Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie, conform OUG nr. 128/2023

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Foto: captura Edusal

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. Aceasta prevede că, la 1 iunie, salariile pentru profesori vor fi cele din grilele aprobate de Executiv. Majorarea din luna iunie se aplică pentru salariile pe care cadrele didactice le primesc în luna iulie.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

De la 1 iunie se acordă următoarea tranșă de creștere salarială: în medie de 7%”, a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în luna mai 2024.

Modificările aduse la versiunea 2.43 constau în:

ATENȚIE:

NOTĂ: Aplicarea automată a modificărilor nu absolvă ordonatorii de credite de obligația verificării conformității grilelor de salarizare actualizate ale personalului.”, se arată în documentul ajuns în școli.

Grilele de salarizare

Informații de context

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, i-a mulțumit Ligiei Deca pentru majorarea salariilor din Învățământ: „Vă vorbesc în calitate de ministrul al Finanțelor, dar și de profesor universitar, în care simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație, iar din acest punct de vedere nu putem decât să adresăm, încă o dată, felicitări doamnei ministru (…).” Declarațiile au fost făcute la un eveniment dedicat Zilei Educației Financiare, organizat de Ministerul Educației.

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie a avut loc o întâlnire informală cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale și s-a discutat despre noua lege a salarizării.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul este crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Citește și:
Salariul profesorului debutant ar trebui să fie cel puțin 4.400 de lei net în 2025. Acum e cu 700 de lei mai mic – analiză
Salariile profesorilor vor fi majorate de la 1 iunie, conform OUG nr. 128/2023. În medie, creșterea este de 7%, spune liderul sindical Marius Nistor
Ministerul Educației nu are suficienți bani în bugetul pe acest an pentru a cuprinde și majorarea de la 1 iunie a salariilor profesorilor și angajaților din școli, arată un memorandum aprobat de Executiv
După protestele masive ale profesorilor, ministrul Finanțelor îi mulțumește Ligiei Deca pentru majorarea propriului salariu. Marcel Boloș: În calitate de ministru, dar și de profesor universitar, simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație. Felicitări doamnei ministru!
Salariile profesorilor, în acest moment, sunt motivante, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Cred că ar putea atrage tinerii către acest domeniu
OFICIAL Noile grile salariale 2024 pentru profesori și angajații din școli au intrat în vigoare și se aplică de la 1 ianuarie
Exit mobile version