„Doar 30% dintre universitățile de stat au anunțat în mod public integrarea unei componente de activitate în regim online pentru ciclurile de masterat și doctorat, în timp ce pentru programele de licență doar circa 15% din 53 de universități permit desfășurarea activității didactice în format mixt”, au transmis studenții de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.
- Amintim că standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate în luna august de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online, după cum a declarat atunci Mădălin Bunoiu, ARACIS.
- Pe 26 mai, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care legalizează cursurile online în universități, începând cu acest an universitar 2022-2023.
În poziția ANOSR nu este pusă problema calității programelor de studii pe care studenții urmează să le facă online sau hibrid, ci doar a formei acestora, a lipsei de informare pentru studenții unora dintre instituții și a necesității de consultare în luarea deciziilor.
Datele organizației au venit după parcurgerea hotărârilor senatelor universitare, adoptate ulterior elaborării standardelor specifice de către ARACIS, conform comunicatului.
„Totodată, am constatat cu indignare că aproximativ 20% dintre universități nu au adoptat o hotărâre în acest sens sau nu oferă acces la astfel documente de interes public, studenții nefiind informați în mod formal cu privire la modalitatea de desfășurare a activității didactice”, potrivit sursei citate.
Studenții mai spun că „în urma celor doi ani de învățământ în sistem online, hibrid sau mixt, așteptarea noastră era să observăm o schimbare de paradigmă, constând în flexibilizarea învățământului superior și în optimizarea instrumentelor și tehnicilor digitale de învățare-predare”.
Reprezentanții ANOSR menționează că activitatea online a fost programată pentru lunile de iarnă, în unele cazuri: „Din păcate, în unele cazuri, activitatea didactică în format online a fost programată pentru lunile de iarnă, din considerente de economisire a energiei termice, iar nu datorită specificului activității didactice sau a nevoilor transmise de către studenți”.
„ANOSR subliniază necesitatea unor consultări ample cu studenții și cu întreaga comunitate universitară, astfel încât să existe o dezbatere reală cu privire la potențialele beneficii aduse de învățământul mixt și la modalitatea de reglementare a acestuia în funcție de specificul fiecărui program de studiu”, se arată în comunicat.
Redăm comunicatul integral al ANOSR:
„Doar 30% din universitățile publice au reglementat învățământul mixt
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată, cu dezamăgire, reticența universităților față de organizarea unor consultări ample cu comunitatea universitară pentru a identifica cu precizie programele de studiu specifice unde componenta de învățământ mixt ar fi fost benefică, respectiv programele pentru care învățământul clasic rămâne opțiunea preferată de studenți și cadre didactice, în contextul începerii primului an universitar în care învățământul mixt este reglementat prin Legea educației naționale.
În luna mai a acestui an a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 69/2022, care specifică faptul că „unele activităţi de învăţământ şi/sau de cercetare din cadrul formei de învăţământ cu frecvenţă se pot desfăşura prin utilizarea unor resurse electronice, informatice şi de comunicaţii sincrone specifice prevăzute în standardele de calitate elaborate şi aprobate de ARACIS”, acestea fiind reglementate ulterior în funcție de ciclul de studii, domeniul și tipul de activitate (învățare-predare sau aplicație practică și cercetare).
Cu toate că perioada pandemică a condus la o tranziție forțată a activității didactice în mediul online și că în multe cazuri digitalizarea s-a realizat la o calitate precară, au existat și exemple de bune practici care ar putea fi preluate și valorificate de către universități. Contextul pandemic a constituit o oportunitate de adaptare la tendințele internaționale, prin prisma accesibilizării resurselor educaționale, prin optimizarea competențelor digitale ale studenților și cadrelor didactice, precum și prin eficientizarea anumitor procese administrative, de predare și de comunicare. În urma celor doi ani de învățământ în sistem online, hibrid sau mixt, așteptarea noastră era să observăm o schimbare de paradigmă, constând în flexibilizarea învățământului superior și în optimizarea instrumentelor și tehnicilor digitale de învățare-predare. Cu toate acestea, după parcurgerea hotărârilor senatelor universitare, adoptate ulterior elaborării standardelor specifice de către ARACIS, am remarcat că doar 30% dintre universitățile de stat au anunțat în mod public integrarea unei componente de activitate în regim online pentru ciclurile de masterat și doctorat, în timp ce pentru programele de licență doar circa 15% din 53 de universități permit desfășurarea activității didactice în format mixt. Totodată, am constatat cu indignare că aproximativ 20% dintre universități nu au adoptat o hotărâre în acest sens sau nu oferă acces la astfel documente de interes public, studenții nefiind informați în mod formal cu privire la modalitatea de desfășurare a activității didactice.
Mai mult decât atât, considerăm inadmisibilă tardivitatea adoptării acestor decizii, în săptămâna premergătoare deschiderii anului universitar sau chiar în ultima zi lucrătoare dinaintea acestui moment. Semnalăm necesitatea de a exista predictibilitate în procesul educațional și reiterăm faptul că învățământul ar trebui să fie centrat pe studenți și nevoile acestora. Din păcate, în unele cazuri, activitatea didactică în format online a fost programată pentru lunile de iarnă, din considerente de economisire a energiei termice, iar nu datorită specificului activității didactice sau a nevoilor transmise de către studenți. Un alt aspect extrem de îngrijorător este faptul că există universități care nu au organizat nicio dezbatere sau consultare cu comunitatea universitară, decizia fiind luată tacit sau asociată cu o extindere a hotărârii privind modalitatea de desfășurare a activității didactice din semestrul al doilea al anului universitar anterior.
Într-o notă contrastantă, anunțurile privind festivitățile de deschidere au constituit o prioritate în ceea ce privește vizibilitatea, atât pe site-urile universităților, cât și pe rețelele social media, părând să eclipseze de departe necesitatea informării studenților cu privire la modalitatea de desfășurare a unui întreg semestru sau an universitar, nu doar a primei zi.
În acest context, ANOSR subliniază necesitatea unor consultări ample cu studenții și cu întreaga comunitate universitară, astfel încât să existe o dezbatere reală cu privire la potențialele beneficii aduse de învățământul mixt și la modalitatea de reglementare a acestuia în funcție de specificul fiecărui program de studiu.”
Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.