Aproape 60 de mii de doze de vaccin necesare pentru vaccinarea prioritară a cadrelor didactice prin echipe mobile, anunță Ministerul Educației

1.478 de vizualizări
Foto: © Geargodz | Dreamstime.com
Aproape 60 de mii de doze de vaccin sunt necesare pentru vaccinarea prioritară a cadrelor didactice în centre dedicate, prin echipe mobile, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622, se arată în document.

Instituția spune că a transmis către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) datele necesare „demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile)”.

„Am comunicat către CNCAV:

  1. Necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe;
  2. Lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali);
  3. Lista celor 20 de locații, pe fiecare centru universitar destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar și persoanele de contact responsabile”.

Articol în curs de actualizare

Foto: Geargodz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În săptămâna Școala Altfel profesorii le pot oferi elevilor o experiență unică la Dino Parc și Dino Tabăra Râșnov / Drumeții pe munte, vizite în care pot vedea urși carpatini, cerbi și mistreți, tururi la Castelul Bran și multe activități educative de neuitat (P)

Dacă ești profesor, știi deja că planificarea activităților pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde nu este niciodată o temă fără probleme. Indiferent dacă elevii de-abia au început primul an școlar…
Vezi articolul

Profesorii vor trebui să își autoevalueze competențele digitale și să dezvolte cursuri opționale în domeniul tehnologiei, pentru curriculumul la decizia elevilor din oferta școlii (CDEOȘ) – proiect

Profesorii vor trebui să se evalueze la competențe digitale și să propună cursuri opționale care să dezvolte aceste competențe pentru elevi, care să fie parte din curriculumul la decizia elevilor…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO „Magazinul cu de toate”, proiectul prin care învățătoarea Dana Iacob de la Școala Gimnazială Poieni, Iași, le-a dezvoltat elevilor competențe de educație financiară, de comunicare și colaborare, matematice și de alfabetizare

Pasionată de lucrul cu copiii, Dana Iacob a lucrat mai întâi 20 de ani în sectorul bancar, după care a lăsat cariera de bancher pentru cea de profesor pentru învățământul…
Vezi articolul

OFICIAL Portofoliul educațional care trebuie completat obligatoriu în acest an școlar de către educatori și învățători, publicat în Monitorul Oficial cu două zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor

Portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare. Astfel că, educatorii și învățătorii vor avea de completat datele de identificare…
Vezi articolul