Vouchere electronice prin care elevii și profesorii să-și poată cumpăra echipamente pentru educație digitală – solicitate Guvernului, printr-un apel comun, de către Consiliul Elevilor, FSE Spiru Haret și Federația Asociațiilor de Părinți

12.162 de vizualizări
angajatori caută să recruteze studenți
Foto: Pexels.com
Consiliul Elevilor, Sindicatele “Spiru Haret” și Federația Asociațiilor de Părinți solicită Guvernului un pachet concret de măsuri “pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din România”. Soluția avansată de semnatarii apelului comun este “emiterea unor vouchere electronice atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice”.

Voucher-ul trebuie să acopere atât partea de hardware, cât și cea de software, spun organizațiile semnatare. 

Printre solicitări se numără și anularea, pentru acest an școlar, a prevederii care instituie un număr minim de note ce trebuie obținute de fiecare elev/disciplină de studiu, pentru încheierea mediei.

“Guvernul României trebuie să achiziționeze în regim de urgență dispozitive pentru elevii și profesorii provenind din medii defavorizate, pentru ca sistemul educațional virtual să continue pentru fiecare dintre noi”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

“Voucher-ul electronic se poate acorda fără prea multă birocrație”, a precizat Marius Nistor, președintele FSE “Spiru Haret”.

Comunicatul integral remis Edupedu.ro:

Elevii, profesorii și părinții cer ca educația să continue pentru toți

Având în vedere cele enunțate în spațiul public, asumate ca fiind scenarii posibile pentru sistemul educațional în perioada următoare și a modului în care Guvernul va gestiona impactul crizei provocate de Coronavirus față de comunitățile școlare, Consiliul Național al Elevilor, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din România solicită Guvernului României asumare, printr-un pachet concret de măsuri, astfel încât educația să continue pentru toți.

Astfel, solicităm identificarea urgentă a unor măsuri pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din România (asigurarea infrastructurii necesare mai ales pentru cei din zonele defavorizate). O soluție poate fi modificarea Programului „Euro 200“ și emiterea unor vouchere electronice atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Voucher-ul trebuie să acopere atât partea de hardware, cât și cea de software.

De asemenea, solicităm emiterea unui ordin de ministru prin care să fie anulată, pentru acest an școlar, prevederea care instituie un număr minim de note ce trebuie obținute de fiecare elev/disciplină de studiu. În acest moment, conform articolului 118, alin. (4) din Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar din România (ROFUIP), aprobat prin OMENCȘ nr. 5079/2016 și modificat prin OMEN nr. 3027/2018, elevii trebuie să obțină, la fiecare disciplină de studiu, un număr minim de note care se calculează astfel: numărul de ore studiate pe săptămână în cadrul acelei discipline + 1.

Guvernul României trebuie să achiziționeze în regim de urgență dispozitive pentru elevii și profesorii provenind din medii defavorizate, pentru ca sistemul educațional virtual să continue pentru fiecare dintre noi. În lipsa acestei măsuri fundamentale, pur și simplu doar ne jucăm cu viitorul Educației din România, iar acest aspect denotă iresponsabilitate din partea guvernanților, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Apreciez efortul depus de Ministerul Educației și Cercetării în această perioadă. Dacă vrem ca sistemul de învățământ să funcționeze în continuare, trebuie să venim cu soluții noi. Este nevoie să acordăm un sprijin financiar celor care nu au posibilități, și aici mă refer atât la elevi, cât și la cadre didactice. Voucher-ul electronic se poate acorda fără prea multă birocrație a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.

În contextul actual, unul incert din punct de vedere al momentului reluării cursurilor, Guvernul trebuie să-și îndrepte atenția pentru asigurarea egalității de șanse. Toti copiii, indiferent de statutul familiilor aparținătoare, au acest drept garantat de LEN si Constituție, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.

 


13 comments
  1. Cei care propun acordarea acestor vauchere acum, cred ca nu sunt sanatosi. In conditiile in care mor oameni, pe zi ce trece, din ce on ce mai multi, iar cadrele medicale se imbolnavesc din cauza ca nu au echipamente de protectie, pe voi va arde grija notelor sau a lipsei de calculatoare. Pe bune, mai oameni?

  2. Art.118, pct.4 din ROFUIP spune că nr minim de note trebuie să fie egal cu nr ore/săpt. (fără nota de la teză) cu excepția disciplinelor cu 1 oră/săpt., unde este nevoie de 2 note minim pt a încheia mediile. Ergo, la 2 ore/săpt. nr.min.de note este 2, la 3 este 3 ș.a.m.d. Nu știu de unde este povestea cu nr de ore/săpt +1. Citiți ,băieți, citiți mai bine ROFUIP-ul, măcar atât să faceți!

