Apel umanitar al directoarei Școlii din Cudalbi, Galați, după inundații: Nu avem apă, nu avem curent, avem nevoie de oameni care să ne ajute să scoatem noroiul din clase / Cosmin, un elev de 7 ani, printre primii voluntari – FOTO

3.295 de vizualizări
Foto: Profesoara Dediu Anca Florin
Directoarea Școlii Gimnaziale „Emil Panaitescu” din comuna Cudalbi, județul Galați, face un apel la solidaritate, după ce școala și Grădinița Nr. 1 din localitate au fost grav afectate de inundațiile din acest weekend. În urma ploilor torențiale, clădirile unităților de învățământ au fost inundate, iar noroiul a acoperit parchetul și mobilierul, făcând imposibilă reluarea cursurilor.

„Avem nevoie de oameni care să ne ajute să scoatem noroiul, parchetul și mobilierul afectat”, a declarat Anca Dediu, directoarea școlii.

Ea a precizat că localitatea se confruntă și cu alte dificultăți grave: „Localitate nu are apă și nici curent electric”, a completat directoarea într-o postare pe Facebook, la care a atașat fotografii cu starea în care se află școala după inundație.

Fotografie cu gestul înduioșător al unui elev

Gesturile de solidaritate au început deja să apară chiar de la elevii școlii.

Printre fotografiile publicate de directoare este și cea a unui băiețel de 7 ani pe nume Cosmin, care a dorit să ajute la curățarea școlii, impresionând comunitatea prin inițiativa sa.

Foto: Facebook.com

În fotografia postată, elevul apare în timp ce curăță băncile și scaunele dintr-o clasă.

„El e Cosmin. Are 7 ani si a vrut sa ajute!”, este descrierea care însoțește fotografia postată de directoare.

În județul Galați, copiii din 41 de grădinițe, școli și licee nu mai pot merge la școală, după ce unitățile de învățământ au fost afectate de inundațiile din acest weekend.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul ministerului privind sumele forfetare pentru transportul elevilor “nu e soluția ideală”, spune Consiliul Elevilor, care arată abonamente cu preț dublu față de sumele ce pot fi decontate. UPDATE CNE: Ministerul a eliminat de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social tema transportului elevilor

Proiectul de ordonanță de urgență ce prevede o alocație forfetară pentru transportul elevilor “nu este soluția ideală”, iar Consiliul Național al Elevilor (CNE) va prezenta abonamente primite de la mai…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

O petiție pentru deschiderea școlilor și grădinițelor a strâns peste 15 mii de semnături. Inițiatorii susțin că “elevii au dreptul şi merită acces real şi egal la educaţie. Credem că o „Românie educată” nu se poate construi cu învăţământ online prelungit la nesfârşit”

„Solicităm deschiderea şcolilor şi grădinţelor în condiţii de siguranţă sanitară. Elevii au dreptul şi merită acces real şi egal la educaţie, în condiţii sigure din punct de vedere sanitar”, susțin…
Vezi articolul

Prezența în politică și administrație a unor persoane care au obținut titluri academice prin fraudă e un “risc major de securitate regională”, afirmă două organizații studențești din Iași și Basarabia / Ele amenință cu proteste dacă proiectele de legi ale educației, care “urmăresc amnistierea plagiatorilor”, ajung în Parlament

“Frauda academică este una dintre cele mai mari amenințări la adresa siguranței regionale și a flancului estic al NATO, având în vedere că permite promovarea în politică și în administrația…
Vezi articolul

Camere de supraveghere în toate școlile: inițiativa „este bună”, dar fără o procedură unitară „va rămâne doar un articol din lege”, pe care directorii „vor avea temeri să-l implementeze” – Iulian Cristache, președintele Federației părinților / Noi discuții cu ministrul Educației, săptămâna viitoare

„Aceste sisteme de supraveghere, din punctul meu de vedere, sunt binevenite și vor reduce numărul de incidente” în școli, dar în rândul părinților „există două tabere” pe această temă, a…
Vezi articolul