Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH), Marius Nistor, lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar, ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Nistor miercuri, la Prima News.
La început de an școlar, profesorii au de completat “sute și mii de hârtii, un proces extraordinar de complex pentru un cadru didactic care răpește foarte mult timp“, mai spune liderul Federației Spiru Haret.
Edupedu.ro a lansat campania Lăsați profesorii să fie profesori! – un apel public către toate instituțiile din Educație și către Guvernul României: Calitatea actului didactic și calitatea învățării nu crește prin amplificarea corvoadei birocratice de pe umerii profesorilor, ci din contră.
- Edupedu.ro face un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori. Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic.
Declarația liderului sindical Marius Nistor la Prima News:
Marius Nistor: „Totuși, colegii mei au suficient curaj ca să scoată în evidență faptul că sistemul este pur și simplu birocratizat în mod excesiv. Le-am recomandat de multe ori factorilor decidenți să intre într-o cancelarie și să constate un lucru foarte îngrijorător: că dacă întreabă cadrele didactice care este principala problemă care ar dori să fie rezolvată, paradoxal, nu este de natură salarială, vor discuta în primul și în primul rând de reducerea cât mai mult cu putință a birocrației. Ceea ce înseamnă începutul de an școlar, cu completare a zecilor, sutelor, miilor de documente vizavi de acordare a burselor elevilor. Este un proces extraordinar de complex pentru un cadru didactic care răpește foarte mult timp.
În această țară se merge pe un principiu, o s-o spun așa mai pe românește: mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Ori noi suntem învățați să facem hârtii, să producem hârtii, deci va conta prea puțin calitatea muncii noastre, vor conta în primul și în primul rând hârtiile care ar trebui să probeze, așa-zisa calitate.
Din păcate, când ești verificat, când ești controlat, primele controale se fac întotdeauna pe documente”.
Reporter: Ce impact are această birocrație asupra elevilor? Dacă un profesor are foarte mult de lucru cu hârtii, mai are el energie să fie odihnit și să le predea?
Marius Nistor: „Este imposibil, pentru că timpul pe care îl alocă cadrul didactic pentru completarea unor documente este timp care le este răpit copiilor, timp pe care l-ar putea petrece cu ei, timp pe care l-ar putea dedica pregătirii elevilor și relationării cu elevii. Așa stau lucrurile în sistemul de învățământ românesc.
Au existau tentative de debirocratizare, existau perioade în care aveam câte 15 comisii cu caracter permanent, au existat liniște educației care au mers pe ideea reduceri la maxima noului de comisii, să rămână doar cele strict necesare și, bineînțeles, tentativa de a merge pe un sistem digitalizat. Numai că, din păcate, constatăm că, deși documente ștampilate nu mai sunt de actualitate nicio țară europeană, în România încă mai contează hârtia cu stampila pusă pe ea. Iar comisiile, chiar dacă au fost reduse într-o anumită perioadă, am constatat că numărul lor a început să crească ulterior schimbării ministrului în cauză.
Aceste comisii sunt impuse și de alte legi care nu sunt într-o conexiune directă cu legea învățământului preuniversitar. (…)
Cred că ar trebui să facem următoarea precizare: sindicatele sunt cele care au ridicat acest subiect spre dezbatere publică. Am prezentat această problemă guvernanților, indiferent care a fost partidul care a asigurat guvernarea țării. Am indicat această problemă și am cerut soluții, într-o anumită perioadă s-au identificat soluțiile respective. Din păcate, n-au fost soluții cu bătaie lungă. Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar, ca actul educațional să fie debirocratizat. Avem nevoie ca totuși cadrele didactice să poată fi dedicate în integralitate de ceea ce trebuie să întâmple, de relația cu elevii și nu pe completare acestor documente. O societate modernă înseamnă o societate digitalizată. O societate în care același document nu poate fi cerut de 10 instituții”.