  3. Cum oare și-au consultat membrii aceste organizații pentru a veni cu asemenea cereri?
    Cred că România nu are bani in surplus in aceste condiții de criza!
    Acțiunile de imagine cred nu ai ce căuta în perioadele de urgență!
    Ministerul cred ca ar trebui sa o lase mai încet cu învățământul la online. Așa ceva nu apare peste noapte. Am fost prinși total nepregătiți de aceasta criza!

    1. Corect! Mi se par absurde cererile în acest moment, când cel mai important este să cumpărăm materiale sanitare pt. spitale, pt. a depăși această perioadă. Unde cred oamenii că există atâția bani? Soluții pt. a face lecții s-au găsit deja. Haideți să rămânem cu picioarele pe pământ. Vedem apoi ce avem de făcut!

  4. Cea mai tare: “asigurarea infrastructurii necesare mai ales pentru cei din zonele defavorizate”, adica azi ( era mai bine ieri) sa se faca retele, sa se puna routere, etc.
    Si tot azi, sau pâna mâine, sa instruim elevii (stiu eu unul, 9 ani, mediu rural) cum sa scrie tema pe tableta si s-o trimita învatatoarei.
    Vai noua! prea multi traiesc cu capul în traista!

  5. Cand si-a consultat federatia sindicala membrii? Dar celelalte organizatii? Vorbesc probabil in numele conducatorilor lor , nu cred ca aveau cum sa isi consulte majoritatea membrilor in starea de criza in care ne aflam!
    Educatia digitala nu apare din tableta, ea este un sistem care trebuie pregatit in timp, invatat in amanunt, atat de profesori cat si de elevi!
    Romania are nevoie de bani investiti in spitale si in ajutorarea persoanelor ramase fara servici! Romania are nevoie de bani pentru relansarea economica dupa ce trece criza!
    Ministerul Educatiei ar fi bine sa dea hotarari prin care se fie permisa incheierea situatiile elevilor cu notele care exista, in cazul nereluarii in timp util a cursurilor! Ar fi bine sa o lase mai usor cu invatarea online, poate fi o solutie numai pentru recapitularea materiei deja parcurse pentru examenele de finalizare! Atat! Sistemul nu este pregatit acum pentru scoala online! Examenele de finalizare se pot da din materia care a fost parcursa in acest an scolar, eventual numai semestrul 1, plus anii anteriori de studiu ! Recuperarea materiei neparcurse se poate face chiar si prin redistribuire in anul scolar urmator!
    Lasati de o parte interesele si intrigile! Acestea sunt la liber dupa ce iesim cu totii din aceasta criza!

  6. De unde să aloce guvernul aceste sume, nu există echipamente pentru medici, sunt infectați. Nu cred că se poate formula o asemenea cerere în acest moment.

  7. De unde bani pentru toate acestea? Salarii platite, somaj tehnic platit, pensii, amanate toate impozitele, concediu pt stat cu copilul platite, nu mai vorbim de nevoile sistemului sanitar… Asa ar fi ideal desigur, dar sa tinem cont de realitatea din tara.

  8. Nu sunt bani, poate nu o să existe fonduri pentru a susține sectoare vitale din economie, nu va putea asigura guvernul fonduri pentru aceste solicitări.

  9. Și cum se vor achiziționa și livra produsele in timp util, cu atâtea restricții? Poate vor folosi la anul școlar viitor, că asta-i pa!

  10. Nici un voucher nu este necesar. Este necesară în primul rând ordonanță de urgență … urgentă care să stabilească concret cadrul învățământului la distanță. Aici trebuie stabilite platformele de e-learning care întrunesc condițiile unui învățământ la distanță, achiziționarea acestora centralizat de către minister și instalarea pe servere securizate ale ministerului comunicațiilor și înrolarea tuturor unităților școlare. Unitățile școlare vor primi adresa și coordonatele conturilor de acces ( utilizator, parolă și certificat digital ). Tot ministerul va asigura achiziționarea dispozitivelor de acces ( tablete pentru elevi și laptopuri pentru profesori ) pe care la va distribui, via curierat rapid, fiecărui elev și profesor.
    Se va stabili o perioadă de timp pentru instruirea și testarea funcționării, via webinar, după care se va trece la activitatea didactică propriu-zisă.
    Restul este improvizație și consum inutil de resurse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Cadrele didactice au format cozi la vaccinare vineri, la Romexpo. Prefectul Traian Berbeceanu face apel să fie respectate programările. Cîmpeanu: Perturbările, generate de nerespectarea orelor la care au fost planificați

Sute de persoane, majoritatea angajați în educație, au format cozi lungi la centrul de vaccinare împotriva Covid-19 de la RomExpo, vineri de dimineață, potrivit Realitatea.net și Mediafax. Prefectul Capitalei, Traian…
Vezi articolul