Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

893 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage atenţia asupra pericolului permanent al violenţei şi al agresiunilor care se pot petrece în orice unitate de învăţământ din România. 

„Fie că vorbim despre situaţia de la Şcoala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul profesoarei din cadrul Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș care a fost bătută cu pumnii şi picioarele de un elev, ambele situaţii ne arată că deşi avem cadrul legislativ prin care să prevenim şi să combatem astfel de situaţii, ceea ce lipseşte este coerenţa unei strategii clare de conştientizare şi de intervenţie”, potrivit FSLI.

Organizația susține că „nu doar şcoala trebuie să fie responsabilă de acest proces educativ, ci şi familia, precum şi autoritățile statului” și că „dacă în acest lanţ nu se intervine de la un capăt la altul, vom creşte generaţii de copii abuzaţi sau abuzatori”. 

„Şcoala trebuie să fie un spaţiu al respectului reciproc, dar acest lucru nu se poate întâmpla dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic. Reluăm apelul nostru privind adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic”, transmit liderii sindicali.

Comunicatul integral:

„Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, fie că vorbim despre situaţia de la Şcoala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul profesoarei din cadrul Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș care a fost bătută cu pumnii şi picioarele de un elev. Ambele situaţii ne arată că deşi avem cadrul legislativ prin care să prevenim şi să combatem astfel de situaţii, ceea ce lipseşte este coerenţa unei strategii clare de conştientizare şi de intervenţie.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra acestui pericol permanent al violenţei şi al agresiunilor care se pot petrece în orice unitate de învăţământ din România. Este alarmant cum spaţiul şcolii, care ar trebui să fie unul al combaterii violenţei, devine atât de uşor un spaţiu al insecurităţii şi al fricii, atât pentru elevi, cât şi pentru angajaţii din sistemul de învăţământ. 

Considerăm că Guvernul României ar trebui să trateze cu mai multă seriozitate acest subiect şi nu doar să observe tacit cum are loc un astfel de fenomen care naşte situaţii grave. 

Modificările legislative care au avut loc în ultima perioadă sunt menite să descurajeze astfel de comportamente, dar nu este suficient. Avem nevoie de un plan naţional de combatere a acestui fenomen. Astfel de cazuri nu trebuie tăinuite şi nici lăsate la voia întâmplării. Orice derapaj trebuie corectat, iar cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească. 

O amplă campanie de conştientizare în ceea ce înseamnă combaterea violenţei de orice gen este absolut necesară în unităţile de învăţământ şi totodată trebuie elaborat un plan de măsuri prin care să fie descurajat acest fenomen.  Nu doar şcoala trebuie să fie responsabilă de acest proces educativ, ci şi familia, precum şi 

autorităţile statului. Dacă în acest lanţ nu se intervine de la un capăt la altul, vom creşte generaţii de copii abuzaţi sau abuzatori.  

Şcoala trebuie să fie un spaţiu al respectului reciproc, dar acest lucru nu se poate întâmpla dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic. Reluăm apelul nostru privind adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic. Vă reamintim că FSLI a înaintat Parlamentului o astfel de iniţiativă legislativă, dar din păcate parlamentarii nu au înţeles importanţa acestui act normativ şi proiectul a fost tratat cu indiferenţă. Dacă am fi avut în acest moment o astfel de lege, şansele de a evita cazurile în care cadrele didactice sunt agresate, ar fi fost mult mai mari decât cele din prezent. Acolo unde permitem să avem profesori agresaţi, permitem, practic orice formă de agresiune şi în rândul elevilor. Când vom amenda aceste situaţii de violenţă, vom ajunge să facem educaţie adevărată, într-un spaţiu al civilizaţiei. 

„Violenţa nu este o soluţie, nu este un răspuns şi cu atât mai mult nu poate fi un comportament tolerat în locul în care ne creştem copiii. Avem nevoie de un plan coerent de măsuri prin care să descurajăm orice fel de acţiune de acest gen. Dacă nu acţionăm cât mai repede nu mai putem ajunge să corectăm, ci doar să vindecăm răni fizice şi psihice pe care agresorii le provoacă celor agresaţi. Părinţii, elevii şi autorităţile statului trebuie să facă front comun cu cadrele didactice când vine vorba despre această schimbare necesară, prin care să aducem în şcoli liniştea, siguranţa şi respectul!”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI”.  

