Apel public al ministrului Sănătății către Ligia Deca să introducă educația pentru sănătate în școli: Noi am pregătit curricula

5.946 de vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: Captură Facebook.com LIVE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus luni că își dorește ca disciplina educație pentru sănătate să fie introdusă în școli și curricula este pregătită. În cadrul unui eveniment privind sănătatea copiilor organizat de UNICEF, Ligia Deca s-a rezumat doar să spună că “disciplinele pentru modulele de pregătire obligatorii se vor regăsi în planurile-cadru de învățământ și în programele școlare” iar activitățile extrașcolare care se desfășoară acum pe această temă au nevoie de acord parental.
  • Amintim că planurile cadru încă nu au fost făcute publice, sunt în fază de analiză, și amânate din iulie de Ligia Deca, cele actuale de liceu fiind nereformate din anii 2000.

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a spus că “curriculele [N. Red. pluralul corect pentru curriculum este curricula] pentru disciplina educației pentru sănătate sunt pregătite” și a făcut un apel direct către ministra Educației, Ligia Deca:

“M-aș bucura, pentru că tot este aici doamna ministru Deca, să reușim să facem pasul mare pe care ni-l propunem deja de un anumit timp, să introducem educația pentru sănătate în școli. Noi suntem pregătiți cu curriculele [N. Red. corect – curricula], am câteva idei pe care aș vrea să le împărtășesc cu dumneavoastră privind modul de implementare a acestei activități fără de care nu o să putem să luptăm nici împotriva drogurilor, nici împotriva bolilor, nici n-o să putem să facem vreodată o prevenție serioasă pe termen lung în România”. 

Prezentă și ea la evenimentul UNICEF, Ligia Deca i-a răspuns ministrului Rafila că: “putem face această reformă împreună” și că teme precum educația pentru sănătate “se vor regăsi în planurile-cadru de învățământ și în programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar”.

  • Amintim că publicarea proiectelor pentru noile planuri cadru sunt amânate constant de ani de zile, ultimul termen fiind septembrie.

Ligia Deca a mai subliniat și faptul că multe școli aduc informații pe teme de sănătate prin ONG-uri și activități extrașcolare iar pentru acestea e nevoie “de un acord parental înainte de a putea fi desfășurate“.

Declarația integrală a ministrei Educației:

Ligia Deca: În ultimii doi ani, Ministerul Educației a inițiat sau a extins mai multe programe orientate spre integrarea educației pentru un stil de viață sănătos în experiența elevilor români, atât la nivel teoretic, cât și practic. Planurile-cadru și programele școlare pentru gimnaziu aduc o nouă perspectivă asupra stilului de viață sănătos, atât prin conținuturi, cât și prin metodele de predare. Avem disciplina consiliere și orientare care include ca tematică obligatorie toate elementele care țin de educație pentru sănătate și mă bucur că domnul ministru Rafila a lucrat deja la actualizarea unor conținuturi. Sunt convinsă că putem face această reformă împreună și cred că de mare ajutor aici va fi și extinderea și consolidarea rețelei de medicină școlară, pentru că toate familiile așteaptă cumva specialiști să vină să împărtășească copiilor elemente de nutriție, de evitare a dependențelor, de ce înseamnă educație prin sport ș.a.m.d.

În plus, există și avem aici mulți reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale care desfășoară activități extrașcolare și extracurriculare realizate sigur în partener cu instituții naționale și cred că exemple de bune practici pe care le avem în acest sens trebuie promovate și multiplicate. Și mă alătur domnului prim-ministru în a ruga ca atunci când întâmpinați dificultăți de desfășurare a activităților în școli, să ne notificați. Așa cum știm, toate activitățile extracurriculare trebuie să beneficieze de un acord parental înainte de a putea fi desfășurate. Conform noii legi a învățământului preuniversitar, tema educației privind sănătatea, alături de altele, cea a educație pentru alimentație sănătoasă sau egalitatea de șanse, se vor regăsi în planurile-cadru de învățământ și în programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar.

De altfel, începând cu anul școlar trecut 2023-2024, am recomandat școlilor ca în cadrul Săptămânii Altfel să abordeze teme de interes strâns legate de educația pentru un stil de viață sănătos, precum: prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor, reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului și a utilizării excesive a tehnologiei, precum și dobândirea de competențe, abilități pentru reacții adecvate în situații de urgență, cum ar fi cutremurele, accidentele, incendiile, ș.a.m.d”. 

Informații de context

În urmă cu un an, ministrul Educației Alexandru Rafila spunea că disciplina „Educația pentru sănătate” nu costă foarte mult: Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, spunea ministrul sănătății în august 2023.

Tot atunci, Rafila anunța că disciplina “Educaţie pentru sănătate” va fi predată, într-un an, de profesori de biologie şi de diriginţi care vor fi pregătiţi în acest sens.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar acum în septembrie 2024, ministrul sănătății anunță că este pregătit curriculumul pentru această disciplină, din punctul de vedere al Ministerului Sănătății.

În martie 2023, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că disciplina ”Educație pentru sănătate” trebuie să fie predată obligatoriu în școli, cu un conținut adecvat vârstei: „Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite.”

Introducerea disciplinei educație pentru sănătate este controversată. În iunie 2022, Edupedu.ro a scris că „Educația pentru sănătatepoate fi predată din clasa a VIII-a cu acordul părinților.

Acum este inclusă ca fiind obligatorie în noua lege a Educației, dar nu se precizează anul școlar de când va fi aplicată.

Art. 88 alin (10) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educație pentru mediu și schimbări climatice, educație pentru sănătate, noțiuni pentru acordarea primului ajutor, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, istorie și civilizație locală, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, etică, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, educație pentru cetățenie europeană, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă.

