Aproape 100 de profesori pensionari din Botoșani predau elevilor și copiilor de grădiniță. Cel mai în vârstă are 77 de ani

2.548 de vizualizări
Foto: © Gualtiero Boffi | Dreamstime.com
Aproape 100 de profesori pensionari activează în sistemul de învăţământ din Botoşani, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Ada Macovei, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele mai multe dintre cadrele didactice, care sunt remunerate prin plata cu ora, profesează la cerere, o mică parte din ele acoperind catedre cu deficit de personal.

Macovei susţine că numărul pensionarilor din şcolile din Botoşani este foarte mare, însă subliniază că este nevoită să respecte legea.

“E foarte mult, pentru că plata celor 95 de profesori pensionari poate să asigure plata a cel puţin 150 de debutanţi. Aşa a fost calendarul. Înaintea celorlalte etape de mobilitate, s-a asigurat continuitatea pentru pensionari, inclusiv în municipiu”, a afirmat Ada Macovei.

Cel mai în vârstă profesor are 77 de ani şi predă la Liceul de Arte “Ştefan Luchian” din municipiul Botoşani.

Foto: © Gualtiero Boffi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Asa nu prinzi niciodata locuri. Am patit de n ori sa nu gasesc post pentru ca in calendarul de mobilitate erau pensionarii la plata cu ora inaintea suplinitorilor cu examen de titularizare fara posturi sau inaintea detasarii titularilor. Daca vorbeam cu cineva imi raspundea in raspar: Da’ ce, te- am pus eu sa te muti? Nu, trebuia daca m-am maritat la Bucuresti sa predau la Vaslui. Timp in care pensionarii primesc plata dubla fiind pe continuitate. Si mai vreti sa creasca institutia casatoriei, sa se mai dezvolte natalitatea sau nivelul de trai. Ii dai somaj unuia la inceput de viata dr 26 de ani si care e in forta si in floarea varstei si pe ala de 77 de ani il chemi inaintea tanarului si-l platesti dublu. Romania, tara absurditatilor. Absurdistan ar trebui sa nu numim, ca nu mai e deemn de noi numele acestei tari, cu greu dobandit in istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discuții despre plângeri penale între primarul Constanței și o elevă de liceu, pe subiectul burselor de merit. Vergil Chițac: „Domnișoară, să nu vă alegeți dumneavoastră cu plângere pentru că faceți presiuni înaintea votului”

Asociația Elevilor din Constanța a acuzat, luni, că primarul Vergil Chițac vrea să taie bursele de merit ale elevilor în ședința consiliului local din 15 decembrie, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu alocă bani pentru acoperirea transportului elevilor în mai multe județe, acuză transportatorii, care susțin că dacă rămân cu facturile neplătite, de la 1 decembrie nu vor mai duce elevii la școală

Ministerul Educației nu ar fi virat sumele pe care inspectoratele școlare ar fi trebuit să le plătească transportatorilor care asigură transportul elevilor, iar în județul Prahova operatorii de transport amenință…
Vezi articolul

Ministerul Educației poate face o achiziție directă de tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate, în contextul situației de criză – susține Asociația Elevilor din Constanța

Ministerul Educației poate face o achiziție directă de tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate, în contextul situației de criză, potrivit unui comunicat al Asociației…
Vezi articolul

Burse în valoare de până la 11% din salariul minim și un Consiliu național pentru investiții în infrastructură școlară, printre cerințele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din perspectiva elevilor

Reprezentanții elevilor solicită crearea unei instituții la nivel național care să monitorizeze investițiile în infrastructura școlară – „Consiliul Național pentru Investiții în Infrastructură Școlară”, cu rol de coordonator financiar, se…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media.ro: Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice pentru cercetări și nu mai poate ocupa posturi de conducere timp de 3 ani / Reacția singurului cosmonaut român: O situație abuzivă

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării l-a sancționat, în august 2023, pentru conflict de interese, pe Dumitru Dorin Prunariu (71 de ani), scrie G4Media.ro. Decizia…
Vezi articolul

Mai multe familii de francezi dau în judecată TikTok pentru incapacitatea de a elimina conținutul dăunător / Copiii lor au fost expuși la videoclipuri care promovau suicidul și automutilarea pe rețeaua de socializare, iar doi dintre ei s-au sinucis

Șapte familii de francezi au intentat un proces împotriva gigantului social media TikTok, acuzând platforma că le-a expus copiii adolescenți la conținut dăunător care i-a determinat pe doi dintre ei…
Vezi articolul