Foto: © Fizkes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


16 comments
  1. Îmi vine să râd în hohote la câtă anormalitate există pe pământul ăsta ! Are nostalgii? Autoritatea cadrului didactic ? Mai degrabă acceptare reciprocă este corect spus . Vorbește să nu adoarmă? Nici nu există așa ceva , deoarece unii profesori nici nu fac vreun efort să fie în bune relații cu elevii , părinții și cu alte categorii de oameni. Ei se cred stăpâni de sclavi ca pe vremea lui ceașcă , dar uită că există legea care te pune la zid dacă faci vreun abuz asupra unui copil . Cazul acela din București nu vă este cunoscut ? Am înțeles. Nu vă asumați faptele. Aveți pretenții de la elevi , dar cu toții comiteți abuzuri pe care doriți să le băgați sub preș. Dacă un elev greșește la un răspuns la clasă îl faceți se râs și îl umiliți în ultimul hal , foarte aproape să îl luați la bătaie sau să îl omorâți. Dumneavoastră ce ar trebui să pățiti legal sau practic dacă comiteți o ilegalitate sau o încălcare a drepturilor elevilor și permiteți ca un elev nevinovat să fie călcat în picioare ? Răspunsul s-ar putea să vă șocheze .Sunteți dezumanizați și nu vedeți lucrurile din perspectivă obiectivă . Vă considerați stăpânii lumii și nimeni nu vă stă în față. Să știi că nu toți elevii sunt malefici . Voi sunteți cei care proiectați ura împotriva tinerilor și de aceea sunt abuzați și se alte categorii de oameni . Sunt sătul de ignoranța voastră și de bestialitatea cu care vedeți lucrurile. Timpul îi va trage la răspundere pe toți .

  2. Hahahahaha ! Vin și sindicatele lui pește prăjit ! Sindicatele sunt instituții mafiote susținute de extremiști și finanțate de ei . Ne-am săturat de manifestații puciste! Să nu îndrăznească ei să spună ceva de elevi , deoarece nu au dreptul. Au uitat greva aia anarhistă? Uite că le amintim de realizările lor ,, excepționale,, !

      1. Nu gândești absolut deloc . Sunt haha și atât. Îmi vine să râd de ideile voastre ilogice, de aceea mă numesc așa. OanaM poate și ea să mi se alăture și vă pună la punct pe toți.

  3. Sindicatele nici nu ar avea voie să exprime vreo doleanță, având în vedere că au promovat o grevă extremistă și comunistă cu riscul de a le pune în pericol elevilor anul școlar. Sindicatele din învățământ au doar scopuri obscure și ascunse. Lăsați retorica prostească de doi bani împotriva elevilor! Nu toți sunt vinovați !

  4. Nu v-ar fi rușine. FSLI, cum ai ajutat un cadru didactic cand i-au fost vandalizate bunurile, cand a fost amenințat, cand i s-au facut scenarii de bullying doar ca a aplicat exact regulamentul? La cate musamalizari ai participat ca sa potolesti parintii recalcitranti deși profesorul a avut dreptate?
    Numai vorbe vorbesti. Sa dea bine la salariile babane ce le primești. Iar te-ai reactivat?!
    FACI CEVA DIN BIROUL ALA? Ca numai comunicate știi sa dai.
    P. S. Nu mai sunt demult cotizant. Asa ar trebui sa faca toți. Dar, deh, multi sunt atarnatori de profesie pe langa director, inspector etc.

  5. E doar un comunicat și atât. Nu va fi băgat în seamă de minister, ca multe alte comunicate, de altfel. Vorbe goale!

  6. Sindicatul lui pește prăjit! La fel și guvernul!
    Istorie recentă:
    – noiembrie 2023 cadru didactic înjunghiat
    – aprilie 2023 cadru didactic înjunghiat
    De vătămare corporală nu scriu, deoarece nu sunt raportate toate!

  7. Noi suntem profesori. Rândul nostru la audiență la minister/guvern/președinte este fix la coada cozii. Primează părinții, elevii, ONG-urile, tractoriștii, nenea Ion de la coada vacii, țața Floare pe băncuța din fața casei, Becali, partidele, OCDE-ul, oricine, toți veniții și neaveniții… și după aia noi. Și nu ne aud oricum.

    1. Exact .Da . Alți au prioritate, deoarece sunteți mândri și autoritari cu cine nu trebuie și aruncați cu noroi în oameni nevinovați, de aceea nici ministerul nu vă halește deloc . V-ar zbura pe toți afară pentru comportamentele deviate din școli. Ministerul stă de vorbă cu oameni sănătoși mintal , nu cu toate exemplarele cu mentalități de secol trecut .

  8. Pistoale, batai, lovituri cu picioare, droguri, amenintari. Scoala a devenit un loc al ororilor fata de profesori. Reintroduceti toate parghiile dinainte, schimbati legile. Sindicate, e momentul sa aratati ca va pasa de noi. Cati profesori mai trebuie sa fie batuti, injunghiati, loviti peste picioare?

    1. Prostii! Unde te crezi? Alo! Realitatea bate la ușă! Când te duci într-o școală sar toți elevii pe tine cu bâte și alte arme albe ? Deja vorbești din filmele de acțiune cu gangsteri de cartier . Elevii în marea lor majoritate sunt foarte normali și au diverse pasiuni și personalități ca fiecare om . Dar câți elevi mai trebui să îndure bătăi, umiliri , abuzuri și alte lucruri, doar pentru faptului că unul ca tine dorește așa ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Sorin Cîmpeanu anunță scenariile posibile pentru acest an școlar: Cel mai pesimist – Evaluarea Națională în august și BAC în septembrie. Cel mai optimist – reluarea școlii în luna mai

Președintele Consiliului Național al Rectorilor, fostul ministru Sorin Cîmpeanu, a declarat în direct la Realitatea Plus că cele trei scenarii probabile, la care se lucrează la Ministerul Educației în prezent,…
Vezi articolul