Ligia Deca a spus că „Școala Altfel” din anul școlar 2024-2025 va avea ca temă prioritară prevenirea și reducerea faptelor de violență, a consumului de droguri, alcool și tutun și educația rutieră, iar școlile vor desemna un responsabil pentru aceste activități.

De precizat că în 2022, ministrul Educației de atunci Sorin Cîmpeanu spunea că materia Educație pentru viață va fi de fapt o nouă disciplină și va fi introdusă în noile planuri de învățământ și va fi predată din septembrie 2023.

Planurile cadru nu sunt gata nici acum, în septembrie 2024. Noile-planuri cadru sunt în stadiul analizelor de impact și la finalul procesului de elaborare, unul „foarte amplu”, pentru că „ții legătura cu experții din domeniu, profesori (…), vorbești și cu ONG-urile, cu universitarul”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Educației Bogdan Cristescu.

Citește și:
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: Avem la dispoziţie un an să pregătim profesori pentru a preda „Educaţia pentru sănătate” / De 21 de ani a rămas facultativ şi doar 5% dintre părinţi îşi trimit copiii la acest opțional
Disciplina „Educația pentru sănătate” nu costă foarte mult, spune Rafila: Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară
Educație pentru sănătate, predată începând din clasa a VIII-a cu acordul părinților, au votat parlamentarii / Ministrul Educației declara că disciplina Educație pentru viață se va preda modular din septembrie 2023

5 comments
  1. Educația pentru sanatate se preda deja în scoli în cadrul altor discipline începând cu nivelul preșcolar. Sa se analizeze bine situația existenta și sa se introducă continuturi acolo unde trebuie. Tot se dorește predarea treasdisciplinara…. Întrebarea mea este unde au dispărut orele de atelier și lucru manual care erau în perioada în care am făcut eu școală gimnaziala. Acolo se învățau multe lucruri utile pentru viata.

  2. Educație pentru sănătate dar curățată bine de tot ce înseamnă educație sexuală, că se smintesc popii și babele. Lasă că e bine să fim primii la mame minore. Cam ca în știrea aia cu ursul din Brașov care a atacat două persoane, una dintre ele fiind o minoră de 14 ani însărcinată în 6 luni. Fetița aceea sigur avea nevoie mare de educație sexuală încă de pe la 10 ani, dar habotnicii s-au opus ca nu cumva să învețe fetele cum să preacurvească. Că doar băieții sunt niște sfinți iar fetele sunt singure de vină, evident.

    Iar pentru orele astea noi fără sens, CE va fi scos? Orele astea aveau loc foarte frumos în conținuturile de la biologie și de la consiliere, fără să fie nevoie de oră separată. La fel cum Istoria Evreilor avea loc foarte frumos în Istorie în general, nu așa, separat. Deși despre ora asta n-are nimeni curajul să facă gură, ca să nu fie numiți antisemiți. Mai bine scoatem o oră de limba română sau de matematică, sau facem o ciorbă de științe, ca să aibă loc toate suplimentele astea fără noimă. Parcă văd cum dă Georgel lucrare de control din tema ”spălatul pe mâini după folosirea toaletei”.

    P. S. Pentru Rafila, pluralul de la curriculum e curricula, nu ”curriculele”. Pocim limba română, hai măcar să nu pocim latina, că tot e limbă moartă.

    1. Bai MIhai, esti tare pornit si cam pe langa subiect, ca majoritatea, de altfel. Despre ce educatie vrei sa vorbesti cand ai de-a face cu peste 70% analfabeti functional? Ca si daca le desenezi tot nu pricep o boaba. Cert e ca pricep cum sta treaba cu partea sexuala, fiind campioni pe partea cu videochat-ul (peste 500.000 de prestatoare, oficial). Cand le trantesti in brate smart-ul la nici 3 ani impliniti nu tre’ sa te mire ca o parte to mai mare isi incep ,,viata sexuala” la nici 14 ani.

      1. Că tu ești pe subiect rău, ce să zic. Ce voiai de fapt să comunici, care e ideea centrală? Că nu se înțelege nimic.

        Celor care sunt analfabeți le POȚI desena, ca să priceapă din imagini. Nu știu cu tine cum ne-om descurca…

        1. Ideea centrala … pt. cei ca Mihai e ca unora care nu pricep nimic poti sa incerci sa le faci orice tip de educatie ca-i ca o frectie la un picior de lemn. Si cum analfabeti functional E foarte multi, o dau toti pe spusul parerii. Bineinteles ca ,,influencerii” (ciobanii moderni) abia asteapta ca sa mai lanseze cate-o ,,tema impusa” si din dezbatut in contrazis se duce majoritatea pe drumul stabilit. Desene nu sunt permise pe acest site astfel ca n-am cum sa incarc unul mai expresiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Rodica Zafiu, despre schimbările din Limba română: De ceva vreme, din ce în ce mai mulți oameni răspund „cu drag” la „mulțumesc”, în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, ceea ce poate să șocheze

Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult…
Vezi articolul

Laboratoare de Chimie deschise elevilor de la clasele a VII-a până la a XII-a, pentru a realiza experimentele din manuale, anunță Universitatea Politehnica Timişoara

Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) a lansat în această săptămână Programul Laboratoare de Chimie deschise elevilor şi profesorilor din învăţământul preuniversitar, în…
Vezi articolul

Elevul din Dâmbovița, mutat până acum la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, a lovit un coleg / Elevul se integrase foarte bine în colectiv, dar și-a schimbat comportamentul când părinții l-au retras de la consilierea școlară, spune directoarea școlii

Elevul din județul Dâmbovița mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi agresiv a lovit joi, 9 noiembrie, un coleg de clasă care a avut nevoie de…
Vezi articolul