Aproape 51.000 de note au fost contestate – Bacalaureat 2024, sesiunea de vară, cu circa 3.000 mai puține față de anul trecut / Rezultatele finale, așteptate vineri, 12 iulie

Contestații Bacalaureat 2024 / Foto: Grafic Edupedu.ro

Absolvenții de liceu participanți la examenele de Bacalaureat 2024 au depus aproximativ 51.000 de contestații, potrivit datelor Ministerului Educației.

Numărul de note contestate este mai mic decât anul trecut cu circa 3.000. La sesiunea de vară BAC 2023 au fost depuse peste 54.600 de contestații.

Numărul de contestații de la Bacalaureat 2024 este similar cu cel din 2022 și în creștere în ultimii 4 ani.

Rezultatele finale sunt așteptate vineri, 12 iulie, iar Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce vor fi publicate de Ministerul Educației.

Numărul mai scăzut de contestații față de cele depuse anul trecut vine în contextul în care atât elevii, cât și profesorii au reclamat că subiectele din acest an nu au avut un nivel mare de dificultate.

Profesorul Marius Perianu, coordonator al lotului de elevi olimpici juniori, a spus pentru Edupedu.ro, la rezolvarea subiectelor de Matematică – Mate-Info, că au fost „subiecte în general accesibile, fără «asperități». Ar trebui să se obțină rezultate mai bune decât în anii precedenți”.

Și profesorul Mădălin Ghiuler care a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele de la Mate-info și de la Tehnologic a spus că subiectele „au fost accesibile. Nivelul este cu mult sub nivelul testelor anterioare”.

Amintim că Edupedu.ro a relatat în exclusivitate că, potrivit unor surse din Ministerul Educației și din inspectorate județene, la solicitarea indirectă a ministrului PNL Ligia Deca, cu o săptămână înainte de Bacalaureat, ar fi fost aduși în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – instituția-cheie din Minister care concepe toate subiectele de examene – profesori din exterior pentru a vedea subiectele secretizate, iar experților care au conceput subiectele li s-ar fi transmis de către directorul Marian Șuță să le arate subiectele, pentru a verifica dacă elevii din rural iau 5 „pentru a nu se mai întâmpla dezastrul de la simulare“. Ligia Deca și Marian Șuță neagă acuzațiile.

Rezultatele de la examene arată că Bacalaureatul 2024 a înregistrat cea mai mare rată de promovare din ultimii 14 ani, iar calculat defalcat pe elevii care provin din rural, același examen de la final de liceu întoarce vara aceasta cea mai mare rată de promovare din ultimii 15 ani la Bacalaureat pentru elevii care provin de la sat (sursa și detalii)

Despre rezultatele inițiale de la BAC 2024

Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2024 a fost de 76,4% înainte de contestații, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației luni, 8 iulie. Este cea mai mare rată de promovare din ultimii 14 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, 99.371 de candidați au fost declarați „reușiți” la această sesiune, 95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare.

Cluj, Galați și Bacău sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2024 – sesiunea iunie-iulie, înainte de contestații, cu peste 80% (peste 87% pentru promoția curentă), în timp ce Ilfov are cea mai slabă rată de promovare – 53,8 %, mult sub media națională de 76,4%, potrivit datelor făcute publice luni de Ministerul Educației. 

39 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Sunt cele mai puține medii de 10 din ultimii 11 ani. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații.

În București, 13 candidați au luat media 10 la examenul național de Bacalaureat. Anul trecut, în Capitală au fost 5 medii maxime.

Lista colegiilor din București în care elevii au luat media 10 la BAC 2024:
Exit mobile version