Aproape 60 de mii de doze de vaccin sunt necesare pentru vaccinarea prioritară a cadrelor didactice în centre dedicate, prin echipe mobile, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622, se arată în document.
Instituția spune că a transmis către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) datele necesare „demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile)”.
„Am comunicat către CNCAV:
- Necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe;
- Lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali);
- Lista celor 20 de locații, pe fiecare centru universitar destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar și persoanele de contact responsabile”.
Articol în curs de actualizare
Foto: Geargodz | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.