia am avut și discuții cu Ministerul Educației și încercăm să dezvoltăm un dialog cu Ministerul Educației, în sensul în care, înainte de a adopta o decizie, să vorbim. Există deschidere, doamna ministru are o atitudine constructivă, este un minister extrem de greu și cu foarte multe elemente de complexitate, dar sperăm să avem rezultate”.

În noul an școlar, 2023-2024, Ministerul Educației condus de Ligia Deca a schimbat modul de acordare al burselor de merit, potrivit noii lege a învățământului ce a intrat în vigoare în septembrie. Acestea nu se mai acordă în funcție de un anumit prag de medie, ci vor primi bursa de merit 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. În cazul elevilor de clasa a IX-a, media cu care un licean „debutant” poate să ia bursa de merit Deca poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Până acum primeau burse de merit elevii care au obținut media anuală generală de la 9,50 în sus.

Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, ceea ce a creat situațiile extreme în care primesc bursă de merit elevi cu medii de 1 și 2.

În urma centralizării, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus recent după apariția publică a acestor cazuri, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

Avocatul Poporului a tras un semnal de alarmă public, într-o scrisoare adresată ministrului Educației, Ligia Deca: măsura “nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă (…)”.

A fost lansată și o petiție online cu peste 1.000 de semnături pentru menținerea bursei pentru performanța în activități artistice și sportive pentru elevii de ciclu primar. Autorii acuză o „potențială discriminare”.

Edupedu.ro a scris că au fost tăiați de la burse toți elevii din loturile lărgite pentru olimpiadele internaționale, iar cei din loturile restrânse, care reprezintă țara dar nu iau premii, vor fi recompensați ca elevii cu media 4,52 – un contra exemplu de promovare a valorilor și meritocrației în rândul elevilor, în România educată, prin legea Deca-Iohannis.

Citește și:
Bursă de merit pentru aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5, în acest an școlar, arată datele Ministerului Educației / Peste 150 au medii mai mici de 2
Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală
Bursele de merit „Ligia Deca“ vor fi încasate și de 10 deținuți din Penitenciarul Târgu Jiu / Nu știm ce facem cu deținuții care își ispășesc pedeapsa și se eliberează, dacă le sistăm bursa sau plata va continua, în cazul în care își vor continua studiile, susține directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă
Bursa Ligia Deca pentru medii de 2, 3 și 4 – premieră istorică pentru educația din România
Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă
Avocatul Poporului îi cere Ministrului Educației, Ligia Deca, să ia în calcul schimbarea noilor reguli privind bursele școlare, după introducerea cotei de 30% din fiecare clasă, indiferent de medie: „Nu va conduce la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”
Federația părinților nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache: Propunerea actuală nu ne aparține


4 comments
  1. Să se dea bursă și la copii cu media 7 dar sa ia 300 de le ca cea sociala caau facut o discrminare nu or sa mai mearga copii la școala

    1. A tăiat bursa de studiu care era cu minim 7,50 si veniturile per membru de familie de 1900 lei. Trebuia sa o lase si era ok…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vouchere “before” și “after school” timp de un an pentru familiile monoparentale, acoperirea costurilor de transport și rechizite pentru copiii cu părinți în străinătate, anunțate de Ministerul Fondurilor Europene

Măsurile anunțate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vizează creșterea oportunităților pe piața muncii pentru femei, finanțarea cursurilor de recalificare, acordarea de trusouri pentru cupluri de mame și nou-născut…
Vezi articolul